Călătoria apostolică a Sfântului Părinte Francisc în Chile şi Peru
(15-22 ianuarie 2018)

Întâlnirea cu autorităţile, cu societatea civilă şi cu corpul diplomatic
Palacio de la Moneda (Santiago – Chile)
Marţi, 16 ianuarie 2018

Doamnă preşedinte,
Membri ai guvernului Republicii şi ai Corpului Diplomatic,
Reprezentanţi ai societăţii civile,
Stimate autorităţi,
Doamnelor şi domnilor,

Este o bucurie pentru mine să mă pot afla din nou pe solul latinoamerican şi să încep vizita în această iubită ţară chiliană, care m-a găzduit şi m-a format în timpul tinereţii mele; aş vrea ca acest timp cu voi să fie şi un timp de recunoştinţă pentru atât de mult bine primit. Îmi revine în minte acea strofă pe care am ascultat-o puţin mai înainte, din imnul vostru naţional: „Curat, o, Chile, este cerul tău albastru / şi curate sunt brizele care te străbat / şi câmpia ta cusută din flori / este copia fericită a Edenului”: o adevărată cântare de laudă pentru pământul pe care-l locuiţi, plin de promisiuni şi de provocări, dar în special încărcat de viitor. Într-un anumit sens ceea ce a spus doamna preşedinte.

Mulţumesc, doamnă preşedinte, pentru cuvintele de bun-venit pe care mi le-aţi adresat. În persoana dumneavoastră doresc să salut şi să îmbrăţişez poporul chilian, de la nordul extrem al regiunii Arica şi Parinacota până la arhipelagul de sud „şi până la dizolvarea sa în peninsule şi canale”[1]. Diversitatea voastră şi bogăţia geografică ne permite să percepem bogăţia polifoniei culturale care vă caracterizează.

Mulţumesc pentru prezenţa lor membrilor guvernului, preşedinţilor senatului, al camerei deputaţilor şi al curţii supreme, precum şi celorlalte autorităţi ale statului şi colaboratorilor lor. Salut pe preşedinte ales, domnul Sebastián Piñera Echenique, care a primit recent mandatul poporului chilian să conducă destinele ţării în următorii patru ani.

Chile s-a remarcat în ultimele decenii prin dezvoltarea unei democraţii care i-a permis un progres însemnat. Recentele alegeri politice au fost o manifestare a solidităţii şi maturităţii civice obţinute şi asta dobândeşte o importanţă deosebită anul acesta când se comemorează cei 200 de ani de la declaraţia de independenţă. Moment deosebit de important, pentru că a marcat destinul vostru ca popor, întemeiat pe libertate şi pe drept, chemat să înfrunte şi diferite perioade turbulente reuşind totuşi – nu fără durere – să le depăşească. În acest mod voi aţi ştiut să consolidaţi şi să întăriţi visul părinţilor voştri fondatori.

În acest sens, amintesc de cuvintele emblematice ale cardinalului Silva Henríquez când într-un Te Deum a afirmat: „Noi – toţi – suntem constructori ai celei mai frumoase opere: patria. Patria pământească ce prefigurează şi pregăteşte patria fără graniţe. Această patrie nu începe astăzi, cu noi; şi totuşi nu poate să crească şi să rodească fără noi. De aceea o primim cu respect, cu recunoştinţă, ca o misiune începută de mulţi ani, ca o moştenire care ne face mândri şi în acelaşi timp ne angajează”[2].

Fiecare generaţie trebuie să-şi însuşească luptele şi cuceririle generaţiilor precedente şi să le conducă la ţinte şi mai înalte. Este drumul. Binele, ca şi iubirea, dreptatea şi solidaritatea nu se obţin o dată pentru totdeauna; trebuie cucerite în fiecare zi. Nu este posibil să ne mulţumim cu ceea ce s-a obţinut deja în trecut şi să ne oprim să ne bucurăm de el în aşa fel încât această situaţie să ne facă să nu recunoaştem că mulţi fraţi ai noştri încă suferă situaţii de nedreptate care ne interpelează pe toţi.

De aceea, voi aveţi în faţa voastră o provocare mare şi pasionantă: să continuaţi să lucraţi pentru ca democraţia, visul părinţilor voştri, cu mult dincolo de aspectele formale, să fie cu adevărat un loc de întâlnire pentru toţi. Să fie un loc în care toţi, fără excepţii, să se simtă chemaţi să construiască o casă, o familie şi o naţiune. Un loc, o casă, o familie, numită Chile: generos, primitor, care îşi iubeşte istoria, care munceşte pentru prezentul convieţuirii sale şi priveşte cu speranţă la viitor. Ne face bine să amintim aici cuvintele sfântului Alberto Hurtado: „O naţiune, mai mult decât prin graniţele sale, mai mult decât pământul său, lanţurile sale muntoase, mările sale, mai mult decât limba sa sau tradiţiile sale, este o misiune de îndeplinit”[3]. Este viitor. Şi acel viitor se joacă, în mare parte, în capacitatea de ascultare pe care o au poporul său şi autorităţile sale.

Această capacitate de ascultare dobândeşte o mare valoare în această naţiune, unde pluralitatea etnică, culturală şi istorică cere să fie păzită de orice tentativă de parţialitate sau supremaţie şi care pune în joc capacitatea de a lăsa să cadă dogmatisme exclusiviste într-o deschidere sănătoasă spre binele comun (care dacă nu prezintă un caracter comunitar nu va fi niciodată un bine). Este indispensabil să se ascultă: să fie ascultaţi şomerii, care nu pot susţine prezentul şi cu atât mai puţin viitorul familiilor lor; să fie ascultate popoarele autohtone, adesea uitate, ale căror drepturi trebuie să primească atenţie şi a căror cultură trebuie protejată, pentru ca să nu se piardă o parte a identităţii şi a bogăţiei acestei naţiuni. Să fie ascultaţi migranţii, care bat la porţile acestei ţări în căutarea unei vieţi mai bune şi, la rândul lor, cu forţa şi speranţa de a voi să construiască un viitor mai bun pentru toţi. Să fie ascultaţi tinerii, în neliniştea lor de a avea oportunităţi mai mari, în special pe planul educativ şi, astfel, să se simtă protagonişti ai lui Chile pe care-l visează, protejându-i activ de flagelul drogurilor care ia ceea ce este mai bun din vieţile lor. Să fie ascultaţi bătrânii, cu înţelepciunea lor atât de necesară şi încărcătura fragilităţii lor. Nu-i putem abandona. Să fie ascultaţi copiii, care se arată lumii cu ochii lor plini de uimire şi nevinovăţie şi aşteaptă de la noi răspunsuri reale pentru un viitor de demnitate. Şi aici nu pot să nu exprim durerea şi ruşinea, ruşine pe care o simt în faţa daunei ireparabile cauzate copiilor din partea slujitorilor Bisericii. Doresc să mă unesc cu fraţii mei întru episcopat, pentru că este corect să cerem iertare şi să sprijinim cu toate forţele victimele, în timp ce trebuie să ne angajăm pentru ca asta să nu se repete.

Cu această capacitate de ascultare suntem invitaţi – astăzi în mod special – să acordăm o atenţie preferenţială casei noastre comune. Să ascultăm casa noastră comună: să facem să crească o cultură care să ştie să se îngrijească de pământ şi în acest scop să nu ne mulţumim numai să oferim răspunsuri specifice la gravele probleme ecologice şi ambientale care se prezintă; în asta se cere îndrăzneala de a oferi „o privire diferită, o gândire, o politică, un program educativ, un stil de viaţă şi o spiritualitate care să dea formă unei rezistenţe în faţa înaintării paradigmei tehnocratice”[4] care privilegiază intrarea năvalnică a puterii economice faţă de ecosistemele naturale şi, prin urmare, a binelui comun al popoarelor noastre. Înţelepciunea popoarelor autohtone poate să ofere o mare contribuţie. De la ele putem învăţa că nu există adevărată dezvoltare într-un popor care îşi întoarce spatele pământului şi la tot ceea ce şi la toţi cei care o înconjoară. Chile are în propriile rădăcini o înţelepciune capabilă să-l ajute să meargă dincolo de concepţia pur consumistă a existenţei pentru a dobândi o atitudine sapienţială în faţa viitorului.

Sufletul caracterului chilian – preşedintele a spus că era un pic descurajat – sufletul caracterului chilian este vocaţie de a fi acea voinţă îndărătnică de a exista[5]. Vocaţie la care toţi sunt chemaţi şi faţă de care nimeni nu se poate simţi exclus sau dispensabil. Vocaţie care cere o opţiune radicală pentru viaţă, în special în toate formele în care ea se vede ameninţată.

Mulţumesc din nou pentru invitaţia de a putea veni să mă întâlnesc cu voi, cu sufletul acestui popor; şi mă rog pentru ca Fecioara de pe muntele Carmel, Mamă şi Regină a Chilei, să continue să însoţească şi să facă să crească visele acestei naţiuni binecuvântate. Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Note:

[1] Gabriela Mistral, Elogios de la tierra de Chile.

[2] Omilia la Te Deum-ul Ecumenic (4 noiembrie 1970).

[3] Te Deum (septembrie 1948).

[4] Scrisoarea enciclică Laudato si’, 111.

[5] Cf. Gabriela Mistral, Breve descripción de Chile, în: Anales de la Universidad de Chile (14), 1934.

lecturi: 17.