Papa Francisc: Audienţă acordată copiilor din Dieceza de Brescia (7 aprilie 2018)

Dragi băieţi şi fete, bine aţi venit!

Se spune că acolo unde sunt copiii este gălăgie, dar aici este tăcere…

[strigăte de sărbătoare ale copiilor]

Vă mulţumesc pentru primirea voastră sărbătorească. Îi mulţumesc episcopului vostru pentru introducerea sa şi persoanelor care v-au însoţit în acest pelerinaj. Mulţumesc tuturor!

M-au uimit cuvintele acelui tânăr pe care episcopul le-a citat puţin mai înainte – şi pe care eu deja le cunoşteam dinainte: „Dar cu adevărat episcopii cred că tinerii pot să ajute Biserica să se schimbe?” Nu ştiu dacă acel tânăr, care a pus această întrebare, este aici printre voi… Este aici?... Nu este, bine. Dar în orice caz pot să-i spun lui şi vouă tuturor că această întrebare îmi stă mult la inimă şi mie. Îmi stă mult la inimă că apropiatul Sinod al Episcopilor, care se va referi la „Tinerii, credinţa şi discernământul vocaţional”, este pregătit de o adevărată ascultare a tinerilor. Şi pot da mărturie că asta se face. Şi voi îmi demonstraţi asta, cu munca pe care o duceţi înainte în dieceza voastră. Şi când spun „ascultare adevărată” înţeleg şi disponibilitatea de a schimba ceva, de a merge împreună, de a împărtăşi vise, aşa cum spunea acel tânăr.

Însă şi eu am dreptul de a pune întrebări şi vreau să vă pun o întrebare. Voi, pe bună dreptate, vă întrebaţi dacă noi episcopii suntem dispuşi să vă ascultăm cu adevărat şi să schimbăm ceva în Biserică. Şi eu vă întreb: voi, sunteţi dispuşi să-l ascultaţi pe Isus şi să schimbaţi ceva din voi înşivă? Las întrebarea pentru ca să intre în inima voastră. O repet: voi, sunteţi dispuşi să-l ascultaţi pe Isus şi să schimbaţi ceva din voi înşivă? Dacă sunteţi aici, eu cred că este aşa, dar nu pot şi nu vreau să consider asta ceva sigur. Fiecare dintre voi să reflecteze înlăuntrul său, în propria inimă: Sunt dispus să-mi însuşesc visele lui Isus? Sau îmi este teamă că visele sale pot „să deranjeze” visele mele?

Şi care este visul lui Isus? Visul lui Isus este acela care în evanghelii este numit împărăţia lui Dumnezeu. Împărăţia lui Dumnezeu înseamnă iubire cu Dumnezeu şi iubire între noi, a forma o mare familie de fraţi şi surori cu Dumnezeu ca Tată, care îi iubeşte pe toţi fiii săi şi este plin de bucurie atunci când unul s-a rătăcit şi se întoarce acasă. Acesta este visul lui Isus. Întreb: sunteţi dispuşi să vi-l însuşiţi? Sunteţi dispuşi să vi-l însuşiţi? Sunteţi dispuşi şi să vă schimbaţi pentru a îmbrăţişa acest vis? [Copiii răspund: Da!] Bine.

