Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Este nevoie de preoți umani

Întâlnirea Congregației pentru Cler cu formatorii din seminariile italiene

De Jorge Carlos Patrón Wong

Aș vrea să mă introduc prin cuvintele conclusive din omilia pe care papa Francisc le-a rostit, în urmă cu câteva zile la Liturghia Crismei: "Preotul apropiat, care merge în mijlocul oamenilor săi cu apropierea și duioșia de bun păstor (și, în pastorația sa, uneori stă în față, uneori în mijloc și uneori în spate), oamenii nu numai că-l apreciază mult, merg mai departe: simt față de el ceva special, ceva ce simt numai în prezența lui Isus. De aceea nu este un lucru în plus această recunoaștere a apropierii noastre. În ea noi jucăm dacă Isus va fi făcut prezent în viața omenirii, sau dacă va rămâne pe planul ideilor, închis în caractere mici, întrupat cel mult în vreo obișnuință bună care puțin câte puțin devine routine".

Pontiful a scos în evidență, în timpul concelebrării euharistice, diferite pasaje din Liturgia Cuvântului, care sugerează tema "apropierii": aceea a lui Dumnezeu față de poporul său, aceea a lui Isus care este uns pentru a predica un mesaj de speranță și de aceea de apropiere și, în sfârșit, aceea a preotului. Ceea ce pare să fie la baza acestei viziuni de apropiere, deși expresia nu apare în omilie, este tocmai formarea umană.

De fapt, devine prezent că nu este vorba numai despre un comportament gentil sau despre o metodă comunicativă, ci despre "o atitudine care implică toată persoana, modul său de a stabili legături, de a fi în același timp în ea însăși și atentă față de celălalt". Această atitudine - nu este îndoială - aparține numai celui care este matur din punct de vedere uman, persoanei care a făcut să crească în ea acele virtuți umane care o fac capabilă de relații autentice și pașnice, de stabilitate emotivă și de seninătate afectivă.

Așa cum știți, această temă nu este nouă. Pe drumul desfășurat în aceste ultime decenii, mai ales pornind de la Pastores dabo vobis, formarea umană a devenit o chestiune crucială. Centralitatea lui Isus Bun Păstor ca icoană fundamentală din care să ne inspirăm pentru configurarea sacerdotală, redescoperirea apropierii drept "cheie a evanghelizării" și, din păcate, și unele evenimente neplăcute care, în acest domeniu, se referă la seminariști și la preoți, a aprins reflectoarele în mod așa de nou asupra acestei importante dimensiuni a vieții și a spiritualității.

Deși avem la inimă gradualitatea parcursurilor personale spre preoție, precum și căile și instrumentele pedagogice ale însoțirii, astăzi mai mult ca oricând trebuie să fim curajoși și determinați în a afirma că Biserica are nevoie de preoți, pe deplin oameni și profund umani. Numai un om matur și senin poate să exercite darul preoției în mod rodnic.

Misiunea de a însoți și a discerne vocația sacerdotală, cu un ochi special îndreptat spre formarea umană, este ceea ce se referă la slujirea voastră de rectori și directori spirituali. De fapt, este vorba de a-i ajuta pe candidați să dezvolte o maturizare corectă de sine și, în vederea viitoarei slujiri, capacitatea de a cultiva calitățile umane necesare pentru construirea de personalități echilibrate, puternice, libere, capabile de a purta povara responsabilităților pastorale.

În această privință, aș vrea ca în această dimineață să putem reflecta înainte de toate asupra conținuturilor direcțiunii spirituale. În pofida multelor reflecții pe această temă, se poate întâmpla și astăzi să se înțeleagă această slujire ceva "separat" față de chestiunile legate de intimitatea persoanei și de viața concretă și zilnică pe care o trăiește. Vorbind la ultima Adunare Plenară a acestei Congregații - și mulți dintre voi erau prezenți - papa Francisc a vorbit în acest sens de "spiritualitate fără trup"; în afară de asta, recent, Congregația pentru Doctrina Credinței, preluând magisteriul ordinar al Sfântului Părinte, a publicat documentul Placuit Deo, în care avertizează cu privire la înțelegerea mântuirii creștine ca un drum pur interior, desfăcut de trup, de relații și de realitatea materială.

Și în exortația Gaudete et exsultate despre sfințenie, publicată lunea trecută, papa Francisc a stigmatizat gnosticismul celui care are "o minte fără Dumnezeu și fără trup", adică al celui care măsoară viața spirituală pornind de la acumularea de cunoștințe și înglobează misterul lui Dumnezeu în formule, fără a se preocupa de trup, adică de viața reală.

Asta pune pe prim plan exigența de a înțelege însoțirea spirituală nu ca un domeniu care se referă exclusiv la viața de rugăciune în sens strict sau vreun sfat despre meditație și despre lectura spirituală; dimpotrivă, în virtutea Întrupării lui Cristos, noi știm că viața spirituală nu este nici abstractă și nici separată de concretețea cotidianității: ea este centrul unei existențe pe deplin umane și nimic din ceea ce este uman nu-i este străin.

De fapt, Ratio subliniază cu claritate că sfințenia unui preot și exercitarea eficace a slujirii sale depind în mare parte de maturizarea personalității sale, de echilibrul psihico-afectiv și de virtuțile umane, care trebuie să aparțină în mod necesar păstorului. Ca și cum am spune - parafrazându-l pe sfântul Toma - nu există un har eficace fără natura umană.

Așadar, în seminar, formarea spirituală nu trebuie să fie neglijentă în a se interesa de multe aspecte și niveluri ale persoanei: cel biologic, care marchează creșterea evolutivă cu diferitele sale faze; cel emoțional, care cuprinde și senzațiile și percepțiile psihice ale candidatului, cel intelectiv care se referă la gândurile, ideile și capacitatea decizională. Însă, mai ales, este nevoie de un discernământ atent și scrupulos cu privire la domeniul relațional și afectiv, ale cărui aspecte principale merg de la o îngrijire echilibrată a propriului trup la capacitatea de a dialoga senin cu celălalt, de la sinceritate la gentilețea trăsăturii, de la capacitatea de a susține trudele și angajările la interiorizarea senină a castității și a celibatului.

Este nevoie de lucrat cu generozitate pentru a-i ajuta pe candidații la preoție să-și maturizeze o identitate puternică, liberă și senină, care să-i ajute să nu reprime dezvoltarea afectivă și sexuală și, în același timp, să-i facă în interior solizi, pacificați și echilibrați în relațiile interpersonale și cu privire la dobândirea interioară a valorii castității.

Așadar, cu privire la formarea umană nu putem să fim superficiali: nu pot fi preoți dacă înainte de toate nu sunt oameni maturi, structural echilibrați și afectiv stabili.

De aceea, formarea sacerdotală trebuie să-i ajute pe candidați să dezvolte și capacitatea de a citi în profunzime propria istorie, de a o interpreta în lumina proiectului lui Dumnezeu și de a primi cu umilință propriile fragilități, pentru a încerca după aceea, cu mijloacele spirituale și, dacă este necesar, cu ajutorul științelor umane, să se înlăture obstacolele de natură psihică, afectivă și emotivă, care ar împiedica o desfășurare senină a slujirii.

Vorbind participanților la întâlnirea despre a cincizecea aniversare a decretelor conciliare Presbyterorum ordinis și Optatam totius, promovată de această Congregație în noiembrie 2015, papa Francisc a afirmat: "Un preot bun este înainte de toate un om cu propria sa umanitate, care cunoaște propria istorie, cu bogățiile sale și rănile sale, și care a învățat să facă pace cu ea, ajungând la seninătatea de fond, proprie unui discipol al Domnului. Formarea umană este deci o necesitate pentru preoți, pentru ca să învețe să nu se lase dominați de limitele lor, ci mai degrabă să pună în valoare talentele lor. Un preot care este un om pacificat va ști să răspândească seninătate în jurul său, și în momentele obositoare, transmițând frumusețea raportului cu Domnul. În schimb nu este normal ca un preot să fie adesea trist, nervos sau dur de caracter; nu merge bine și nu face bine, nici preotului, nici poporului său".

Dată fiind această slujire delicată, care revine părintelui spiritual, rectorului îi revine, în comuniune cu ceilalți formatori, sinteza discernământului; istoria și viața unor preoți, dificultățile pe care episcopii trebuie să le înfrunte adesea și unele fapte de cronică din păcate recente, demonstrează că în privirea acestui discernământ este indispensabilă prudența maximă și cea mai fermă rigoare.

Unele umbre, împreună cu anumite fragilități, uneori latente dar înrădăcinate în personalitate, pot să fie dosite și ascunse în spatele unei fațade perfecte; sau, dimpotrivă, pot să fie subevaluate în procesul formativ de cel care în schimb ar trebui să însoțească și să discearnă.

Papa Francisc le-a recomandat formatorilor: "Și când este vorba despre vocațiile sacerdotale și despre intrarea în Seminar, vă rog să faceți discernământ în adevăr, să aveți o privire atentă și precaută, fără lejerități sau superficialități" (Papa Francisc, Discurs adresat participanților la întâlnirea internațională de pastorație vocațională, 21 octombrie 2016).

Noua Ratio, așa cum știți, amintește de mai multe ori această necesitate a discernământului de care nu se poate face abstracție atât în selecționare candidaților pentru intrarea în seminar cât și la sfârșitul fiecărei etape. Asta ar trebui să fie valabil, în mod special, pentru toate chestiunile inerente din domeniul afectiv și sexual.

(După L'Osservatore Romano, 14 aprilie 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 10.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat