Papa Francisc: Vizita pastorală la Parohia romană "Sfântul Paul al Crucii" la Corviale (15 aprilie 2018)

Întâlnirea cu copiii

I. Leonardo:

Ciao papa Francisc!

Voiam să ştiu un lucru: care este textul tău preferat din Evanghelie? Şi de ce?

Papa Francisc:

Cum te numeşti tu?

Leonardo:

Leonardo

Papa Francisc:

Leonardo. Bine, Leonardo. Evanghelia este plină de texte frumoase, foarte frumoase. Dar tu m-ai întrebat care este preferatul. Eu voi răspunde cu condiţia ca voi când vă veţi întoarce acasă, să căutaţi în Evanghelie textul şi să-l citiţi. Promiteţi?

Copiii:

Da!

Papa Francisc:

Toţi?

Copiii:

Da!

Papa Francisc:

Un text care îmi place mult este cel din Evanghelia lui Matei, când Isus îl întâlneşte pe acel afacerist, acel trădător al patriei care se numea Matei. Era chiar la poarta oraşului, alipit de bani, şi el îi pune pe turişti să plătească taxe. Voi aţi plătit taxele pentru a intra aici?

Copiii:

Nu!

Papa Francisc:

Nu! Dar se vede că nu este niciun Matei aici, slavă Domnului! Nu vă pun să plătiţi intrarea. E bine. Şi acel om era un trădător al patriei pentru că plătea taxele şi le dădea armatei care ocupa Palestina în acel timp - era armata romană -; le dădea romanilor. Şi acesta este un păcat urât, nu-i aşa? Dar ce urât! O persoană alipită de bani este o persoană urâtă! Dar acesta şi mai mult, pentru că uitase apartenenţa sa patriei; vindea patria ori de câte ori plătea taxa oricui. Şi Isus trece - aceşti oameni erau dispreţuiţi de toţi -, Isus trece, îl priveşte şi îi spune: "Ridică-te, vino". Şi acest om nu putea să creadă. Un om dispreţuit, trădător, păcătos... Şi acel om s-a ridicat şi l-a urmat pe Isus.

Şi de ce îmi place? - a doua întrebare - pentru că acolo se vede forţa pe care o are Isus pentru a schimba o inimă. Acesta era dintre cei mai răi, şi totuşi Isus a reuşit să-l schimbe. Probabil că voi cunoaşteţi oameni care spun: "Ah, eu nu voi mai putea fi niciodată să fiu bun, pentru că am atâtea lucruri în urma mea, nu voi putea să mă schimb niciodată...". Şi Isus este capabil să-l schimbe pe cel mai rău şi să facă din el un evanghelist, un apostol şi un sfânt. Pentru aceasta îmi place mult acest text din Evanghelie, pentru că se vede forţa lui Isus pentru a schimba inimile noastre, pentru a le face bune. Nu uitaţi promisiunea: care era promisiunea?

Copiii:

Să citim Evanghelia.

Papa Francisc:

Dar nu toată în întregime! Să citiţi textul acela. Îl cauţi. Acesta din Matei, s-a numit Matei, dar se numea Levi în acel moment. Levi, Matei. Căutaţi-l, citiţi-l acasă şi spuneţi: "Dar uite asta, uita asta...". Este frumos. Mulţumesc, Leonardo, mulţumesc!

II. Carlotta:

Ciao papa Francisc! Noi când primim Botezul devenim fii ai lui Dumnezeu şi persoanele care nu sunt botezate nu sunt fii ai lui Dumnezeu?

Papa Francisc:

Rămâi acolo. Cum te numeşti?

Carlotta:

Carlotta.

Papa Francisc:

Carlotta. Spune-mi Carlotta, te întreb şi eu pe tine: ce crezi tu? Oamenii care nu sunt botezaţi, sunt fii ai lui Dumnezeu sau nu sunt fii ai lui Dumnezeu? Ce-ţi spune inima?

Carlotta:

Da.

Papa Francisc:

Da. Iată, acum explică. A răspuns bine, are fler creştin, aceasta! Toţi suntem fii ai lui Dumnezeu. Toţi, toţi. Şi cei nebotezaţi? Da. Şi aceia care cred în alte religii, îndepărtaţi, care au idoli? Da, sunt fii ai lui Dumnezeu. Şi mafioţii sunt fii ai lui Dumnezeu?... Nu sunteţi siguri... Da, şi mafioţii sunt fii ai lui Dumnezeu. Preferă să se comporte ca fii ai diavolului, dar sunt fii ai lui Dumnezeu. Toţi, toţi sunt fii ai lui Dumnezeu, toţi. Dar care este diferenţa? Dumnezeu i-a creat pe toţi, i-a iubit pe toţi şi a pus tuturor în inimă conştiinţa pentru a recunoaşte binele şi a-l deosebi de rău. Toţi oamenii au asta. Ştiu, percep ce este bun şi ce este sănătos; chiar şi persoanele care nu-l cunosc pe Isus, care nu cunosc creştinismul, toţi au asta în suflet, pentru că Dumnezeu a semănat asta. Dar când tu ai fost botezată, în acea conştiinţă a intrat Duhul Sfânt şi a întărit apartenenţa ta la Dumnezeu şi în acel sens tu ai devenit mai mult fiică a lui Dumnezeu, pentru că eşti fiică a lui Dumnezeu ca toţi, dar şi cu forţa Duhului Sfânt care a intrat înăuntru. Ai înţeles, Carlotta? Întreb - toţi să răspundă -: toţi oamenii sunt fii ai lui Dumnezeu?

Copiii:

Da!

Papa Francisc:

Persoanele bune, sunt fii ai lui Dumnezeu?

Copiii:

Da!

Papa Francisc:

Persoanele rele, sunt fii ai lui Dumnezeu?

Copiii:

Da!

Papa Francisc:

Da. Persoanele care nu-l cunosc pe Isus şi au alte religii îndepărtate, au idoli, sunt fii ai lui Dumnezeu?

Copiii:

Da!

Papa Francisc:

Mafioţii, sunt fii ai lui Dumnezeu?

Copiii:

Da!

Papa Francisc:

Şi trebuie să ne rugăm pentru ca să se întoarcă şi să-l recunoască pe Dumnezeu cu adevărat! Nimeni să nu răspundă acum, ci să răspundă inima: cine dintre voi se roagă pentru mafioţi, pentru ca să se convertească? Fiecare să răspundă în inima sa. Apoi, când noi suntem botezaţi, cine intră în inima noastră?... Mai tare!

Copiii:

Duhul Sfânt!

Papa Francisc:

Bravo! Tu eşti bun! Cum te numeşti?

Lorenzo:

Lorenzo.

Papa Francisc:

Bravo, Lorenzo! Intră Duhul Sfânt şi acest Duh Sfânt ne face mai mult fii ai lui Dumnezeu, ne dă mai multă forţă pentru a ne comporta ca fii ai lui Dumnezeu. Pentru aceasta sfântul Paul are o frază şi eu aş vrea ca voi s-o spuneţi cu mine. Spune: "Să nu-l întristaţi pe Duhul Sfânt care este în voi". De ce spune fraza aceea? Pentru că un creştin, un botezat care se comportă rău, îl întristează pe Duhul Sfânt care este în noi. Fraza este aceasta: "Nu-l întristaţi pe Duhul Sfânt care este în voi". "Nu-l întrista pe Duhul Sfânt care este în tine". Spunem asta?

Papa Francisc împreună cu copiii:

Nu-l întrista pe Duhul Sfânt care este în tine.

Papa Francisc:

Încă o dată!

Papa Francisc împreună cu copiii:

Nu-l întrista pe Duhul Sfânt care este în tine.

Papa Francisc:

Şi noi, fii ai lui Dumnezeu, care cu Botezul îl avem pe Duhul Sfânt înăuntru, când ne comportăm rău, când facem un păcat, îl întristăm pe Duhul Sfânt care este în noi. Mulţumesc, Carlotta!

III. Edoardo:

Dragă papa Francisc, cum te-ai simţit când te-au ales papă?

Papa Francisc:

Cum te numeşti?

Edoardo:

Edoardo.

Papa Francisc:

Edoardo, bine. Am simţit numai că Dumnezeu voia acel lucru, m-am ridicat şi am mers înainte. Nu am simţit nimic spectaculos, dar probabil, pare un pic plictisitor acest răspuns, dar n-am simţit frică, n-am simţit o bucurie specială. Am simţit că Domnul voia acel lucru şi să mergem înainte, Edoardo. Domnul de atâtea ori cheamă. Eu am salutat pe unul dintre voi care este în căutare vocaţională pentru că simte că Domnul îi spune ceva înăuntru. Dar atunci când Domnul cheamă şi îţi spune: "Acum tu mergi în partea aceea", îţi dă pacea. Este ceea ce se simte atunci când este o adevărată chemare a Domnului: pace. Eu am simţit pace. Mulţumesc, Edoardo.

IV. Emanuele:

Nu reuşesc!...

Papa Francisc:

Vino, vino la mine, Emanuele! Vino la mine şi spune-mi la ureche. Spune-mi la ureche. Vino, vino, vino la mine.

[Emanuele merge la papa Francisc şi îi spune la ureche întrebarea sa]

Papa Francisc:

De-ar fi ca noi toţi să putem plânge ca Emanuele atunci când vom avea o durere cum o are el în inimă. El plângea pentru tatăl şi a avut curajul să facă asta în faţa noastră, pentru că în inima sa este iubire faţă de tatăl. Eu i-am cerut lui Emanuele permisiunea de a spune în public întrebarea şi el mi-a spus că pot spune. Pentru aceasta o voi spune: "În urmă cu puţin timp a murit tatăl meu. El era ateu, dar i-a botezat pe toţi cei patru copii. Era un om bun. Este în cer tata?". Ce frumos ca un fiu să spună despre tatăl său: "Era bun". Frumoasă mărturie pe care acel om a dat-o copiilor săi, pentru ca să poată spune copiii săi: "Era un om bun". Este o frumoasă mărturie a unui fiu care a moştenit forţa tatălui şi a avut şi curajul de a plânge în faţa noastră a tuturor. Dacă acel om a fost capabil să facă astfel de copii, este adevărat, era un om bun. Era un om bun. Acel om nu avea darul credinţei, nu era credincios, dar i-a botezat pe copii. Avea inima bună. Şi el are îndoiala că tata, pentru că nu a fost credincios, nu este în cer. Cine spune cine merge în cer este Dumnezeu. Dar cum este inima lui Dumnezeu în faţa unui astfel de tată? Cum este? Cum vi se pare?... O inimă de tată! Dumnezeu are o inimă de tată. Şi în faţa unui tată, necredincios, care a fost capabil să-i boteze pe copii şi să le dea acea bravură copiilor, voi credeţi că Dumnezeu ar fi capabil să-l lase departe de El? Vă gândiţi la asta?... Tare, cu curaj...

Toţi:

Nu!

Papa Francisc:

Dumnezeu îi părăseşte pe fiii săi când sunt buni?

Toţi:

Nu!

Papa Francisc:

Iată, Emanuel, acesta este răspunsul. Cu siguranţă Dumnezeu era mândru de tatăl tău, pentru că este mai uşor fiind credincios să-i botezi pe copii, decât să-i botezi fiind necredincios. Cu siguranţă asta lui Dumnezeu i-a plăcut mult. Vorbeşte cu tatăl tău, roagă-l pe tatăl tău. Mulţumesc, Emanuele pentru curajul tău.

Am vorbit despre tată şi tatăl nostru este Dumnezeu. Să-l rugăm toţi pe tatăl nostru, pe Dumnezeu.

"Tatăl nostru...".

Şi acum vă voi da binecuvântarea. Fiecare dintre voi să se gândească la acele persoane pe care le iubeşte, la acele persoane la care ţine, la acele persoane care-l iubesc, precum şi la cei pe care nu-i iubim sau care sunt un pic duşmani. Să ne rugăm şi pentru ei, pentru ca Domnul să-i binecuvânteze şi pe ei. Ca să ne binecuvânteze pe noi toţi şi să lumineze inima.

Binecuvântare

_______________

Întâlnirea cu bătrânii şi bolnavii

Parohul:

Sanctitate, ne aflăm - parafrazându-l pe sfântul Laurenţiu - la comoara de la "Sfântul Paul al Crucii", a parohiei noastre: săracii şi bătrânii. Noi avem 100 de familii pe care în fiecare lună îi ajutăm cu pachetul lunar, graţie sprijinului Cavalerilor de Malta, care îşi iau misiunea de a le ajuta pe cele mai sărace; le ajutăm, când este posibil, în toate formele materiale, apoi chitanţe şi lucruri de acest gen, dar şi în cele nemateriale, de exemplu: necesităţi dintr-un punct de vedere şi psihologic, când este cazul, sau pur şi simplu o discuţie, pentru că una dintre problemele principale din această parohie este şi singurătatea persoanelor bătrâne. Şi fiind un cartier care devine bătrân, atunci sunt în mare majoritate.

Din păcate, a trebuit să dăm o reprezentanţă: aceştia sunt numai 100.

Vă dau cuvântul, Sanctitate.

Papa Francisc:

Am fost cu tinerii: erau neliniştiţi, puneau întrebări. Acum sunt cu voi, care sunteţi mai liniştiţi... Mergeţi înainte lent, pentru că viaţa v-a învăţat, aveţi experienţă. Cineva spune că tinerii aleargă, dar bătrânii ştiu, cunosc drumul. Şi voi cunoaşteţi drumurile vieţii: atâtea drumuri bune, [altele] nu aşa de bune, precum şi suferinţele, şi privaţiunile... Domnul vă iubeşte şi ceea ce face parohia cu voi este o datorie, este o datorie. Pentru că aceia care au mai mult nevoie sunt în centrul parohiei şi în centrul Evangheliei. Şi pentru aceasta îmi place ceea ce a spus parohul, despre munca pe care o face cu voi. Eu ştiu că fiecare dintre voi are atâtea probleme, sau boli, sau dureri, sau probleme spirituale, de familie, atâta lucruri pe care le ştim toţi. Fiecare are propria durere, fiecare are propria rană, toţi. Dar fie ca acest lucru să nu vă ia speranţa şi să nu vă ia bucuria, pentru că Isus a venit să "plătească" rănile noastre cu rănile sale. Şi aceasta este bucuria: Isus a plătit pentru noi, este aproape de noi, ne iubeşte şi când noi suntem cu durerea noastră, cu problemele noastre ne gândim la problemele şi la durerile lui Isus, cu care a voit să plătească pentru noi toţi; şi mergem înainte. Şi facem bine şi altora: toţi putem face bine, toţi. Începând cu rugăciunea pentru alţii şi să facem bine şi altora. Toţi. Şi asta s-o facem cu bucurie, bucuria că suntem creştini. Mulţumesc pentru că aţi venit la parohie. Parohul a spus că voi sunteţi comoara parohiei. Înainte!

S-o rugăm pe Sfânta Fecioară Maria pentru ca să păzească această comoară.

"Bucură-te, Marie...".

[Binecuvântare]

Şi rugaţi-vă pentru mine, vă rog! Dar rugaţi-vă în favoarea mea, şi nu împotriva mea! [râde, râd]

_______________

Omilia în timpul concelebrării euharistice

Discipolii ştiau că Isus a înviat, pentru că spusese asta Maria Magdalena dimineaţa; după aceea Petru l-a văzut; după aceea discipolii care s-au întors de la Emaus au povestit întâlnirea cu Isus înviat. Ştiau asta: a înviat şi trăieşte. Dar acel adevăr nu intrase în inimă. Acel adevăr, e adevărat, îl ştiau, dar se îndoiau. Preferau să' aibă acel adevăr în minte, probabil. Este mai puţin periculos a avea un adevăr în minte decât de a-l avea în inimă. Este mai puţin periculos.

Toţi erau reuniţi şi a apărut Domnul. Şi ei mai întâi s-au înspăimântat şi credeau că era o fantomă. Însă Isus însuşi le-a spus: "Nu, priviţi, atingeţi-mă. Vedeţi rănile. O fantomă nu are trup. Vedeţi, eu sunt!". Dar de ce nu credeau? De ce se îndoiau? Există un cuvânt în Evanghelie care ne dă explicaţia: "Dar pentru că de bucurie încă nu credeau şi erau plini de uimire...". De bucurie nu puteau să creadă. Era aşa de mare acea bucurie! Dacă acesta este adevăr, este o bucurie imensă! "Ah, eu nu cred. Nu pot". Nu puteau să creadă că exista atâta bucurie; bucuria care duce la Cristos.

Ni se întâmplă şi nou când ne dau o veste bună. Înainte de a o primi în inimă spunem: "Dar e adevărat? Dar cum ştii asta? Unde ai auzit?". Facem asta pentru a fi siguri, pentru că, dacă acest lucru este adevărat, este o bucurie mare. Asta ce ni se întâmplă nouă în lucruri mici, imaginaţi-vi-i voi pe discipoli! Era aşa de mare bucuria încât era mai bine să spună: "Nu, eu nu cred". Dar era acolo! Da, dar nu puteau. Nu puteau să accepte; nu puteau să lase să treacă în inimă acel adevăr pe care-l vedeau. Şi până la urmă, desigur, au crezut. Şi aceasta este "tinereţea reînnoită" pe care ne-o dăruieşte Domnul. În rugăciunea zilei am vorbit despre asta: "tinereţea reînnoită". Noi suntem obişnuiţi să îmbătrânim cu păcatul... Păcatul îmbătrâneşte inima, mereu. Îţi face o inimă împietrită, bătrână, obosită. Păcatul oboseşte inima şi pierdem un pic credinţa în Cristos Înviat: "Nu, nu mă gândesc... Ar fi atâta bucurie acest lucru... Da, da, este viu, dar este în cer pentru treburile sale...". Dar treburile sale sunt eu! Fiecare dintre noi! Însă această legătură nu suntem capabili s-o facem.

Apostolul Ioan, în lectura a doua, spune: "Dacă a păcătuit cineva avem un avocat la Tatăl". Nu vă fie frică, El iartă. El ne reînnoieşte. Păcatul ne îmbătrâneşte, însă Isus, înviat, viu, ne reînnoieşte. Aceasta este forţa lui Isus înviat. Când noi ne apropiem de sacramentul Pocăinţei este pentru a fi reînnoiţi, pentru a reîntineri. Şi asta o face Isus înviat. Este Isus înviat care astăzi este în mijlocul nostru: va fi aici pe altar; este în Cuvânt... Şi pe altar va fi aşa: înviat! Este Cristos care vrea să ne apere, Avocatul, când noi am păcătuit, pentru a ne reîntineri.

Fraţi şi surori, să cerem harul de a crede că Cristos este viu, a înviat! Aceasta este credinţa noastră şi dacă noi credem în asta, celelalte lucruri sunt secundare. Aceasta este viaţa noastră, aceasta este adevărata noastră tinereţe. Victoria lui Cristos asupra morţii, victoria lui Cristos asupra păcatului. Cristos este viu. "Da, da, acum primesc Împărtăşania...". Dar tu când primeşti Împărtăşania, eşti sigur că Cristos este viu acolo, a înviat? "Da, este un pic de pâine binecuvântată...". Nu, este Isus! Cristos este viu, este înviat în mijlocul nostru şi dacă noi nu credem asta, nu vom fi niciodată buni creştini, nu vom putea fi buni creştini.

"Dar pentru că de bucurie încă nu credeau şi erau plini de uimire". Să-i cerem Domnului harul ca bucuria să nu ne împiedice să credem, harul de a-l atinge pe Isus înviat: să-l atingem în întâlnirea prin rugăciune; în întâlnirea prin sacramente; în întâlnirea cu iertarea sa care este tinereţea reînnoită a Bisericii; în întâlnirea cu bolnavii, când mergem să-i vizităm, cu deţinuţii, cu cei care sunt cei mai nevoiaşi, cu copiii, cu bătrânii. Dacă noi simţim voinţa de a face ceva bun, este Isus înviat care ne determină la asta. Este întotdeauna bucuria, bucuria care ne face tineri.

Să cerem harul de a fi o comunitate bucuroasă, pentru că fiecare dintre noi este sigur, are credinţă, l-a întâlnit pe Cristos înviat.

_______________

Salut final

Multe mulţumiri pentru compania voastră, pentru că aţi fost aici. Mulţumesc.

Multe mulţumiri pentru primire şi pentru lucrurile pe care voi mi le-aţi arătat astăzi. Vă port în inimă şi vă promit să mă rog; şi vă cer şi vouă să vă rugaţi pentru mine.

Şi să mergem înainte, să mergem înainte. Toţi avem nevoie unii de alţii, toţi. Împreună, înainte. Păcate? Avem cu toţii. Voinţa de a-l sluji pe Isus şi de a fi buni? O avem cu toţii. Să mergem înainte. Domnul ne aşteaptă mereu cu iubire, cu milostivire, pentru a ne face mai tineri.

Acum, dacă vreţi, s-o rugăm pe Sfânta Fecioară Maria şi apoi vă dau binecuvântarea.

"Bucură-te, Marie..."

Binecuvântarea

O seară bună!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.