Târgu Frumos: Lansarea unui nou proiect Caritas
Marţi, 13 martie 2018, a avut loc, la Primăria oraşului Târgu Frumos, lansarea proiectului FRUMOSS - Formarea Resurselor Umane, Mediere, Orientare şi Servicii Sociale, cod proiect 115113.
Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020 şi are ca obiectiv general dezvoltarea şi implementarea de măsuri integrate, prin activităţi specifice reducerii riscului de sărăcie şi excluziune socială, pentru un număr de 560 de persoane din cele trei zone marginalizate (non rome), aferente oraşului Târgu Frumos, judeţul Iaşi.
Centrul Diecezan Caritas Iaşi are calitatea de beneficiar, iar parteneri în proiect sunt: SC Kinego SRL, Primăria oraşului Târgu Frumos şi Şcoala gimnazială "Ion Creangă" din Târgu Frumos.
Cuvântul de deschidere a aparţinut domnului primar al oraşului Târgu Frumos, Ionel Vatamanu, care a subliniat impactul pozitiv pe care acest proiect îl va avea asupra comunităţii locale.
Doamna Ana-Maria Doleanu, directorul Şcolii gimnaziale "Ion Creangă" Târgu Frumos, şi-a exprimat bucuria de a fi partener şi dorinţa de a participa activ la acţiunile de combatere a abandonului şcolar, incluse în proiect.
În continuare, părintele Egidiu Condac, directorul general al Centrului Diecezan Caritas Iaşi, a făcut o prezentare generală a asociaţiei Caritas Iaşi şi a proiectelor europene desfăşurate până acum.
Deoarece printre beneficiile aduse comunităţii locale de către proiectul FRUMOSS se numără şi servicii de recuperare medicală, din partea partenerului SC Kinego SRL a vorbit domnul Dănuţ Cojocariu, care a prezentat serviciile pe care le vor oferi în cadrul centrului multifuncţional.
Prezentarea detaliată a proiectului a fost făcută de către Radu Onişoru, managerul proiectului. "Ne dorim să fim colegi atât între noi, cei din Caritas, cât şi cu cei din cadrul Primăriei oraşului Târgu Frumos, din cadrul Şcolii gimnaziale «Ion Creangă» şi cu cei de la Kinego. Să ne unim forţele şi resursele pentru ca, peste trei ani, la conferinţa de închidere a proiectului, să ne aplaudăm pentru ceea ce am făcut pentru comunitatea din Târgu Frumos".
Centrul Diecezan Caritas Iaşi
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto:
13 martie: Târgu Frumos: Lansarea unui nou proiect Caritas
lecturi: 19.