Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Bacău: Doliu la Colegiul Național Catolic "Sfântul Iosif"

Colega noastră, profesoara Otilia Lazăr, a plecat din această lume, în urma unei grele suferințe, în dimineața zilei de 17 aprilie 2018. S-a născut la 1 ianuarie 1973, la Strugari (BC), unde va fi celebrată și slujba de înmormântare și înhumarea, sâmbătă, 21 aprilie 2018, la ora 12.00. A fost profesoară de educație fizică la Colegiul Național Catolic "Sfântul Iosif" din anul 2000.

A trecut la Domnul așa cum a trăit: fără zgomot, fără emfază... Lăsându-ne cufundați în tăcere.

Pentru generații întregi de elevi a fost "doamna profesoară", sau "profa de sport", sau "diriga", iar pentru colegi și mulți alții - Otilia. Sau familiar, Oti.

Pentru toți, însă - o prezență senină și disponibilă. Căci lucruri (aparent) mărunte care se ivesc zi de zi într-o școală și care trebuie rezolvate (chiar dacă sunt mărunte!), Oti le rezolva pe nesimțite. Fără ca noi să ne dăm seama de aceasta. Constatând doar că treaba e făcută.

Despre performanțe și competiții prin care a adus prestigiu școlii nu vorbim acum - acestea au fost răsunătoare. Iar Otilia le-a primit cu firesc și simplitate. Cu sentimentul apartenenței la instituția căreia i s-a dăruit trup și suflet.

Acum un anotimp căutam împreună flori pentru coroana unui alt coleg care se întorsese în Casa Tatălui. Am alergat prin tot orașul până să găsim ceva potrivit, pentru că în ochii Otiliei nimic nu era destul de frumos pentru părintele Serafim. Ne place să credem că Dumnezeu i-a îngăduit părintelui să o întâmpine la porțile împărăției, dacă nu cu flori - căci acolo sus fiecare suflet e o floare aleasă - cu un cor de îngeri cântând Cristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le!

Veghind în jurul trupului neînsuflețit, îi mulțumim Domnului pentru acești douăzeci de ani pe care Otilia i-a trăit în mijlocul nostru făcând bine și îl rugăm

Dumnezeu să o odihnească în pacea sa!

Sr. Ioana, SCB


 

lecturi: 25.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat