Omilia papei din Ziua Mondială a Migrantului şi Refugiatului (duminica a II-a de peste an, 14 ianuarie 2018)

Anul acesta am voit să celebrez Ziua Mondială a Migrantului şi Refugiatului cu o Liturghie la care sunteţi invitaţi în mod deosebit voi, migranţi, refugiaţi şi cei care cer azil. Unii aţi ajuns în Italia de puţin timp, alţii sunteţi de mulţi ani rezidenţi şi munciţi şi alţii constituie aşa-numitele „a doua generaţie”.

Pentru toţi a răsunat în această adunare cuvântul lui Dumnezeu, care ne invită astăzi să aprofundăm chemarea specială pe care Domnul o adresează fiecăruia dintre noi. El, aşa cum a făcut cu Samuel (cf. 1Sam 3,3b-10.19) ne cheamă pe nume – pe fiecare dintre noi – şi ne cere să onorăm faptul că am fost creaţi ca fiinţe unice şi irepetabile, cu toţii diferiţi între noi şi cu un rol singular în istoria lumii. În Evanghelie (cf. In 1,35-42) cei doi discipoli ai lui Ioan îl întreabă pe Isus: „Unde locuieşti?” (v. 38), lăsând să se înţeleagă că de răspunsul la această întrebare depinde evaluarea lor despre învăţătorul din Nazaret. Răspunsul lui Isus este clar: „Veniţi şi vedeţi!” (v. 39), şi deschide la o întâlnire personală, care contemplă un timp adecvat pentru a-l primi, a-l cunoaşte şi a-l recunoaşte pe celălalt.

În mesajul pentru ziua de astăzi am scris: „Fiecare străin care bate la uşa noastră este o ocazie de întâlnire cu Isus Cristos, care se identifică în acest caz cu străinul primit sau refuzat din orice epocă (cf. Mt 25,35.43)”. Şi pentru cel străin, pentru migrant, pentru refugiat, pentru evacuat şi pentru cel care cere azil fiecare uşă din noua ţară este şi o ocazie de întâlnire cu Isus. Invitaţia sa „Veniţi şi vedeţi!” ne este adresată astăzi nouă tuturor, comunităţi locale şi noi sosiţi. Este o invitaţie de a depăşi fricile noastre, pentru a putea merge în întâmpinarea celuilalt, pentru a-l primi, a-l cunoaşte şi a-l recunoaşte. Este o invitaţie care oferă oportunitatea de a devini aproapele pentru celălalt ca să vedem unde şi cum trăieşte. În lumea de astăzi, pentru noii sosiţi, a primi, a cunoaşte şi a recunoaşte înseamnă a cunoaşte şi a respecta legile, cultura şi tradiţiile ţărilor în care sunt primiţi. Înseamnă şi a înţelege fricile şi îngrijorările lor pentru viitor. Şi pentru comunităţile locale, a primi, a cunoaşte şi a recunoaşte înseamnă a se deschide la bogăţia diversităţii fără preconcepţii, a înţelege potenţialităţile şi speranţele noilor sosiţi, precum şi vulnerabilitatea lor şi temerile lor.

Întâlnirea adevărată cu celălalt nu se opreşte la primire, ci ne angajează pe toţi în cele trei acţiuni pe care le-am evidenţiat în mesajul pentru această zi: a proteja, a promova şi a integra. Şi în întâlnirea adevărată cu aproapele vom fi capabili să-l recunoaştem pe Isus Cristos care cere să fie primit, protejat, promovat şi integrat? Aşa cum ne învaţă parabola evanghelică despre judecata universală: Domnul era înfometat, însetat, gol, bolnav, străin şi în închisoare, şi de unii a fost ajutat în timp ce de alţii n-a fost ajutat (cf. Mt 25,31-46). Această întâlnire adevărată cu Cristos este izvor de mântuire, o mântuire care trebuie să fie vestită şi dusă tuturor, aşa cum ne arată apostolul Andrei. După ce a revelat fratelui Simon: „L-am găsit pe Mesia” (In 1,41), Andrei îl duce la Isus pentru ca să aibă aceeaşi experienţă a întâlnirii.

Nu este uşor de intrat în cultura celuilalt, a ne pune în pielea persoanelor aşa de diferite de noi, a le înţelege gândurile şi experienţele. Şi astfel adesea renunţăm la întâlnirea cu celălalt şi ridicăm bariere pentru a ne apăra. Uneori, comunităţilor locale le este frică de noii sosiţi, să nu deranjeze ordinea constituită, „să nu fure” ceva din ceea ce s-a construit cu trudă. Chiar şi noilor sosiţi le este frică: se tem de confruntare, de evaluare, de discriminare, de eşec. Aceste frici sunt legitime, întemeiate pe îndoieli pe deplin comprehensibile dintr-un punct de vedere uman. A avea îndoieli şi temeri nu este un păcat. Păcatul este a lăsa ca aceste frici să determine răspunsurile noastre, să condiţioneze alegerile noastre, să compromită respectul şi generozitatea, să alimenteze ura şi refuzul. Păcatul este a renunţa la întâlnirea cu celălalt, la întâlnirea cu cel diferit, la întâlnirea cu aproapele, care de fapt este o ocazie privilegiată de întâlnire cu Domnul.

Din această întâlnire cu Isus prezent în cel sărac, în cel rebutat, în cel refugiat, în cel care cere azil, provine rugăciunea noastră de astăzi. Este o rugăciune reciprocă: migraţii şi refugiaţii se roagă pentru comunităţile locale şi comunităţile locale se roagă pentru noii sosiţi şi pentru migranţii care sunt prezenţi mai demult. Încredinţăm mijlocirii materne a Mariei Preasfinte speranţele tuturor migranţilor şi refugiaţilor din lume şi aspiraţiile comunităţilor care le primesc, pentru ca, în conformitate cu suprema poruncă divină a carităţii şi a iubirii faţă de aproapele, să învăţăm cu toţii să-l iubim pe celălalt, pe cel străin, aşa cum ne iubim pe noi înşine.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 16.