Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 31 ianuarie 2018

Sfânta Liturghie – 8. Liturgia Cuvântului: I. Dialog între Dumnezeu şi poporul său

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Continuăm astăzi catehezele despre Sfânta Liturghie. După ce ne-am oprit asupra riturilor de introducere, să luăm în considerare acum Liturgia Cuvântului, care este o parte constitutivă pentru că ne adunăm tocmai pentru a asculta ceea ce Dumnezeu a făcut şi vrea să mai facă pentru noi. Este o experienţă care are loc „în direct” şi nu din auzite, pentru că „atunci când în Biserică se citeşte Sfânta Scriptură, însuşi Dumnezeu vorbeşte poporului său şi Cristos, prezent în cuvânt, vesteşte Evanghelia” (Principii şi norme pentru utilizarea Liturghierului Roman, 29; cf. constituţia Sacrosanctum Concilium, 7; 33). Şi de câte ori, în timp ce este citit Cuvântul lui Dumnezeu, se comentează: „Uite-l pe acela… uite-o pe aceea…, uite ce pălărie poartă aceea: este ridicolă…”. Şi încep să se facă tot felul de comentarii. Nu e adevărat? Trebuie făcute comentarii în timp ce se citeşte Cuvântul lui Dumnezeu? [răspund: „Nu!”]. Nu, pentru că dacă tu faci discuţii cu oamenii, nu asculţi Cuvântul lui Dumnezeu. Când se citeşte Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie – prima lectură, a doua, psalmul responsorial şi evanghelia – trebuie să ascultăm, să deschidem inima, pentru că este însuşi Dumnezeu cel care ne vorbeşte şi să nu ne gândim la alte lucruri sau să vorbim despre alte lucruri. Aţi înţeles?... Vă voi explica ce se întâmplă în această Liturgie a Cuvântului.

Paginile Bibliei încetează să fie o scriere pentru a deveni cuvânt viu, rostit de Dumnezeu. Este Dumnezeu cel care, prin persoana care citeşte, ne vorbeşte şi ne interpelează pe noi care ascultăm cu credinţă. Duhul „care a grăit prin profeţi” (Crezul) şi i-a inspirat pe autorii sacri, face în aşa fel încât „cuvântul lui Dumnezeu să realizeze cu adevărat în inimi ceea ce face să răsune în urechi” (Lecţionarul, Introd., 9). Însă pentru a asculta Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să avem şi inima deschisă pentru a primi cuvântul în inimă. Dumnezeu vorbeşte şi noi îl ascultăm, pentru a pune în practică după aceea ceea ce am ascultat. Este foarte important a asculta. Uneori probabil că nu înţelegem bine pentru că există unele lecturi un pic dificile. Însă Dumnezeu tot ne vorbeşte într-un alt mod. [Trebuie să stăm] în tăcere şi să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu. Nu uitaţi asta. La Liturghie, când încep lecturile, ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu.

Avem nevoie să-l ascultăm! De fapt, este o problemă de viaţă, aşa cum aminteşte bine expresia incisivă că „nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Mt 4,4). Viaţa pe care ne-o dă Cuvântul lui Dumnezeu. În acest sens, vorbim despre Liturgia Cuvântului ca despre „masa” pe care Domnul o întinde pentru a alimenta viaţa noastră spirituală. Este o masă îmbelşugată cea a liturgiei, care ia pe larg din comorile Bibliei (cf. SC, 51), atât din Vechiul cât şi din Noul Testament, pentru că în ele este vestit de Biserică unicul şi identicul mister al lui Cristos (cf. Lecţionarul, Introd., 5). Să ne gândim la bogăţia lecturilor biblice oferite de cele trei cicluri duminicale care, în lumina Evangheliilor sinoptice, ne însoţesc în cursul anului liturgic: o mare bogăţiei. Doresc să amintesc aici şi importanţa psalmului responsorial, a cărui funcţie este să favorizeze meditarea a ceea ce s-a ascultat în lectura care îl precede. Este bine ca psalmul să fie valorizat cu cântarea, cel puţin în refren (Principii şi norme pentru utilizarea Liturghierului Roman, 61; Lecţionarul, Introd., 19-22).

Proclamarea liturgică a lecturilor înseşi, cu cântările luate din Sfânta Scriptură, exprimă şi favorizează comuniunea eclezială, însoţind drumul tuturor şi al fiecăruia. De aceea se înţelege de ce unele alegeri subiective, cum ar fi omiterea de lecturi sau înlocuirea lor cu texte nebiblice, sunt interzise. Am auzit că vreunul, dacă există o ştire, citeşte ziarul, pentru că este ştirea zilei. Nu! Cuvântul lui Dumnezeu este Cuvântul lui Dumnezeu! Ziarul îl putem citi după aceea. Dar acolo se citeşte Cuvântul lui Dumnezeu. Este Domnul cel care ne vorbeşte. A înlocui acel Cuvânt cu alte lucruri sărăceşte şi compromite dialogul dintre Dumnezeu şi poporul său în rugăciune. Dimpotrivă, [se cere] demnitatea amvonului şi folosirea lecţionarului, disponibilitatea de lectori şi psalmi?ti buni. Însă trebuie căutaţi lectori buni, aceia care ştiu să citească, nu aceia care citesc [stâlcind cuvintele] şi nu se înţelege nimic. Aşa este. Lectori buni. Trebuie pregătiţi şi trebuie să repete înainte de Liturghie pentru a citi bine. Şi asta creează un climat de tăcere receptivă[1].

Ştim că este un ajutor indispensabil Cuvântul Domnului pentru a nu ne rătăci, aşa cum recunoaşte bine psalmistul care, îndreptat spre Domnul, mărturiseşte: „Cuvântul tău este făclie pentru paşii mei şi lumină pentru cărările mele” (Ps 119,105). Cum am putea să înfruntăm pelerinajul nostru pământesc, cu trudele sale şi încercările sale, fără să fim în mod obişnuit hrăniţi şi luminaţi de Cuvântul lui Dumnezeu care răsună în liturgie?

Desigur nu e suficient a auzi cu urechile, fără a primi în inimă sămânţa Cuvântului divin, permiţându-i să aducă rod. Să ne amintim de parabola semănătorului şi de diferitele rezultate în funcţie de diferitele tipuri de teren (cf. Mc 4,14). Acţiunea Duhului, care face răspunsul eficace, are nevoie de inimi care să se lase lucrate şi cultivate, în aşa fel încât ceea ce s-a ascultat la Liturghie să treacă în viaţa zilnică, după avertismentul apostolului Iacob: „Căutaţi să împliniţi cuvântul, nu numai să-l ascultaţi, înşelându-vă pe voi înşivă” (Iac 1,22). Cuvântul lui Dumnezeu parcurge un drum în noi. Îl ascultăm cu urechile şi trece la inimă; nu rămâne în urechi, trebuie să meargă la inimă; şi de la inimă trece la mâini, la faptele bune. Acesta este parcursul pe care-l face Cuvântul lui Dumnezeu: de la urechi la inimă şi la mâini. Să învăţăm aceste lucruri. Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Notă:

[1] „Liturgia Cuvântului trebuie să fie celebrată în aşa fel încât să favorizeze meditaţia; deci trebuie să se evite clar orice formă de grabă care împiedice reculegerea. În ea sunt oportune şi scurte momente de tăcere, potrivite pentru adunarea reunită, prin intermediul cărora, cu ajutorul Duhului Sfânt, cuvântul lui Dumnezeu să fie primit în inimă şi să se pregătească răspunsul cu rugăciunea” (Principii şi norme pentru utilizarea Liturghierului Roman, 56).

lecturi: 9.