Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Papa Francisc: "Acea soră care m-a ținut în brațe când aveam o zi"

De papa Francisc

Se intitulează "Evanghelia obraz la obraz" ("Il Vangelo guancia a guancia", Piemme, 192 de pagini) cartea jurnalistei Paola Bergamini care relatează viața părintelui Stefano Pernet, fondator al congregației Micile Surori ale Ridicării la Cer a Mariei. În Franța post-revoluționară de la jumătatea secolului al XIX-lea, părintele Pernet și-a dedicat viața sa să susțină familiile mai săraci în cartierele mai degradate din Paris. Anticipăm prefața papei Francisc la acest volum, care va fi în librării de la 6 martie 2018 și va fi prezentată la 8 martie 2018 în Sala Bianca di Tempo di Libri la Milano.

Mă născusem de mai puțin de o zi, când o tânără novice de la Micile Surori ale Ridicării la Cer a Mariei întemeiate de părintele Stefano Pernet, Antonia, a venit acasă la noi, în cartierul Flores din Buenos Aires, și m-a ținut în brațele sale. Am rămas în contact cu acea soră în timpul întregii sale vieți, până când a mers în cer în urmă cu câțiva ani. Am atâtea amintiri legate de aceste călugărițe care ca niște îngeri tăcuți intră în casele celui care are nevoie, muncesc cu răbdare, se îngrijesc, ajută și apoi în tăcere se întorc în convent. Urmează regula lor, se roagă și apoi ies pentru a ajunge în locuințele celui care este în dificultate făcând pe infirmierele și guvernantele, însoțindu-i pe copii la școală și pregătindu-le de mâncare.

Tatăl meu avea diferiți colegi de muncă intrați în Argentina după războiul civil spaniol, și erau niște anticlericali. Unul dintre ei într-o zi s-a îmbolnăvit de o infecție foarte urâtă. Acel om avea trupul acoperit de răni, suferea mult. Avea trei copii și trebuia să muncească și soția, deci să fie în afara casei multe ore pe zi. Când au aflat de asta, Micile Surori ale Ridicării la Cer a Mariei au trimis pe una dintre ele acasă la el. A mers superioara, pentru că era un caz dificil: se știa că acel coleg al tatălui meu era un anticlerical convins și că vedea ca fum în ochi fâlfâindu-se orice reverendă. Sora a spus: "Merg eu!". Vă las să vă imaginați ce a putut să-i spună bărbatul acestei călugărițe: vorbe murdare și cele mai urâte invective. Dar ea era liniștită, își făcea treaba, îngrijea rănile, îi ducea pe copii la școală, pregătea prânzul, făcea curățenie în casă. După mai mult de o lună acel bărbat s-a vindecat și s-a putut întoarce la viața sa normală și a început să muncească din nou.

După câteva zile, în timp ce ieșea de la muncă împreună cu alți trei sau patru colegi anticlericale ca și el, au trecut pe stradă două surori. Unul dintre prieteni a spus cuvinte urâte împotriva lor. Atunci colegul de muncă al tatălui meu mai întâi i-a dat un pumn și apoi i-a zis: "Despre preoți și despre Dumnezeu poți să spui toate lucrurile pe care le vrei, dar împotriva Sfintei Fecioare Maria și împotriva surorilor nimic!". Vă gândiți? Era un ateu, un anticlerical, și totuși apăra surorile. De ce făcea asta? Pur și simplu pentru că a cunoscut fața maternă a Bisericii, a văzut zâmbetul Sfintei Fecioare Maria pe fața acelei superioare, acea soră răbdătoare care îl îngrijea în pofida imprecațiilor sale. Acea femeie consacrată care îngrijea rănile sale, era îngrijitoare acasă la el, ducea copiii la școală și mergea să-i ia de la școală.

Grație acestei cărți, agilă dar densă de relatări de viață, se poate cunoaște opera părintelui Stefano Pernet, declarat venerabil de predecesorul meu sfântul Ioan Paul al II-lea în 1983. Este o istorie făcută din chipuri, dăruire, gesturi de caritate, de pură gratuitate. O istorie care n-a pierdut prospețimea sa și actualitatea sa. Și astăzi trăim într-un timp în care evanghelizarea trece prin mărturia apropierii și a carității. Prin mărturia feței milostive a lui Dumnezeu. A evangheliza ne duce și să sprijinim obrazul nostru pe obrazul celui care suferă, în trup și în spirit.

Cu lucrarea lor ascunsă și tăcută, aceste femei consacrate au urmat și urmează inspirația fondatorului lor, care la 7 martie 1867 în mănăstirea din Auteuil a spus: "Săracii, când se îmbolnăvesc, sunt complet abandonați, nimeni nu-i asistă. În acest scop noi ne-am oferit Domnului pentru ca săracii să aibă o călugăriță la căpătâi care să furnizeze asistență materială. Dar asta nu ajunge pentru micile surori. Vedeți, pentru timpurile în care trăim, omul din popor, muncitorii, bărbați și femei, adesea sunt stricați de companiile rele, de lecturile rele și apoi se îndepărtează de Dumnezeu. În această situație preotul, și atunci când vrea să ducă alinare spirituală la cel care este bolnav, este văzut ca o sperietoare de păsări, un mesager de moarte. De altfel, ce poate să facă dacă nu să întărească prin cuvinte? Dar ei nu vor să audă. În schimb de micile surori nu le este frică. Prin modul lor amabil de a acționa sunt privite cu recunoștință, au încredere în ele. Prin simple gesturi de curățenie, de medicație, surorile îl predică pe Isus Cristos mai bine decât orice discurs. Este suficientă prezența lor. Cu răbdare readuc în aceste familii rugăciunea, obiceiurile creștine".

Slujind, cu răbdare, și încrezându-se numai în Domnul, se poate întâmpla ca inimile persoanelor chiar mai îndepărtate să fie atinse. Așa cum ne învață Maria, Mama noastră: singura forță capabilă să cucerească inima oamenilor este duioșia lui Dumnezeu. Ceea ce încântă și atrage, ceea ce deschide și desface lanțurile nu este forța instrumentelor sau duritatea legii, ci slăbiciunea atotputernică a iubirii divine: forța irezistibilă a dulceții sale și promisiunea ireversibilă a milostivirii sale. Acea dulceață și acea milostivire pe care părintele Pernet a mărturisit-o în timpul întregii sale vieți și pe care Micile Surori în atâtea țări din lume continuă să le reverbereze.

(După Vatican Insider, 4 martie 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 22.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat