Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

A înviat Cristos și diavolii au căzut

Cateheza pascală a sfântului Ioan Gură de Aur

De Manuel Nin

Tradiția liturgică bizantină, la celebrarea pascală a Învierii Domnului, la sfârșitul celebrării matutinului citește o cateheză, care devine o adevărată mistagogie, atribuită sfântului Ioan Gură de Aur. Este un text scurt și foarte frumos și profund în care găsim rezumat într-un fel tot ceea ce noi, creștinii, celebrăm și trăim la Paștele Domnului: milostivirea, iubirea, dorința, am putea spune neliniștea cu care Domnul vrea să-i primească pe toți la ospățul Paștelui său, ca și cum ar desena brațele deschise ale tatălui din parabola fiului risipitor cu care s-a început drumul Postului Mare. După cele patruzeci de zile, marcate de rugăciune, de post, de „efort și muncă”, așa cum o numește tradiția monastică, scurta cateheză crizostomiană devine aproape un balsam de milostivire și de mângâiere pentru toți creștinii.

„Dacă unul este evlavios și prieten al lui Dumnezeu, să se bucure de această solemnitate frumoasă și luminoasă. Slujitorul cu suflet bun să intre bucuros în bucuria Domnului său. Cel care a trudit în post, să se bucure acum de banii săi. Cel care a lucrat încă de la prima oră, să primească astăzi salariul corect. Dacă unul a sosit după ora a treia, să celebreze recunoscător sărbătoarea. Dacă unul a întârziat până la ora a noua, să se apropie fără a ezita. Dacă unul a sosit la ora a unsprezecea, să nu se teamă de încetineala sa: pentru că suveranul este generos și îl primește pe cel din urmă ca pe cel dintâi. El acordă odihna pentru cel de la ora a unsprezecea ca aceluia care a lucrat încă de la prima oră. Are milostivire față de cel din urmă și îl cinstește pe cei dintâi. Dă unuia și se arată binevoitor cu celălalt. Primește faptele și îi este plăcută voința. Cinstește acțiunea și laudă intenția”. Textul începe cu o invitație adresată tuturor oamenilor de a participa la sărbătoare, la Paștele Domnului. Ca un soi de captatio benevolentiae, autorul comentează parabola din Matei (20,2-16) despre stăpânul care iese să contracteze lucrători și scoate în evidență cum postul, asceza, truda din Postul Mare sunt o „muncă”, un „efort” primit mereu de Domnul; însă o primire care merge dincolo de promptitudinea, de grija și eventual de încetineala celor care au dus la capăt acest efort: „Pentru că suveranul este generos și îl primește pe cel din urmă ca pe cel dintâi. Are milostivire față de cel din urmă și îl cinstește pe cei dintâi”.

Răscumpărarea lui Cristos, iubirea sa nemăsurată față de oameni merge de la primirea lucrării îndeplinite până la mărinimia față de numai dorința de a o duce la capăt. Să privim formele verbale prezente în text: el „primește”, „îi este plăcută”, „cinstește”, „laudă”. Generozitatea lui Dumnezeu merge mai presus de calculele și de angajarea umană. „Intrați, așadar, toți în bucuria Domnului nostru: cei dintâi și cei de-ai doilea, bucurați-vă de răsplată. Bogați și săraci, dansați în cor împreună. Continenți și indolenți, cinstiți această zi. Cei care ați postit și cei care n-ați făcut asta, astăzi fiți fericiți. Masa este plină, desfătați-vă toți la ea. Vițelul este abundent, nimeni să nu plece înfometat. Toți bucurați-vă de ospățul credinței. Toți bucurați-vă de bogăția bunătății. Nimeni să nu-și plângă propria mizerie, pentru că a apărut împărăția noastră comună. Nimeni să nu plângă propriile păcate, pentru că iertarea a venit din mormânt. Nimeni să nu se teamă de moarte, pentru că moartea Mântuitorului ne-a eliberat”. Textul mai subliniază că toți suntem chemați la ospățul Împărăției, la belșugul mesei sale, la darul vițelului îngrășat, simbol al milostivirii și al iubirii nemărginite a Domnului față de om, oricum ar fi el, sfânt sau păcătos, bogat sau sărac. Un ospăț care satură foamea noastră, iartă păcatele noastre, ne învie și ne eliberează de moarte. Textul catehezei scoate în evidență primirea divină la care suntem chemați toți: continenți și indolenți, postelnici și ne-postelnici, bogați și săraci. Domnul nu disprețuiește angajarea, nici nu refuză sărăcia efortului chiar dacă este meschin. Iertarea venită din mormânt, izvorâtă din însăși învierea Domnului este oferită tuturor.

„Strâns de ea, el a stins-o. A despuiat limbul, cel care a coborât în limb. L-a amărât, după ce acela a gustat carnea sa. Asta prevăzuse Isaia și strigase: Limbul a fost amărât, întâlnindu-te în adâncimi. Amărât, pentru că a fost distrus. Amărât, pentru că a fost jucat. Amărât, pentru că a fost ucis. Amărât, pentru că a fost eliminat. Amărât, pentru că a fost înlănțuit. Luase un trup, și s-a aflat în fața lui Dumnezeu. Luase pământ și a întâlnit cerul. Luase ceea ce vedea și a căzut prin ceea ce nu vedea. Unde este, moarte, boldul tău? Unde este, limbule, victoria ta? A înviat Cristos și tu ai fost prăbușit. A înviat Cristos și diavolii au căzut. A înviat Cristos și se bucură îngerii. A înviat Cristos și domnește viața. A înviat Cristos și nu mai există niciun mort în morminte. Deoarece Cristos înviat din morți a devenit primul dintre cei care dormeau. Lui să-i fie mărirea și puterea în vecii vecilor. Amin”.

A treia parte a catehezei prezintă tema coborârii lui Cristos în limb, folosindu-se de imagini contrastante care reușesc aproape să dea viață textului însuși: Cristos acceptând moartea, lăsându-se luat și cuprins de ea, o stinge; intrând în limb, îl despoaie de toată puterea sa; lăsându-se „mâncat/înghițit” de limb, pentru el devine hrană amară, devine înfrângere, joc, batjocură, eliminare, lanțuri, distrugere. Adevărata întrupare a Cuvântului lui Dumnezeu a devenit motivul înfrângerii limbului, deci originea eliberării noastre: „Luase un trup, și s-a aflat în fața lui Dumnezeu. Luase pământ și a întâlnit cerul. Luase ceea ce vedea și a căzut prin ceea ce nu vedea”.

Textul se încheie cu cântarea adusă victoriei, răscumpărării pe care Cristos o duce la capăt cu învierea sa glorioasă: „A înviat Cristos și diavolii au căzut. A înviat Cristos și se bucură îngerii. A înviat Cristos și domnește viața. A înviat Cristos și nu mai există niciun mort în morminte. Deoarece Cristos înviat din morți a devenit primul dintre cei care dormeau”. Încheierea catehezei ne duce la troparul pascal din tradiția bizantină: „Cristos a înviat din morți. Cu moartea pe moarte călcând. Și celor din morminte viață dăruindu-le”.

(După L’Osservatore Romano, 1 aprilie 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 12.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat