Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași: "Quo vadis, Domine?" Via crucis pe dealul Cetățuia cu tinerii

Marți, 27 martie 2018, seara, peste 350 de tineri din Iași au meditat stațiunile Căii Sfintei Cruci pe dealul Cetățuia din Iași.

La ora 20.00, tineri provenind din parohiile ieșene "Sfânta Tereza" și "Sfântul Anton", organizațiile de tineri din Parohia "Adormirea Maicii Domnului": Acțiunea Catolică, Juvenes Ecclesiae, Asociația Studenților Catolici, Taize, o clasă din cadrul Institutului Teologic din Iași, împreună cu magistrul lor, seminariștii de la "Don Orione" și de la "Don Guanella", surori aparținând mai multor congregații din Iași, credincioși catolici și ortodocși, toți împreună au început urcușul pe dealul Cetățuia, meditând la pătimirile lui Cristos.

Cântările au fost animate de un grup de tineri: Andreea-Iuliana Ghiuzan (voce și coordonator), Ana Veronica Mihoc (voce), Ana Moraru (chitară), Adela-Elena Doboș (chitară), Anca Andrieș (chitară), Bianca Farcaș (chitară), Cristina Crețu (chitară), Luiza-Marinela Doboș (chitară). Coordonator general: Amalia Adam, lider AC pe latura liturgică.

Meditațiile la fiecare stațiune au fost citite de reprezentanții grupurilor.

Tineri au fost însoțiți de următorii preoți: pr. Egidiu Condac, pr. Eugen Andrei, pr. Pavel Mărtinaș, pr. Alessandro Lembo, pr. Iulian Butnaru, pr. Ștefan Bulai, pr. pr. Bakthis Walagan Alphonse, pr. Xavier Antony Kalai Selvan, pr. Felix Roca, pr. Cristian Diac, pr. Claudiu Robu, pr. Cristian Bîrnat.

Calea crucii din seara de 27 martie a fost o meditație asupra crucilor din viața tânărului. Pistele de meditație au fost furnizate de pr. Tomislav Ivanèiæ, din Croația.

Tinerii s-au oprit în dreptul a 14 cruci pe care trebuie să le acceptăm: acceptarea condamnării, acceptarea vieții de zi cu zi, curajul de a cădea, rănirea celor dragi, a accepta să fii ajutat, a accepta binele fără a-l recompensa, a cădea din nou, în timp se suferi să-i consolezi pe alții, să suferi un eșec total, acceptă să fii despuiat, să fii pironit pe crucea ta, a nu putea culege roadele muncii proprii, să trăiești fără speranță din perspectiva oamenilor.

Henryk Sienkiewicz, în romanul istoric "Quo vadis", relatează întâlnirea lui Petru cu Isus pe o stradă din apropierea Romei. Tradiția povestește cum Petru încerca să se sustragă martiriului din Roma. Atunci îl întâlnește pe Isus ducând crucea în drum spre Roma. "Quo vadis, Domine? - Unde mergi, Doamne?", îl întreabă Petru. "Merg ca să mor a doua oară pentru tine și pentru lume", îi răspunde Isus. Petru înțelege, se întoarce și acceptă crucificarea la Roma.

Fiecare dintre noi fuge deseori de crucea vieții de zi cu zi. Isus ne determină să ne întoarcem în oraș, în sat, acasă, în familie, la locul de muncă, la viața noastră, pentru a desăvârși în credință ceea ce ne-a fost dat și pentru ca ceea ce este trecător în noi să moară, iar ceea ce este nemuritor să rămână.

Acceptarea crucilor nu reprezintă o fugă de obligațiile zilnice, ci dimpotrivă! Celui aflat în suferință, care nu mai este în stare să muncească, i se oferă energia interioară, pentru a deveni un om nou și pentru a crea o lume nouă. Tinerii, care ar prefera să fugă de problemele și de responsabilitățile din viața lor, regăsesc astfel bucuria de a trăi și perseverența de a face tot ce este omenește posibil.

A fost un moment de meditație și rugăciune trăit de către tineri, preoți, persoane consacrate și de către toți cei care au vrut să simtă cu intensitate Drumul Calvarului.

Pr. Cristian Bîrnat

* * *

Înregistrări video (preluare din pagina de Facebook a pr. Cristian Bîrnat:

1.

2.

3.


 

lecturi: 28.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat