Reflecţie la duminica a 3-a de peste an - Anul B - 2018

Figura acestei lumi trece. Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie! Ninivitenii au părăsit calea lor cea rea, iar Dumnezeu a renunţat la pedeapsa promisă lor.

Biblia ne spune că, după botezul lui Isus în Iordan, Duhul Sfânt l-a condus în pustiul lui Iuda. Aici a rămas patruzeci de zile şi a fost ispitit de satana (cf. Mc 1,13; Lc 4,1). La sfârşitul acestui timp, satana, fiind învins în mod ruşinos de Isus, s-a răzbunat pe înainte mergătorul său, Ioan Botezătorul, făcând ca acesta să fie arestat de incestuosul Irod (cf. Mc 6,17).

Tactica diavolului de a se răzbuna pe persoanele dragi celui care l-au învins este veche: fiind alungat din rai de Dumnezeu şi de îngerii lui, satana s-a răzbunat pe omul abia apărut pe lume (cf. Gen 3,1-7; Ap 12,1ss); fiind învins de Isus l-a cruce, diavolul s-a răzbunat pe ucenicii lui Isus, risipindu-i (cf. Mt 26,56; Mc 14,50); fiind învins de Duhul Sfânt începând cu Rusaliile, care i-a luat locul ocupat abuziv în sufletele oamenilor, satana s-a răzbunat, iscând persecuţii în Biserică de atunci şi până astăzi (cf. Fap 8,1). Fiind biruit de dreptul Iov, a cerut permisiune să-l încerce prin suferinţe (cf. Iov 1,9-12; 2,1-7).

Fiecăruia dintre noi, creştinii, Dumnezeu ne spune: "Nu te teme nicidecum de ce ai sa suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii" (Ap 2,10). Dar prin răzbunarea sa satana nu a făcut altceva decât să-şi grăbească sfârşitul, căci răzbunările i-au adus: promisiunea Mântuitorului care îi va zdrobi capul (cf. Gen 3,15); trimiterea lui Mesia care să-l rănească de moarte la cruce (cf. Col 2,14-15); şi trimiterea Duhului Sfânt care să-l scoată din lume şi să-l arunce veşnic în iazul de foc şi pucioasă (cf. Ap 20,10).

În pericopa evanghelică de astăzi, Isus, urmând planul divin de mântuire, plan care nu greşeşte niciodată, traversează Samaria, o regiune dezbinată de satana (cf. In 4,9), se îndreptă spre nord, spre Galileea, o regiune dominată de întuneric şi moarte spirituală (cf. Mt 4,16; Lc 1,79), ca şi Ninive din prima lectură (cf. Iona 3,1-5.10), iar aici predică cuvântul lui Dumnezeu şi aduce lumina divină a evangheliei (cf. Mc 1,14-15), stricând lucrările diavolului (cf. 1In 3,8), asemenea profetului Iona.

Galileea, fiind vestită de profeţi ca locul de naştere, creştere şi de început de activitate a lui Isus (cf. Mt 4,12-17), satana a ţinut să o pângărească, stăpânind în suflete mai mult ca în orice altă parte din ţară şi transformând regiunea în "ţinut de întuneric şi de umbră a morţii" (cf. Ps 107,10). Dar Isus, care a fost prevestit ca: "Soarele care răsare din înălţime ca să lumineze pe cei ce zac în întuneric şi în umbra morţii" (Lc 1,78-79), a venit tocmai aici în cel mai întunecat loc de pe pământ, ca "norodul acesta cufundat de satana în întuneric, să-i vadă lumina şi să-i primească viaţa" (cf. Mt 4,16).

Parcă predestinată, Galileea neamurilor, fiind un teritoriu în formă de chitară, este un loc tocmai potrivit pentru "cântarea" evangheliei. Şi Isus le-o cântă. Căutând oameni care să-l asculte şi să le împărtăşească mesajul, Isus vede doi fraţi, pe Simon şi pe Andrei, şi le spune: "Veniţi după mine". Cei doi pescari îşi lasă năvoadele, părăsesc ocupaţia, familia şi casa şi îl urmează pe Isus, devenind "pescari de oameni". Sunt primii doi chemaţi, sunt primii doi doritori să frecventeze şcoala lui Isus de "pescuit suflete" şi primii doi pregătiţi să facă o schimbare radicală în viaţa lor, să trăiască pentru cer.

