Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Roman: Întâlnirea diecezană a persoanelor consacrate

Ca în fiecare an, în cea de-a patra duminică a Paștelui, numită "Duminica Bunului Păstor" (22 aprilie 2018), în care se celebrează și Ziua Mondială a Vocațiilor, noi, persoanele consacrate din Dieceza de Iași, ne-am adunat din cele cinci zone: Iași, Bucovina, Roman, Bacău și Onești, pentru a petrece această zi în comuniune și rugăciune, unindu-ne într-un singur glas, la Institutul Teologic Franciscan din Roman.

Ziua a început cu invocarea Duhului Sfânt după care a urmat conferința pr. Mihai Afrențoae OFMConv., cu titlul: "Arta discernământului biblic". Pornind de la etimologia cuvântului "discernământ", părintele conferențiar a continuat să ne conducă pașii pe cărările istoriei poporului ales prezentându-ne câteva exemple biblice de "discernământ", ajutându-ne să ne îndreptăm privirea spre acele persoane care au auzit chemarea Domnului și au hotărât să pună în slujba Lui întreaga lor viață și toți talanții de care dispuneau. Astfel, am meditat asupra vocației lui Abraham, Samuel și Isaia. Mai apoi, am primit și un exemplu practic și am fost invitați să discernem între faptele cărnii și rodul Duhului (cf. Gal 5, 19-23). Tema conferinței a fost în strânsă legătură cu tema Sinodului Tinerilor de la Roma: "Tinerii, credința și discernământul vocațional" care se va desfășura în luna octombrie a acestui an.

Programul nostru a continuat cu celebrarea sfintei Liturghii prezidată de pr. Mihai Augustin Folner OCarm., responsabil al Oficiului pentru Viața Consacrată din dieceza noastră, la care au participat și PS Cesar Essayan OFMConv., episcop de Beirut, care, în calitate de frate franciscan, se afla în vizită în Provincia Franciscană, pr. Teofil Petrișor, ministru provincial al Provinciei "Sfântul Iosif din România", pr. Giovanni, prior Provincial al Fraților Carmelitani de la Roma, aflat și el în vizită canonică în România, precum și mulți alți preoți din diferite congregații religioase și confrați preoți ai Liceului și ai Institutului Teologic Franciscan din Roman. La predică, pr. Augustin a vorbit despre "păstorul cel bun și frumos" care trebuie urmat cu fidelitate și spre care trebuie să-i ajutăm și pe ceilalți să se îndrepte.

După prânz, în grupuri de circa 14 consacrați, am avut posibilitatea de a ne cunoaște și mai bine, răspunzând la întrebările pregătite de către părintele relator, unde am reușit să aprofundăm tema vocației de astăzi. Momentul de împărtășire în sală a fost îmbogățit, apoi, de vizita PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași, care ne-a adus și salutul din partea PS Petru Gherghel.

La încheiere programului nostru, cu toții ne-am oprit în fața preasfântului sacrament, pentru un moment de adorație euharistică. Acest moment, condus de pr. Petru Marius Bîlha, rector formator al Institutului, și animat de corul studenților franciscani, a fost un timp sublim în care i-am mulțumit lui Isus Bunului Păstor, prezent în preasfântul sacrament, pentru vocația noastră, i-am cerut harul statorniciei și ne-am rugat ca și alți tineri să asculte chemarea Domnului la viața consacrată și la preoție.

În inimile noastre continuă să răsune cuvintele papei Francisc din mesajul adresat cu ocazia celei de-a 55-a Zi Mondială de Rugăciune pentru Vocații, cuvinte pe care vrem să le împărtășim cu toți cei care ne întâlnesc, mai ales cu tinerii: "În centrul vieții noastre este chemarea la bucurie pe care Dumnezeu ne-o adresează. Acesta este proiectul lui Dumnezeu pentru bărbații și femeile din orice timp [...] Bucuria evangheliei, care ne deschide la întâlnirea cu Dumnezeu și cu frații, nu poate să aștepte încetinelile noastre și lenea noastră; nu ne atinge dacă rămânem să privim la fereastră, cu scuza de a aștepta mereu un timp propice; nici nu se împlinește pentru noi dacă nu ne asumăm chiar astăzi riscul unei alegeri. Vocația este astăzi! Misiunea creștină este pentru prezent! Și fiecare dintre noi este chemat - la viața laică în căsătorie, la cea sacerdotală în slujirea primită prin hirotonire, sau la cea de consacrare specială - pentru a deveni martor al Domnului, aici și acum".

Surorile Dominicane ale "Sfintei Fecioare Maria a Rozariului"

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:

- 22 aprilie: Roman: Întâlnirea diecezană a persoanelor consacrate. Foto: Fr. Andrei Marius, OFMConv.

- 22 aprilie: Roman: Întâlnirea diecezană a persoanelor consacrate


 

lecturi: 36.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat