Simţul maternităţii

Maria Îndurerată şi femeile din toate timpurile

De Mario Grech

Când în timpul aceste săptămâni privirea noastră se opreşte asupra Mariei Îndurerate, vedem o femei care suferă pentru că este femeie. Maria n-ar fi niciodată Îndurerata dacă n-ar avea trupul fără viaţă al lui Isus în braţele sale. Adevăratul motiv pentru care Maria este chinuită de durere se află în faptul că trupul pe care-l ţine în braţe este şi al său. Erau alţii - discipolii şi prietenii săi - care au suferit când l-au văzut pe Cristos suferind, însă suferinţa Mariei este unică pentru că este suferinţa unei femei. Durerile sale sunt preţul pe care l-a plătit pentru maternitate. Aşa cum spune Victor Hugo: "Nu există mângâiere pentru o mamă care suferă. Maternitatea nu cunoaşte limite şi raţionamente. Mama este sublimă pentru că este în întregime instinct".

Asta aminteşte de Rahela, soţia lui Iacob. Neputând să devină mamă, Rahela începe să experimenteze invidia faţă de sora sa şi adresându-se lui Iacob îi spune: "Dă-mi copii, dacă nu eu mor!" (Gen 30,1). Luter, comentând acest text, spune: "Nu mi se pare că am citit vreodată ceva care să se asemene cu această istorie. Rahela, atât de doritoare să aibă copii, preferă moartea în locul sterilităţii" (In Genesim Enarrationes). Dumnezeu a ascultat rugăciunea Rahelei: după naşterea lui Iosif, a rămas însărcinată încă o dată, dar cu un preţ foarte mare, aşa încât a ales să moară pentru a da viaţă fiului Benoni (Beniamin). Când interpretează acest fapt, profetul spune: "Un strigăt se aude din Rama, jale şi plânset amar; Rahela îşi plânge fiii şi refuză să fie mângâiată pentru fiii ei, căci nu mai sunt" (Ier 31,15). Aici Rahela reprezintă toate mamele care îşi plâng copiii, şi ei într-un anumit sens morţi, nu mai sunt. Şi evanghelistul Matei prezintă plânsul Rahelei pentru a evoca durerea mamelor care şi-au pierdut copiii când în timpul în care s-a născut Isus, Irod a trimis soldaţii ca să ucidă toţi copiii băieţi sub vârsta de doi ani (Mt 2,16-18). Faptul că în aceste trei episoade Biblia ne spune că mama refuză să fie mângâiată, ne ajută să percepem profunzimea durerii mamei care pierde un fiu. În faţa tragediei pierderii unui fiu nu există nici gesturi nici cuvinte care s-o poată mângâia; cuvintele noastre n-ar putea niciodată să aline rana aceea, pentru că durerea mamei este proporţionată cu iubirea cu care se leagă de copiii săi.

Toate acestea le putem aplica Sfintei Fecioare Maria. Evanghelistul Ioan nu spune nimic despre starea interioară a Mariei şi nici nu ne spune dacă ea a plâns atunci când trupul lui Isus a fost aşezat în braţele sale. Într-un anumit sens are dreptate sfântul Ambroziu când spune: "În evanghelie citesc că Maria era acolo, însă nu cred că a plâns". Însă dacă am admite că Maria n-a plâns pentru că era impasibilă, am exalta-o ca pe îngeri şi în acelaşi timp am despuia-o de omenitatea sa. În imnul Stabat Mater, Maria este descrisă "în lacrimi lângă cruce". Drept consecinţă a maternităţii sale, Maria nu numai că a plâns datorită morţii lui Isus, ci este posibil să ne imaginăm că, asemenea Rahelei, a spus: "Refuz să fiu mângâiată pentru că Fiul meu nu mai este!".

Pentru aceasta nu este posibil să nu ascultăm acele mame care - ca Rahela, ca mamele celor care au fost târâţi în exil, ca mamele pruncilor ucişi de Irod, ca Maria Îndurerată - astăzi suferă pierderea copiilor lor: femeile care au înmormântat un copil ucis de boală; care n-au mai văzut un fiu după un accident rutier; cele care au pierdut un fiu datorită drogurilor; cele care au pierdut un copil datorită unui avort natural; cele care au înlăturat pruncul din însuşi sânul lor, şi astăzi nu mai găsesc mângâiere; mamele din Siria, care au mărturisit moartea fiilor în război; mamele africane ai căror fiii s-au înecat în Mediterana în timp ce căutau un viitor; cele care s-au supus unei intervenţii chirurgicale pentru a înlătura posibilitatea maternităţii şi astăzi regretă alegerea lor.

Maria este mama lui Isus şi ca orice mamă menţine cordonul lipit de fiul său, chiar dacă fizic se desparte. Cordonul rămâne lipit chiar dacă fiul moare. Legătura naturală dintre mamă şi fiii săi confirmă că maternitatea este un dar foarte frumos. Odată ce femeia devine mamă, rămâne mamă pentru totdeauna. Cum scrie papa Francisc: "Mamele sunt antidotul cel mai puternic împotriva răspândirii individualismului egoist. [...] Ele sunt cele care mărturisesc frumuseţea vieţii. O societate fără mame ar fi o societate inumană, pentru că mamele ştiu să mărturisească mereu, chiar şi în momentele cele mai rele, duioşia, dedicarea, forţa morală. Mamele transmit adesea şi simţul cel mai profund al practicii religioase: în primele rugăciuni, în primele gesturi de devoţiune pe care un copil le învaţă [...]. Fără mame, nu numai că n-ar exista noi credincioşi, dar credinţa ar pierde bună parte din căldura sa simplă şi profundă. [...] Preaiubite mame, mulţumim, mulţumim pentru ceea ce sunteţi în familie şi pentru ceea ce daţi Bisericii şi lumii" (Audienţa generală, 7 ianuarie 2015). Este de apreciat că rodnicia şi maternitatea sunt valori care se află la inima celei mai mari părţi a poporului nostru; dar când cultura antiumanistă îşi înalţă capul, aceste valori trebuie îngrijite şi ţinute la inimă şi mai mult, îndeosebi atunci când se răspândeşte opinia că maternitatea este o piedică pentru afirmarea femeii. Există miros de narcisism când se spune că maternitatea este un atentat împotriva geniului feminin. Femeia care vrea să-şi promoveze demnitatea, ar face foarte bine să se ferească de riscul de a renunţa la maternitate.

Maternitatea este o vocaţie feminină şi dacă se vrea să se facă alegeri în favoarea femeii trebuie ajutată femeia să satisfacă această vocaţie. Cum spune sfântul Ioan Paul al II-lea: "Însăşi constituţia fizică a femeii şi organismul său conţin în sine dispoziţia naturală la maternitate, la zămislire, la sarcină şi la naşterea copilului, ca o consecinţă a unirii matrimoniale cu bărbatul" (Mulieris dignitatem, 18). De aceea este o dorinţă sfântă ca femeia, asemenea Rahelei, să dorească să aibă copii. Maternitatea trebuie ajutată respectând principii etice şi morale. Maternitatea posedă o valoare socială şi este important ca fertilitatea să fie parte a politicii sanitare şi educative.

Maternitatea este o experienţă cu totul personală şi nu are preţ. Conceptul de maternitate surogat este cu adevărat o ofensă gravă adusă demnităţii femeii. Cu scuza dorinţei de copii, astăzi se realizează posibilitatea închirierii uterului. Asta nu este nimic altceva decât un fenomen capitalist şi o prostituţie reproductivă. În plus, maternitatea nu este numai biologică, ci se exprimă în diferite moduri, cum ar fi adopţia şi fostering. "A adopta este actul de iubire de a dărui o familie celui care n-o are. Este important a insista pentru ca legislaţia să poată facilita procedurile pentru adopţie, mai ales în cazurile de copii nedoriţi, cu scopul de a preveni avortul sau abandonarea" (Amoris laetitia, 179).

Un alt aspect important, în acest proiect în favoarea femeii şi a vieţii umane, este a face să crească cultura dăruirii şi a generozităţii. De multe ori, egoismul îl face pe om să fie meschin cu viaţa. Astfel măsurile sociale în favoarea părinţilor care dau naştere la noi copii nu sunt o compensare pentru faptul că au devenit mame sau taţi, ci o acţiune de dreptate socială.

Când o contemplăm pe Maria Îndurerată, în acest moment special al vocaţiei sale materne, să ascultăm ceea ce îi spune Dumnezeu Rahelei: "Opreşte-ţi glasul din plâns şi ochii din lacrimi, pentru că este o răsplată pentru lucrările tale. Există o speranţă pentru viitorul tău" (Ier 31,16). Plânsul mamei atinge inima lui Dumnezeu şi-l face să-i readucă pe fii din exil. Plânsul şi durerea Mariei devin o rugăciune în faţa lui Isus Răstignit, pentru ca noi să continuăm să avem la inimă darul maternităţii, izvor al vieţii.

(După L'Osservatore Romano, 30 martie 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 13.