Tot atunci, Isus a văzut alţi doi fraţi, pe Iacob şi pe Ioan. Şi ei erau pescari. Isus îi cheamă şi pe ei, iar ei îndată îşi părăsesc mica lor afacere de familie, îl salută pe tatăl lor şi îl urmează pe Isus. Pe vremea aceea era o bucurie să fii chemat şi să mergi cu Isus. Dar aici Isus şi-a continuat drumul prin alte locuri, adunându-şi un număr simbolic de apostoli şi ucenici, 12 şi 72; 12 reprezentând întreg poporul lui Israel şi 72 reprezentând toate popoarele lumii cunoscute până atunci. Acela a fost numai începutul, căci Isus, străbătând veacurile, a ajuns până la noi, cei de astăzi, care, uitând de suflete, pescuim în marea lumii lucruri trecătoare destinate arderii finale (cf. 2Pt 3,10), căci diavolul, deşi învins şi lovit de moarte de Isus la cruce, nu se dă bătut, căutând mai mult ca oricând să ne piardă (cf. 1Pt 5,8).

Un creştin care nu simte că face parte dintr-un popor de profeţi (cf. Num 11,29), care nu-şi simte sufletul arzând de dorinţa de a vesti evanghelia (cf. 1Pt 2,9), care nu simte obligaţia de a vorbi despre mântuirea lui Dumnezeu, care nu simte urgenţa de a se implica în apostolat, nu este creştin. Dacă eşti creştin, eşti apostol; şi dacă nu eşti apostol, nu eşti nici creştin.

Prin cei patru pescari chemaţi astăzi să schimbe pescuitul de peşti cu pescuitul de oameni, Isus vrea să ne spună astăzi că el vrea: elevi pescari de oameni; studenţi pescari de oameni; copii şi tineri pescari de oameni; seminarişti, călugări, călugăriţe, preoţi şi episcopi pescari de oameni; maturi şi bătrâni pescari de oameni; bărbaţi şi femei pescar de oameni; muncitori pescari de oameni; profesori pescari de oameni, ingineri pescari de oameni; medici pescari de oameni; militari pescar de oameni; politicieni pescari de oameni; prinţi şi regi pescari de oameni; într-un cuvânt, oameni pescari de oameni.

Biblia ne spune că nu este onoare mare ca asta şi nici răsplată mare ca asta: "Este mic lucru să fii servitorul meu, ca să ridici seminţiile lui Iacob şi să-i întorci pe cei care au mai rămas dintre fiii lui Israel? Voi face din tine lumina popoarelor, ca să duci mântuirea mea până la marginile pământului" (Is 49,6). Iată acum şi răsplata: "Adevărat vă spun că atunci când va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al măririi sale, la înnoirea tuturor lucrurilor, voi, care m-aţi urmat, veţi şedea şi voi pe douăsprezece scaune de domnie şi veţi judeca pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi oricine a lăsat case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau feciori, sau holde, pentru numele meu, va primi însutit şi va moşteni viaţa veşnică. Atunci mulţi din cei dintâi vor fi cei din urmă, şi mulţi din cei din urmă vor fi cei dintâi" (Mt 19,28-30).

Doi creştini, doi sfinţi martiri, Lucian şi Marcian, care au trăit în secolul al doilea în Asia Mică, au fost arestaţi şi duşi înaintea lui Sabinus, guvernatorul Bitiniei. Întrebaţi fiind cine i-a autorizat să predice, Lucian a răspuns: "Legea dragostei şi a umanismului obligă pe toţi oamenii, să caute să-şi convertească aproapele la ceva mai bun, să facă tot ce le stă în putinţă, spre a-l salva din ghearele diavolului". Ei au căutat să împărtăşească vestea bună a mântuirii şi altora, chiar dacă aceasta a atras asupra lor condamnarea la moarte, prin ardere pe rug. Suntem noi astfel de creştini?

Sfântul Părinte papa Francisc a canonizat la 16 octombrie 2016, un grup variat de "pescari de oameni", începând de la copii până la oameni în vârstă, care au făcut apostolat fiecare în felul lui.

Citez exemplul mexicanului de cincisprezece ani, Iosif Sánchez del Río (1913-1928), un stegar al "cristeros", un copil apostol şi pescar de oameni. Mişcarea "cristeros", de la Isus Cristos, era foarte înrădăcinată în Mexic, în acel timp în soldaţii făcuseră din biserică un grajd, din tabernacol un coteţ şi din prezbiteriul un câmp de luptă pentru "cocoşi". În faţa acelei profanări, Iosif a reacţionat fără a se teme de represaliile acelui conducător, care printre altele fusese prieten al familiei sale şi naşul său la prima împărtăşanie. Familiile catolice sprijineau mişcarea "cristeros" în mii de moduri. De exemplu: frecventarea catehismului, angajarea în activităţile parohiale dificile, nepermise în acele timpuri de persecuţie; apropierea de sacramente riscându-şi viaţa; rugăciunea zilnică a rozariului în familie, ascunderea preoţilor care riscau să fie împuşcaţi. Iosif Sánchez del Río a plătit cu viaţa alegerea sa de a ceda calul său unui urmărit guvernamental ca să poată fugi.

Citez din raportul Agenţiei Fides pe 2017, agenţie care monitorizează viaţa misionară a Bisericii, exemplul lui: Helena Agnieszka Kmiec, voluntară poloneză, 26 de ani, care a fost asasinată la primele ore ale zile de 24 ianuarie 2017 în zona Pacata din capitala Boliviei. George Omondi, laic, 47 de ani, care a fost ucis în noaptea dintre 18 şi 19 martie 2017 în tentativa de a opri hoţii în Nigeria. Catehetul Domingo Edo a fost ucis la 20 august 2017 în timp ce mergea să prezideze o liturgie a Cuvântului în satul Bong Mal, din Filipine. Ricardo Luna, un laic de 29 de ani, angajat la Parohia "Virgen Immaculada", Buenos Aires, împuşcat la 23 august 2017. Agenţia Fides dă o listă cu 23 de "pescari de oameni" ucişi numai în 2017, care se bucură acum la ospăţul veşnic al marelui pescar Isus.

Să fim siguri că chipul lui Cristos pe care l-am zugrăvit în inima oamenilor nu va fi distrus niciodată şi aceasta o să ne dea cea mai mare bucurie la judecată. Isus vesteşte o împlinire a timpului de aşteptare a mântuirii din partea oamenilor (cf. Is 64,1), dar şi o împlinire a timpului stabilit de Dumnezeu pentru a ne arăta marea sa iubire şi mântuire (cf. Is 40,2). Toate sunt gata, împărăţia lui Dumnezeu bate la uşă, mai lipseşte un singur lucru: credinţa deplină în el şi convertirea. De mai bine de 2000 de ani poarta cerului este deschisă şi aşteaptă ca oamenii să intre în bucuria veşnică. Cei patru pescari de astăzi care, devenind "pescari de oameni", părăsesc toate: munca, familia, casa şi se duc după Isus, ne sunt daţi ca exemple de cum trebuie să răspundem şi noi lui Isus: mergând, muncind, trăind şi murind împreună cu el pentru planul divin de mântuire şi pentru stricarea lucrărilor diavolului (cf. 1In 3,8).

Sfântul Vasile cel Mare (330-379) spune aşa: "Aşa cum iepurele se teme de trăsnet, tot aşa se teme satana de predicatorii Evangheliei. Satana când aude că se predică Cuvântul lui Dumnezeu, tremură, fuge până departe. De aceea, se sileşte prin toate mijloacele că să facă să înceteze propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu, că astfel oamenii să se îmbolnăvească şi slăbind mereu în credinţă să moară în neştiinţă şi în păcat. Când un om s-a îmbolnăvit, ştim că acesta are nevoie de un tratament pentru refacere şi de hrană bună. Pentru creştini, tratamentul şi hrană le constituie Cuvântul lui Dumnezeu. Să ne hrănim zi de zi şi vom scapă de orice boală sufletească şi trupească şi vom fi vii pentru împărăţia cerurilor".

Isus ne-a zis: "Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni" (Mc 1,17). Meşteşugul pescuitului cere energie, dar şi tact. Să ne amintim că aşa cum peştii se sperie uşor de pescari, tot aşa şi oamenii se feresc să fie prinşi de mreaja evangheliei, de teama de a-şi pierde libertăţile. Dar papa Benedict al XVI-lea le spune: "Oameni dragi, nu vă fie frică de Cristos! El nu ia nimic şi dăruieşte totul".

Sfântul Bernard de Clairvaux (1090-1153) spune: "Să lucrăm pentru o hrană nepieritoare, să muncim la opera mântuirii noastre. Să lucrăm în via Domnului ca să merităm plata noastră zilnică. Să muncim la lumina înţelepciunii care spune: Cel care lucrează cu mine nu va păcătui (cf. Sir 24,21). Ogorul este lumea (Mt?13,38), spune Isus. Să-l săpăm, căci în el este ascunsă o comoară, sufletele oamenilor".

Marele oraş asirian Ninive, imagine al societăţii civilizate de astăzi, distrată şi indiferentă, pângărită şi închinătoare la idoli, devine la predica lui Iona, simbolul cetăţii care se întoarce la Dumnezeu. Acestea este învăţătura povestirii biblice despre Ninive. Harul şi milostivirea lui Dumnezeu nu cunosc hotare, nu se mărginesc la poporul lui Israel, dar sunt în beneficiul tuturor celor care dau semne concrete de căinţă şi de convertire.

Faptul că în decursul istoriei asirienii atacaseră şi cuceriseră o parte din Israel, explică motivul pentru care Iona a refuzat iniţial să predice acolo. Dar Dumnezeu nu ţine seama de timpurile de neştiinţă şi porunceşte acum oamenilor de pretutindeni să se pocăiască (cf. Fap 17,30). Ninive a devenit exemplu de convertire şi de slujire lui Dumnezeu.

Să nu uităm că aşa au fost şi unii apostoli câştigaţi de Isus, erau dintre vameşi şi păcătoşi, dar care au devenit colaboratorii lui Dumnezeu în opera mântuirii oamenilor. Să ne gândim apoi şi la alţi păcătoşi convertiţi, a căror simbol pot fi sfântul Augustin (354-430) şi sfântul Francisc din Assisi (1181-1226), care după ce au fost smulşi din păcat, au devenit colaboratorii lui Dumnezeu, în opera de mântuire a oamenilor. Să ne aducem aminte şi de unele ilustraţii sugestive: cea a calului fugit de la stăpân care se întoarce la stăpân cu o turmă de cai sălbatici; cea cu tinerelul vindecat care revine la medic cu alţi copii de vindecat; cea cu acel copil convertit care se întoarce la misionar cu toată familia lui. Întoarcerea noastră la Tatăl ceresc trebuie să fie asemenea întoarcerii lui Isus de pe pământ la ceruri, când purta cu sine la Dumnezeu mulţimea oamenilor pierduţi de păcatul strămoşesc, mulţimea celor care erau morţi şi au revenit la viaţă, erau pierduţi şi s-au găsiţi (cf. Ps 68,18).

Pe vremuri, era obicei între păgâni că, de câte ori se îmbolnăvea un copil, mama lui îl purta din casă în casă şi întreba pe fiecare dacă nu cunoaşte vreun leac pentru vindecarea lui. Într-o zi, veni o mamă, aduse pe copilul ei bolnav în casa unei femei creştine, cerându-i un leac. Creştina îi răspunse: "Leac lumesc nu ştiu, dar cunosc un vindecător Căruia mă voi ruga să-ţi tămăduiască pruncul. După ce rosti aceste vorbe, creştina căzu în genunchi şi începu să se roage cu putere Mântuitorului. Atâta credinţă a pus în rugăciunea ei, că tot în ceasul acela, copilul s-a tămăduit. Văzând o minune ca aceasta, mama copilului a cerut să fie şi ea botezată în învăţătura creştină. Psalmul responsorial de astăzi ne spune: "Domnul este bun şi drept, de aceea el îi învaţă pe cei păcătoşi calea; îi face pe cei sărmani să umble după dreptate, îi învaţă pe cei smeriţi căile sale" (Ps 25,8-9).

Să nu uităm că îl lumina lecturilor biblice de astăzi, figura acestei lumi trece (cf. 1Cor 7,31), să ne convertim şi să credem în evanghelie, să devenim şi pescari de oameni (cf. Mc 1,15.17), să urmaţi exemplul de convertire al ninivitenilor care au părăsit calea lor cea rea, şi atunci Dumnezeu va uita şi de pedeapsa promisă nouă pentru păcate (cf. Iona 3,10).

Pr. Ioan Lungu

* * *

Duminica a 3-a de peste an. Predici la Radio Iaşi

lecturi: 20.