Călătoria apostolică a Sfântului Părinte Francisc în Chile şi Peru
(15-22 ianuarie 2018)

Scurtă vizită la Centrul Penitenciar Feminin
Santiago - Chile
Marţi, 16 ianuarie 2018

Iubiţi fraţi şi surori,

Mulţumesc. Mulţumesc pentru ceea ce aţi făcut şi mulţumesc pentru oportunitatea pe care mi-o oferiţi de a vă putea vizita: pentru mine este important să împărtăşesc acest timp cu voi şi să pot fi mai aproape de atâţia fraţi ai noştri care sunt privaţi de libertate. Mulţumesc sorei Nelly pentru cuvintele sale şi în special pentru mărturia că viaţa triumfă mereu asupra morţii. Mereu. Mulţumesc, Janeth, pentru că ai avut curajul de a împărtăşi cu noi toţi durerile tale şi acea curajoasă cerere de iertare. Cât avem de învăţat din această atitudine a ta plină de curaj şi umilinţă! Te citez: "Cerem iertare de la toţi cei pe care i-am rănit cu delictele noastre". Mulţumesc pentru că ne aminteşte această atitudine fără de care noi ne dezumanizăm. Noi toţi trebuie să cerem iertare, eu cel dintâi, toţi. Asta ne umanizează. Fără această atitudine de a cere iertare, pierdem conştiinţa că am greşit şi că în fiecare zi suntem chemaţi să reîncepem, într-un mod sau în altul.

În acest moment inima mă face să amintesc şi fraza lui Isus: "Acela dintre voi care este fără de păcat să arunce primul cu piatra în ea" (In 8,7) [papa aude că unele deţinute o citează împreună cu el]... o cunoaşteţi bine! Şi ştiţi ce spun adesea în omilii atunci când vorbesc despre faptul că toţi avem ceva înăuntru, ori din slăbiciune, ori pentru că mereu cădem, şi a ascuns asta mult? Spun persoanelor: "Toţi suntem păcătoşi, toţi avem păcate. Nu ştiu: este cineva aici care nu are păcate? Să ridice mâna...". Nimeni nu are curajul să ridice mâna! El ne invită - Isus - să abandonăm logica simplistă de a împărţi realitatea în buni şi răi, pentru a intra în cealaltă dinamică aptă să asume fragilitatea, limitele şi chiar păcatul, pentru a ne ajuta să mergem înainte.

Când am intrat, mă aşteptau mamele cu copiii lor. Ei mi-au adresat bun-venit, care se poate exprima în două cuvinte: mamă şi copii.

Mamă: multe dintre voi sunt mame şi ştiţi ce înseamnă a da viaţa. Aţi ştiut "să purtaţi" în sânul vostru o viaţă şi aţi adus-o pe lume. Maternitatea nu este şi nu va fi niciodată o problemă, este un dar, este unul dintre cele mai minunate cadouri pe care îl puteţi avea. Astăzi sunteţi în faţa unei provocări foarte asemănătoare: este vorba tot de a genera viaţă. Astăzi vouă vi se cere să aduceţi pe lume viitorul. Să-l faceţi să crească, să-l ajutaţi să se dezvolte. Nu numai pentru voi, ci pentru copiii voştri şi pentru toată societatea. Voi, femeile, aveţi o capacitate incredibilă de a vă adapta la situaţii şi de a merge înainte. Astăzi aş vrea să fac apel la capacitatea de a genera viitor. Capacitate de a genera viitor care trăieşte în fiecare dintre voi. Acea capacitate care vă permite să luptaţi împotriva atâtor determinisme "transformatoare în lucruri", adică transformă persoanele în lucruri, care ajung să ucidă speranţa. Niciunul dintre noi nu este un lucru: toţi suntem persoane, şi ca persoane avem această dimensiune a speranţei. Să nu ne lăsăm "transformaţi în lucruri". Nu sunt un număr, nu sunt deţinutul numărul cutare, sunt Tiţius sau Caius care poartă înlăuntrul său speranţa şi vrea să aducă pe lume speranţă.

A fi private de libertate, cum ne spunea bine Janeth, nu este sinonim al pierderii viselor şi a speranţelor. Este adevărat, e foarte dur, e dureros, dar nu înseamnă a pierde speranţa. Nu înseamnă a înceta să visezi. A fi privat de libertate nu este acelaşi lucru cu a fi privat de demnitate, nu, nu este acelaşi lucru. Demnitatea nu se atinge, la nimeni. Se îngrijeşte, se păzeşte, se mângâie. Nimeni nu poate să fie privat de demnitate. Voi sunteţi private de libertate. De aici rezultă că trebuie să luptaţi împotriva oricărui tip de clişeu, de etichetă care să spună că nu se poate schimba, sau că nu se merită, sau că rezultatul este mereu acelaşi. Aşa cum spune tangoul argentinian: "Hai, înainte aşa, că totul este egal, că acolo în iad ne vom întâlni...". Nu, nu este totul acelaşi lucru. Dragi surori, nu! Nu este adevărat că rezultatul este mereu acelaşi. Fiecare efort făcut luptând pentru o zi de mâine mai bună - chiar dacă de atâtea ori ar putea să pară că el cade în gol - va da mereu rod şi vă va fi răsplătit.

Al doilea cuvânt este copii: ei sunt forţă, sunt speranţă, sunt stimulent. Sunt amintirea vie că viaţa se construieşte privind înainte şi nu înapoi. Astăzi sunteţi private de libertate, dar asta nu înseamnă că această situaţie este definitivă. Nicidecum. A privi mereu orizontul, înainte, spre reinserarea în viaţa obişnuită a societăţii. O pedeapsă fără viitor, o condamnare fără viitor nu este o condamnare umană: este o tortură. Fiecare pedeapsă pe care trebuie s-o ispăşească o persoană pentru a plăti o datorie faţă de societate trebuie să aibă un orizont, orizontul de a mă reinsera din nou, deci de a mă pregăti pentru reinserare. Asta cereţi-o, de la voi înşivă şi de la societate. Priviţi mereu orizontul, priviţi mereu înainte spre reinserarea în viaţa obişnuită a societăţii. Pentru aceasta, apreciez şi invit să se intensifice toate eforturile posibile pentru ca proiectele precum "Espacio Mandela" şi "Fundación Mujer levántate" să poată creşte şi să se întărească.

Numele acestei Fundaţii mă face să amintesc acel text evanghelic în care mulţi îl luau în râs pe Isus pentru că spunea că fiica şefului sinagogii nu era moartă, ci adormită. Îşi băteau joc de El pentru asta. În faţa batjocurii, atitudinea lui Isus este paradigmatică: intrând unde era fetiţa, a luat-o de mână şi i-a spus: "Fetiţă, scoală-te!" (Mc 5,41). Pentru toţi era moartă, pentru Isus nu. Acest tip de iniţiative sunt semn viu al lui Isus care intră în viaţa fiecăruia dintre noi, care merge dincolo de orice batjocură, care nu consideră pierdută nicio bătălie, ne ia de mână şi ne invită să ne ridicăm. Ce frumos e că există creştini şi persoane de bunăvoinţă, că există persoane de orice credinţă, de orice opţiune religioasă în viaţă, sau chiar nereligioasă, dar de bunăvoinţă, care merg pe urmele lui Isus, care au curajul să intre şi să fie semn al acelei mâini întinse care ne ridică. Eu îţi cer: ridică-te! Mereu să ne ridicăm.

Toţi ştim că de multe ori, din păcate, pedeapsa închisorii se reduce mai ales la o pedeapsă, fără a oferi instrumente adecvate pentru a demara procese. Este ceea ce spuneam despre speranţă: a privi înainte, a genera procese de reinserare. Acesta trebuie să fie visul vostru: reinserarea. Şi dacă este lung să se ducă înainte acest drum, să se facă tot ce-i mai bun posibil pentru ca să fie mai scurt. Dar mereu reinserare. Societatea are obligaţia - obligaţia! - de a vă reinsera pe voi toate. Când spus "a vă reinsera pe voi toate" spun a reinsera pe fiecare dintre voi, fiecare cu un proces personal de reinserare: una cu un drum, alta cu un alt drum, una pentru un timp mai lung, alta mai scurt; dar o persoană care este în drum spre reinserare. Asta trebuie să vă intre în cap şi trebuie să cereţi. Şi asta înseamnă a genera un proces, a demara un proces. Şi aceste spaţii care promovează programe de ucenicie de muncă şi de însoţire pentru a reface legături sunt semn de speranţă şi de viitor. Să ne străduim pentru ca să crească. Siguranţa publică nu trebuie redusă numai la măsuri de control mai mare, ci mai ales trebuie construită cu măsuri de prevenţie, cu muncă, educaţie şi mai multă viaţă comunitară.

Cu aceste gânduri vreau să vă binecuvânteze pe voi toate şi să salut şi pe lucrătorii pastorali, pe voluntari, personalul şi, în mod special, pe funcţionarii Jandarmeriei şi familiile lor. Mă rog pentru voi. Voi aveţi o misiune delicată şi complexă şi pentru aceasta doresc ca autorităţile să vă poată asigura şi condiţiile necesare pentru a desfăşura munca voastră cu demnitate. Demnitate care generează demnitate. Demnitatea se contagiază, se contagiază mai mult decât gripa; demnitatea se contagiază. Demnitatea generează demnitate.

Mariei, care este Mamă şi pentru care suntem fii - şi voi sunteţi fiicele sale -, îi cerem ca să mijlocească pentru voi, pentru fiecare dintre copiii voştri, pentru persoanele pe care le aveţi în inimă, şi să vă acopere cu mantia sa. Şi, vă rog, vă cer să vă rugaţi pentru mine, pentru că am nevoie de asta. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 15.