Isus este foarte clar. El spune: „Dacă vrea cineva să vină după mine – adică să vină cu mine, după mine – să se lepede de sine”. De ce foloseşte acest cuvânt care sună un pic urât, „să ne lepădăm de noi înşine”? Cum aşa? În ce sens trebuie înţeles? Nu înseamnă a dispreţui ceea ce însuşi Dumnezeu ne-a dăruit: viaţa, dorinţele, trupul, relaţiile… Nu, toate acestea Dumnezeu le-a voit şi le vrea pentru binele nostru. Şi totuşi Isus cere celui care vrea să-l urmeze „să se lepede de sine”, pentru că există în fiecare dintre noi ceea ce în Biblie se numeşte „omul vechi”: există un „om vechi”, un eu egoist care nu urmează logica lui Dumnezeu, logica iubirii, ci urmează logica opusă, aceea a egoismului, a face propriul interes, mascat adesea de o faţadă bună, pentru a-l ascunde. Voi cunoaşteţi toate aceste lucruri, sunt lucruri ale vieţii. Isus a murit pe cruce pentru a ne elibera de această sclavie a omului vechi, care nu este externă, este internă. Câţi dintre noi suntem sclavi ai egoismului, ai alipirii de bogăţii, ai viciilor. Acestea sunt sclaviile interne. Este păcatul, care ne face să murim înăuntru. Numai el, Isus, ne poate salva de acest rău, dar este nevoie de colaborarea noastră, ca fiecare dintre noi să spună: „Isuse, iartă-mă, dă-mi o inimă ca a ta, umilă şi plină de iubire”. Este frumoasă rugăciunea aceasta: „Isuse, iartă-mă, dă-mi o inimă ca a ta, umilă şi plină de iubire”. Aşa era inima lui Isus. Aşa iubea Isus. Aşa iubea Isus.

Ştiţi? O astfel de rugăciune Isus o ia în serios! Da, şi celui care se încrede în el îi dăruieşte experienţe surprinzătoare. De exemplu, a simţi o bucurie nouă în citirea evangheliei, a Bibliei, un sentiment al frumuseţii şi al adevărului cuvântului său. Sau a ne simţi atraşi să participăm la Liturghie, care pentru un tânăr nu este foarte obişnuită, nu-i aşa? Şi în schimb se simte dorinţa de a sta cu Dumnezeu, de a rămâne în tăcere în faţa Euharistiei. Şi totuşi Isus ne face să simţim prezenţa sa în persoanele suferinde, bolnave, excluse… Gândiţi-vă la ce aţi simţit când aţi făcut ceva bun, când aţi ajutat pe cineva. Nu este adevărat că aţi simţit o respiraţie frumoasă? Asta dă Isus. El e cel care ne schimbă, este chiar aşa. Şi totuşi ne dă curajul de a face voinţa sa mergând împotriva curentului, dar fără orgoliu, fără îngâmfare, fără a-i judeca pe ceilalţi… Toate aceste lucruri sunt darurile sale – sunt darurile sale! – care ne fac să ne simţim tot mai goi de noi înşine şi tot mai plini de el.

Sfinţii ne demonstrează toate acestea. Sfântul Francisc din Assisi, de exemplu, era un tânăr plin de vise, dar erau visele lumii, nu cele ale lui Dumnezeu. Isus i-a vorbit în Răstignit, în bisericuţa „Sfântul Damian”, şi viaţa sa s-a schimbat. A îmbrăţişat visul lui Isus, s-a despuiat de omul său vechi, s-a lepădat de eu-l său egoist şi a primit eu-l lui Isus, umil, sărac, simplu, milostiv, plin de bucurie şi de admiraţie faţă de frumuseţea creaturilor.

Şi să ne gândim şi la Giovanni Battista Montini, Paul al VI-lea: noi suntem obişnuiţi, pe bună dreptate, să-l amintim ca papă; dar mai înainte a fost un tânăr, un copil ca voi, dintr-un sat din ţinutul vostru. Eu aş vrea să vă dau o temă, o „temă pentru acasă”: să descoperiţi cum era Giovanni Battista Montini ca tânăr; cum era în familia sa, ca student, cum era în oratoriu…; care erau „visele” sale… Iată, încercaţi să căutaţi asta.

Dragi băieţi şi fete, vă mulţumesc pentru această vizită, care îmi dă bucurie, atâta bucurie. Mulţumesc! Domnul să vă binecuvânteze şi sfânta Fecioară Maria să vă însoţească pe drumul vostru. Viaţa este un drum! Trebuie să mergem… Şi vă rog: nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc!

Şi acum aş vrea să vă dau binecuvântarea, dar mai întâi s-o rugăm pe sfânta Fecioară Maria toţi împreună: „Bucură-te Marie…”

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.