Interviu luat cardinalului Coccopalmerio: "Codul de Drept Canonic trebuie să conţină Evanghelia"

Cardinalul Francesco Coccopalmerio, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Textele Legislative, vorbeşte despre modificările aduse la Codul de Drept Canonic, ca urmare a ultimelor intervenţii făcute de papa Francisc cu motu proprio De concordia inter codices şi motu proprio Imparare a congedarsi. În afară de asta ilustrează starea reformei cărţii a VI-a a Codului, evidenţiind punctele importante conţinute în schema de lucru. Apoi sunt trecute în revistă câteva dintre activităţile semnificative pe care le desfăşoară Consiliul Pontifical, într-o optică de deschidere şi de slujire faţă de canoniştii prezenţi în diferitele contexte teritoriale. Lărgind privirea, cardinalul propune, în sfârşit, câteva consideraţii mai generale cu privire la rolul actual al dreptului canonic în Biserică.

Dreptul canonic evoluează. Motu proprio a papei Francisc De concordia inter codices a dus la câteva modificări în Codul de Drept Canonic: puteţi să ne spuneţi pe scurt despre ce este vorba?

Aşa cum se ştie, Biserica Catolică are două Coduri de Drept Canonic, unul pentru Biserica latină, promulgat în 1983, şi unul pentru Bisericile orientale, promulgat în 1990: cele două Coduri au, pe de o parte, norme comune şi, pe de altă parte, elemente proprii, care le fac autonome reciproc. Totuşi ne-am dat seama că în Codul latin erau prezente unele norme care nu erau mereu congruente cu Codul pentru Bisericile orientale. Atunci s-a pus exigenţa unei concordanţe mai mari a respectivelor normative, în special în cazurile în care trebuie să fie reglementate raporturi între subiecţi care aparţin Bisericii latine şi unei Biserici orientale, cazuri de altfel tot mai frecvente, luând în considerare şi creşterea mobilităţii populaţiei care a determinat prezenţa unui însemnat număr de credincioşi orientali în teritorii latine. De fapt, trebuie amintit că credincioşii orientali au obligaţia de a respecta propriul rit oriunde s-ar afla ei, deci este responsabilitatea autorităţii ecleziastice competente aceea de a le oferi mijloacele adecvate pentru ca să-şi poată îndeplini această obligaţie.

Să dăm un exemplu. Pentru ritul latin este prevăzut că un diacon poată să prezideze în mod valid celebrarea căsătoriei, în timp ce pentru Bisericile orientale este cerută pentru sacrament prezenţa preotului care-i consacră pe soţi. S-a stabilit atunci ca atunci când în Biserica latină se celebrează o căsătorie în care unul sau ambii miri sunt de rit de oriental să nu poată fi un diacon care să prezideze celebrarea. Alte norme se referă la posibilitatea de a trece de la o Biserică orientală la o altă Biserică sau la Biserica latină, dar sunt aspecte mai tehnice.

Putem spune că noua disciplină juridică furnizează un ajutor pentru a favoriza posibilitatea de a găsi un echilibru just între tutelarea dreptului propriu al credincioşilor orientali, care în Occident sunt adesea o minoritate, şi respectarea tradiţiei canonice latine: asta cu scopul de a promova colaborarea rodnică între toate comunităţile catolice prezente într-un anumit teritoriu.

La reformă s-a ajuns după ce la Consiliul Pontifical pentru Textele Legislative a fost instituită o Comisie de experţi în drept canonic oriental şi latin care a studiat problema şi a elaborat o schiţă, care a fost trimisă după aceea la circa treizeci de consultanţi şi experţi din toată lumea, precum şi autorităţilor din Ordinariatele latine pentru orientali. După analiza amănunţită a observaţiilor care au venit, Sesiunea Plenară a Consiliului Pontifical a aprobat un nou text, pe care papa a voit să-l recepteze cu motu proprio De concordia inter Codices.

O altă recentă modificare la Cod a fost adusă de papa Francisc cu motu proprio Imparare a congedarsi.

Motu proprio reglementează renunţarea, din motive de vârstă, a responsabililor unor oficii din Curia Romană sau de numire pontificală, ca în cazul episcopilor diecezani.

La împlinirea vârstei de şaptezeci şi cinci de ani, episcopii diecezani, şi cei auxiliari, sunt invitaţi să prezinte papei renunţarea la funcţia lor pastorală. Şi conducătorii dicasterelor din Curia Romană care nu sunt cardinali şi sunt prelaţi superiori, episcopii care desfăşoară alte funcţii pe lângă Sfântul Scaun şi reprezentanţii pontificali trebuie să prezinte renunţarea. Noutatea se află în faptul că nu încetează ipso facto din funcţia lor cu ajungerea la limita de vârstă, ci trebuie în schimb să prezinte renunţarea lor papei şi papa va fi cel care, evaluând circumstanţele concrete, va decide dacă va accepta sau nu fără obligaţia celor trei luni prevăzute de can. 189 § 3.

De fapt, papa subliniază cum adesea există situaţii deosebite, ca de exemplu importanţa de a completa în mod adecvat un proiect determinat sau convenienţa de a asigura continuitatea unor opere iniţiate, precum şi anumite dificultăţi legate de compunerea unui Oficiu într-o perioadă de tranziţie, în care poate să fie cerut să se continue slujirea pentru o perioadă mai lungă din motive mereu legate de binele comun eclezial.

Cu privire la reforme în desfăşurare, la Consiliul Pontifical pentru Textele Legislative lucrează şi o Comisie care se ocupă de dreptul penal canonic. Care sunt aspectele luate în considerare şi la ce punct sunt aceste activităţi?

Cartea a VI-a a Codului, în care este disciplinat dreptul penal canonic, este obiect al unei lucrări de reforme care durează de acum de câţiva ani: această lungă gestaţie se datorează îndeosebi complexităţii intervenţiei, studiului şi consultării ample care a fost demarată cu privire la schema de revizuire.

De fapt, într-un prim moment, Comisia a predispus o schiţă de reformă, indicată ca "Schema I", care a fost transmisă Conferinţelor Episcopale din toată lumea, facultăţilor de drept canonic, dicasterelor din Curia Romană, consultanţilor din dicasterul nostru şi organismelor centrale din Institutele de Viaţă Consacrată, demarând întocmai un amplu proces de consultare. Au venit foarte multe răspunsuri, în ordinea miilor de sugestii.

Într-un al doilea moment am supus revizuirii textul iniţial conform indicaţiilor consultării şi am predispus o "Schema II", care reprezintă deja un rezultat bun: au fost interesate de reformă diferite aspecte chiar importante, au fost prevăzute noi situaţii penale, au fost ordonate mai bine canoanele din punct de vedere sistematic. Însă ne-am oprit şi am preferat să nu supunem imediat legislatorului această "Schema II", considerând că s-ar putea ajunge la ceva mai mult, la o elaborare mai matură, cu câteva modificări destul de profunde şi nu întotdeauna în linie cu tradiţia precedentă. Pe baza unei ulterioare reflecţii a fost elaborată deci ceea ce ar putea să fie de acum "Schema III".

Dau câteva exemple de unele puncte relevante luate în considerare de proiectul de reformă. Posibilitatea de a aplica pedeapsa suspendării, prevăzută până acum numai pentru clerici, este extinsă şi la laici, dat fiind faptul că de acum şi ei pot ocupa funcţii sau sarcini ecleziastice.

Dispare diviziunea rigidă între pedepse medicinale şi pedepse expiatoare şi va fi prevăzut că fiecare pedeapsă va putea să comporte şi unul şi celălalt aspect, în funcţie de ceea ce este stabilit în concret de decizia judecătorului: asta ca urmare a faptului că multe pedepse, considerate astăzi ca expiatoare în can. 1336, pot să fie aplicate concret ca medicinale, adică pedepse în vigoare până la convertirea vinovatului.

A fost menţinută distincţia dintre pedepsele latae sententiae şi ferendae sententiae, de asemenea s-a ales să se menţină posibilitatea de a aplica o pedeapsă în caz de acţiuni care nu sunt contemplate strict de Cod, dar sunt în mod grav contrare vieţii Bisericii, aşa cum rezultă chiar din învăţătura Bisericii, deci considerate ilegitime în mod grav în termeni mai ampli faţă de singura prevedere din Cod, refuzând astfel o logică rigidă de pozitivism juridic canonic (cf. can. 1399).

Sper ca aceste conţinuturi să poată deveni în scurt timp o propunere de supus legislatorului.

Care sunt activităţile Consiliului Pontifical pentru Textele Legislative le desfăşoară în domeniul dreptului canonic?

Prima este cea referită la legislaţie. Consiliul Pontifical nu este legislatorul, ci are misiunea delicată de a sugera legislatorului cum să intervină asupra sistemului juridic. Trebuie să studiem şi să cunoaştem cele două Coduri şi celelalte norme ale Bisericii universale, să verificăm dacă există lacune de umplut sau norme depăşite de înlăturat sau de înlocuit, evidenţiind aceste situaţii şi în acelaşi timp furnizând legislatorului posibilitatea de a interveni, acolo unde se consideră oportun.

A doua zonă este cea a controlului, menită să evalueze dacă normele în vigoare sunt puse sau nu în practică şi aplicate în mod corect şi dacă se determină eventual practici contrare pentru care este necesar să se intervină.

A treia zonă de activitate este cea a interpretării normelor: într-adevăr, în acest moment nu consideră că există exigenţe puternice de acest timp, şi pentru că normele sunt în mod substanţial clare. Însă există multe persoane care nu au personal claritate cu privire la normă şi apoi nu cer explicaţii de la dicaster, care răspunde la întrebările prezentate.

A patra activitate se referă la tot ceea ce foloseşte pentru o mai bună cunoaştere şi aplicare a dreptului canonic: face parte din acest domeniu de exemplu gestionarea sitului web al dicasterului. Noi suntem în centru şi suntem chemaţi să desfăşurăm o slujire pentru periferii, înţelegând prin periferii Conferinţele Episcopale, asociaţiile canoniste, facultăţile şi institutele de drept canonic din lume. Aşadar eu spun: schimbul de informaţii disponibile, publicitatea iniţiativelor care interesează dreptul canonic, publicarea răspunsurilor pe care dicasterul le dă ca urmare a cererilor de interpretare normativă, toate sunt conţinuturi pe care le facem disponibile pe web, încercând să facem un serviciu de iradiere a cunoaşterii dreptului canonic în toată lumea.

După aceea, s-a dezvoltat mult în ultimele timpuri raportul direct cu episcopii care vin la Roma în vizită ad limina şi se confruntă la dicasterul nostru despre probleme canoniste specifice care se referă la teritoriul lor, cum ar fi de exemplu sinoadele diecezane, prezenţa canoniştilor în dieceze care să sprijine curiile pentru o corectă predispunere a actelor administrative, desfăşurarea de întâlniri şi seminarii despre tematici juridice.

Toate acestea pentru o mai mare cunoaştere şi difuzare a dreptului canonic în Biserică, lucru care este tocmai una dintre îndatoririle mele cele mai importante.

Anul trecut s-a celebrat centenarul Codului de Drept Canonic din 1917. Din punctul dumneavoastră de vedere, care este astăzi rolul dreptului canonic al Bisericii?

Voi indica un singur aspect, probabil un pic provocator. Mie îmi place să spun că Codul de Drept Canonic ar trebui să fie un text care ilustrează sub atâtea aspecte cine este credinciosul creştin. De exemplu, Cartea a VI-a, despre care am vorbit, ar trebui să ne facă să înţelegem care sunt acţiunile negative în mod grav contrare statutului vieţii creştine.

Desigur, în textul Codului găsim în acelaşi timp canoane cu conţinuturi foarte inovatoare şi altele în mod categoric mai slabe. De exemplu, să luăm în considerare can. 222 § 2 (nici măcar tot canonul, ci numai paragraful al doilea!): citim că credincioşii au obligaţia de a promova dreptatea socială şi, amintindu-şi de porunca Domnului, au obligaţia de a-i ajuta pe săraci cu veniturile proprii. Însă pentru a înţelege ce este porunca Domnului trebuie să citesc Evanghelia, Faptele Apostolilor, scrisorile sfântului Paul. Dacă mă opresc la acest text din Cod, nu pot ajunge să înţeleg care este această poruncă. Atunci mă întreb, de ce să nu enunţ în termeni pozitivi, deja în Cod, de exemplu obligaţia de a face faptele de milostenie stabilite de Biserică?

Punctul important asupra căruia trebuie focalizată atenţia cred că este conceptul însuşi de Cod de Drept Canonic, cu particularităţile sale. Dacă se vrea să fie asemănat cât mai mult posibil cu un cod civil, ar rămâne ceva incomplet şi nesatisfăcător. Codul nostru trebuie să vie unul care conţine Evanghelia.

(După www.iuscanonicum.it, 6 martie 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 24.