Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași: Episcopul Petru Gherghel la Campania "40 de zile pentru viață"

Vineri, 9 martie 2018, Preasfințitul Petru Gherghel s-a alăturat voluntarilor prezenți la Campania "40 de zile pentru viață" în centrul orașului Iași.

Preasfințitul Petru Gherghel s-a adresat tinerilor de diferite confesiuni prezenți pe Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și i-a felicitat pentru stăruința cu care sensibilizează societatea în privința datoriei de a apăra viața încă din momentul conceperii și de a oferi sprijin mamelor care au nevoie de ajutor.

Cu această ocazie, păstorul Diecezei de Iași a evidențiat minunăția darului lui Dumnezeu: "Nimic nu e mai scump decât viața! E darul cel mai mare pe care ni-l face Dumnezeu. Viața începe la nașterea unui copil, o trăire care înseamnă slavă adusă Creatorului, o trăire care semnează crearea unei comunități, a unei familii care contribuie la creșterea demnității umane".

Episcopul a apreciat inițiativa campaniei și a adresat un îndemn stăruitor credincioșilor, tineri și adulți, de a nu ezita să se alăture campaniei și de a manifesta în mod public dragostea față de darul pe care Dumnezeu îl face prin fiecare copil pe care îl trimite în lume: "Suntem bucuroși să subliniem că asemenea inițiative apără darul lui Dumnezeu, apără demnitatea mamei, a femeii. Toți vorbim despre această demnitate, cei care în schimb cunosc darul pe care-l au de la Dumnezeu, știu să-l prețuiască. Facem un apel la toți credincioșii noștri, la toate parohiile, familiile, ca într-adevăr să se unească pentru a apăra acest dar al lui Dumnezeu, pentru a-i aduce glorie prin primirea copiilor, creșterea lor și oferirea lor pentru binele întregii societăți".

În încheiere, Preasfințitul Petru Gherghel a oferit binecuvântarea sa: "Vă doresc tuturor binecuvântare în casă, în familii, să aveți întotdeauna această conștiință a demnității pe care Dumnezeu v-a oferit-o, dragi părinți, dragi tineri, dragi copii! Toate spre slava lui Dumnezeu și spre binele copiilor! Vă doresc să aveți mereu această conștiință!"

Campania se desfășoară în perioada 14 februarie - 25 martie 2018 la Iași pe Bulevardul Ștefan Cel Mare și Sfânt și la Roman în Piața Roman-Vodă.

Scopul prezenței în stradă este de a sensibiliza societatea în privința dramei avortului și de a oferi sprijin și alternative la avort. Orice persoană de bunăvoință și de orice confesiune creștină este îndemnată să se alăture campaniei prin veghea în stradă (se recomandă cel puțin o oră), rugăciunea pentru viață și afișarea pancartelor cu mesaje pro-viață. Totodată, sunt puse la dispoziție materiale informative și îndrumare către modalitățile de intervenție pentru femeile care sunt în criză de sarcină.

La Iași, organizatorii oferă consultații și ecografii gratuite în cadrul clinicii Providența, consiliere psihologică, prenatală și postnatală, maternală și juridică pentru mame și ajutor financiar pentru femeile care sunt constrânse să avorteze din considerente financiare.

Pr. Felix Roca

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 9 martie: Episcopul Petru Gherghel la Campania "40 de zile pentru viață"


 

lecturi: 14.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat