Reflecţie la duminica a 2-a de peste an - Anul B - 2018

"Vorbeşte, Doamne, slujitorul tău ascultă" (1Sam 3,10)!

Suntem la început de an calendaristic, dar şi la început de timp "de peste an", timp însoţit de culoarea verde a veşmintelor liturgice, adică timp de speranţă şi de bucurie, pentru că în acest timp liturgic Isus ni se revelează şi, cum spune evanghelia de astăzi (cf. In 1,35-42), ne cheamă să-l vedem unde locuieşte, să rămânem cu el ca ucenici ai săi, să mergem să vorbim despre el şi să intrăm apoi cu el în împărăţia sa cerească.

Ca să mă fac înţeles în cele ce am de gând să vi le împărtăşesc astăzi, am să vă relatez ceva real: La o margine de lume, într-un mic orăşel mohorât, cu case cenuşii unde nu existau parcă nici anotimpuri şi oamenii nu au văzut niciodată primăvara, a venit într-o bună zi "un străin" din "alt continent" şi s-a stabilit şi el în oraş. Oamenii din acest oraş erau negri la suflet şi pentru că nu aveau ferestre la inimi nu cunoşteau lumina; şi erau mereu trişti, nimic nu le ajungea, nimic nu era bun, mereu erau nemulţumiţi, plini de invidie şi de amărăciune. Noul venit însă era vesel şi plin de mulţumire, deşi nu-şi permisese să-şi construiască şi el o casă, ci locuia cu chirie la o mansardă.

Văzând întunericul şi cangrena din sufletele concetăţenilor săi, noul venit îşi făcea timp în fiecare zi să stea în piaţă oraşului şi să le vorbească oamenilor despre cum sunt oameni de pe "continentul" de unde a venit şi voia să-i înveţe cum să scape de suferinţa care-i apasă. La început oamenii se adunau ca să asculte ce spunea, dar numai puţini credeau în cele auzite, deoarece îşi închipuiau că nu au nimic de schimbat, că ei aşa sunt de când se ştiau, din generaţie în generaţie, şi aşa era normal să rămână. Văzând ei că străinul pare ciudat, la o întrunire a înţelepţilor şi bătrânilor lor l-au catalogat că este nebun şi că are interese ascunse. Şi pentru că tot continua să le vorbească au făcut chiar un plan ca să-l omoare.

Se spune că într-una din zile s-a apropiat de acest străin un copilaş de vreo zece anişori şi intră în vorba cu el: "Spune-mi şi mie ce tot vorbeşti de s-au supărat oamenii şi conducătorii noştri atât de tare că vor să te omoare?" Bătrânul îi istorisi şi lui despre "continentul necunoscut" cu oameni fericiţi şi despre posibilitatea ca şi oamenii acestui orăşel să ajungă şi ei fericiţi. "Dar este minunat, a exclamat copilul. Să mergem şi le spunem tuturor ca toţi să ajungă fericiţi". Şi mergând ei să-i convingă pe oameni, mulţi li s-au adăugat şi aşa au ajuns în timp până în zilele noastre căutând noi adepţi.

Cred că aţi înţeles din prima că este istoria vieţii lui Isus, care călătoreşte de peste două mii de ani pe pământ, aducându-le oamenilor vestea cea bună a mântuirii şi chemându-i la apostolat. Ziceam că astăzi, împreună cu câţiva ucenici adunaţi din masa de sceptici, a ajuns şi la noi. Şi prin lecturile biblice de la sfânta Liturghie, ne aduc şi nouă vestea cea bună a mântuirii şi căutând noi apostoli.

În prima lectură ni se povesteşte cum l-a găsit pe copilaşul Samuel. În psalmul responsorial ni se povesteşte cum l-a găsit pe tânărul David. În lectura a doua ni se povesteşte cum l-a găsit pe învăţatul Paul, care din prigonitor s-a făcut apostol. În evanghelie ni se povesteşte cum i-a găsit pe Ioan Botezătorul şi pe doi fraţi, Andrei şi Petru. Iar în paradis se va povesti cum ne-a găsit pe noi cei care credem. Dar drumul cu Isus prin lume spre fericirea veşnică, trece prin slujirea lui Dumnezeu şi a aproapelui, prin dăruire de sine lui Dumnezeu şi aproapelui şi nu în cele din urmă prin jertfa de sine din dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele.

Vedem noi că tot acest drum împreună cu Isus către Dumnezeu este integrat într-o minunată poveste de iubire, că îşi are începutul în cartea Exodului, este continuată în cartea Psalmilor şi este desăvârşită în cartea Evangheliilor?

Povestea de iubire începută de Isus în cartea Exodului sună aşa: Dacă un om ajungea din întâmplare robul altuia, conform Legii atunci în vigoare, acel om ajuns rob după şapte ani era eliberat automat. Dar povestea continuă. Dacă în timpul acestor şapte ani de slujire robul acela găsea o femeie plăcută lui între slujitoarele stăpânului său, putea să o ia de soţie şi să aibă copii cu ea, fără a-şi pierde dreptul eliberării la împlinirea celor şapte ani. Însă nu putea pleca împreună cu plăcuta lui soţie şi nici cu fiii săi. Însă dacă îşi iubea soţia şi copiii şi îşi iubea şi stăpânul, avea posibilitatea să rămână cu ei, renunţând la eliberare. Atunci, stăpânul, în faţa lui Dumnezeu, îl lua pe acel rob, îl ducea la tocul uşii şi acolo cu un suvac îi găurea urechea în semn de proprietate definitivă a sa (cf. Ex 21,6).

Povestea de iubire şi dăruire începută în cartea Exodului 21,6 este continuată şi dezvoltată în Psalmul 40 pe care l-am citit şi noi astăzi. Dacă în Exod omul era anonim, în Psalmul 40 capătă figura unui ales al Domnului. Dacă în Exod ajunge rob din întâmplare, în Psalmul 40 înţelegem că el s-a făcut rob voluntar din cauza femeii şi a copiilor ei care îl aşteptau de multă vreme.

Iar Cartea Evangheliilor se ridică complet cortina, se desăvârşeşte şi încheie povestea. Omul din Exod este şi alesul din Psalmi, este Isus, Mesia cel promis, este cel care s-a făcut rob de dragul nostru ca să-i răscumpere pe robi; Isus este omul, alesul care s-a lăsat străpuns nu numai în ureche, dar în tot trupul şi frânt în bătăi (cf. Is 53,4-5 ss). Iar Prologul Evangheliei sfântului Ioan ne spune că Isus care s-a făcut om şi a locuit între noi, care s-a făcut rob ca că ne mântuiască pe noi, este de fapt Cuvântul creator al lui Dumnezeu prin care toate s-au făcut (cf. In 1,5); este Fiul Tatălui şi un egal cu el; este cel ce cel ce ni-l face cunoscut pe Tatăl ceresc şi pe Duhul Sfânt; este cel care ridică păcatele lumii (cf. In 1,29); este cel ce s-a făcut pentru noi "scară" de urcat la Tatăl (cf. In 1,51); este unica cale care duce la Tatăl (cf. In 14,6). Ioan Botezătorul şi Ioan evanghelistul depun mărturie despre toate acestea. Andrei aduce mărturie că Isus este Mesia. Filip aduce mărturie că în Isus se împlineşte Vechiul Testament. Iar Natanael ne spune că Isus este Fiul lui Dumnezeu şi împăratul lui Israel.

Iată pe cine suntem astăzi chemaţi să-l luăm de mântuitor, să-l urmăm în viaţa noastră şi să-l mărturisim şi altora spre mântuire. Să facem şi noi ceea ce fac toate personajele din lecturile biblice de astăzi: Andrei vorbeşte fratelui său Petru despre Isus mântuitorul. Ioan Botezătorul îl arată ucenicilor săi pe Isus ca Mesia, apoi îi cedează lui Isus pe ucenicii săi. Mulţi oameni, deşi îl arată pe Isus fiilor şi fiicelor lor, puţini sunt cei care să-şi dea fiii şi fiicele lui Isus, cum au dat: Elisabeta şi Zaharia pe Ioan Botezătorul; ca Ioachim şi Ana pe Maria; Ana şi Elcana pe Samuel; deşi mulţi ştiu că Isus a venit să ia lumea în posesie şi s-o mântuiască. Ceea ce vom reţinem pentru noi fără să-i dăm lui Isus vom pierdem. Şi ceea ce îi vom dărui lui Isus, vom câştiga.

Totdeauna să ne gândim la cei care încă nu-l cunosc pe Domnul. Andrei este un ucenic retras, dar n-a putut uita că fratele său, Simon, nu-l cunoaşte pe Isus. Apoi Petru va deveni apostolul Petru, piatra pe care Isus şi-a clădit Biserica (cf. Mt 16,18). Filip aude chemarea Domnului şi, deşi iubea caii, nu a putut uita de prietenul său la rândul său Natanael şi-i vorbeşte despre Isus (cf. In 1,45).

Bill Borden (1887-1913), un membru al faimoasei familii Borden Milk din America, a renunţat la faimă şi bogăţie şi a plecat misionar în China. Prietenii lui au crezut nebun, fiindcă a renunţat la o viaţă de confort şi lux, în favoarea predicării Evangheliei. Dar s-a dovedit înţelept pentru că a câştigat multe suflete în China. Când i-au găsit trupul, era mort de trei zile. L-au găsit într-un cort, iar sub degetul lui mare era o hârtie pe care scria: "Nici o ezitare! Nici un pas înapoi! Nici un sentiment de regret!"

Evanghelia nu ne spune nimic despre ceea ce au văzut şi au vorbit ucenicii cu Isus în timp cât au rămas cu el, pentru că esenţialul era de a merge după Isus, de a rămâne cu Isus, de a şti locul unde îl găsesc pe Isus, şi mai ales de a învăţa să locuiască unul în altul, Isus în ei şi ei în Isus (cf. In 17,26).

"Unde locuieşti?" Puţin importă dacă locuieşte în bucurie sau în durere, în muncă sau în odihnă: esenţialul este să fii cu el în orice moment. Sfânta Tereza Pruncului Isus (1873-1897) spunea că "acolo unde este Isus, fie pe Tabor, fie pe Calvar, acolo este paradisul".

Modelul nostru în toate, este şi trebuie să rămână Isus. El a lăsat pentru urmaşii săi o lecţie de urmat. El trecea pe lângă bolnavi şi îi întreba: "Vrei să te faci sănătos?"; "Vrei să te cureţi?" Chemarea lui Isus pentru orice creştin este aceasta: întreabă-i din partea mea: "Vrei să te faci sănătos?" "Vrei să te cureţi?". Atunci anunţă-l şi roagă-l pe Isus să vină, iar în acest timp stai lângă cel căzut, până când eşti convins că a trecut pericolul. Nu uita că prima regula în salvare sufletelor este urgenţa. Acum, pentru că mâine va fi prea târziu.

În anul 1926, preotul Labbé îşi intensifica activitatea misionară printre chinezii veniţi la Paris pentru studii. Studentul Xi-Chen, conducătorul acţiunii anticreştine, vine şi-i cere nişte cărţi de religie, nu pentru a se converti, ci pentru a şti cum trebuie să atace. Pentru convertirea lui, preotul s-a dus la o tânără bolnavă de mai mulţi ani şi i-a vorbit astfel: "Domnişoară, te rog stăruitor, de acum înainte îndură suferinţele pentru convertirea unui student chinez şi cere de la Dumnezeu, dacă trebuie, chiar să-ţi intensifice durerile". Tânăra generoasă, cu ochii plini de lacrimi, promite. După câteva săptămâni, într-o seară târziu, preotul soseşte acasă. Xi-Chen îl aştepta în prag. "Ce vrei?", l-a întrebat preotul. "Vreau să mă fac creştin, ca să-i pot spune lui Dumnezeu «Tată» şi lui Isus «tu eşti fratele meu», ca să simt prezenţa lui Dumnezeu în mine". Era ora 24 fără un sfert. Părintele a aflat a doua zi că tânăra murise în acea noapte la ora 24 fără 20 de minute.

Un bărbat credincios mărturisea: "În viaţa mea au existat trei perioade: prima, când n-aveam nici un plan şi mă conduceau ocaziile, a doua, când m-am trezit şi am început să mă conduc eu pe mine însumi, iar a treia, cea de acum, când, mulţumesc Domnului că nu mai am planurile mele, ci doar, îl las pe el să mă conducă!"

Este un basm frumos, scris de Johann Wolfgang von Goethe (1749-1832), care ne spune că un om bun la suflet avea şi un felinar fermecat. Atunci când îl aprindea, vedea foarte bine ce dureri şi lipsuri au oamenii şi ce ar putea face ca tuturor să le fie mai bine. Călătorea omul peste tot, răspândind lumina felinarului său fermecat. Pentru noi lumina felinarului fermecat este lumina evangheliei lui Cristos. Când Cristos locuieşte în noi, noi posedăm această lumină de a vedea nevoile oamenilor şi primim şi puterea de a face bine tuturor. "Fiule, dă-mi inima ta, şi să găsească plăcere ochii tăi în căile mele. Iubeşte-mă aşa cum eşti" (Prov 23,26)!

Un misionar care lucra în Senegal a povestit că într-o zi s-a simţit îndemnat să viziteze un cartier mărginaş al oraşului unde lucra. Chiar din prima casă de la intrarea în cartier, a auzit o voce stinsă care striga după ajutor. Cum a deschis uşa, glasul stins a întrebat: "Cine eşti?" "Un preot misionar", a fost răspunsul! "Tocmai un preot aşteptam". Era un soldat francez cuprins de febră de trei zile. "Părinte, toată viaţa m-am spovedit şi împărtăşit lunar, şi mă gândeam că nu voi fi ajutat". S-a spovedit, s-a împărtăşit şi a murit mulţumind lui Dumnezeu.

Pentru cei care îl caută pe Isus şi se pun în slujba Evangheliei sunt două texte frumoase în Noul Testament care ne umplu de bucuria răsplătirilor:

"Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii: ei nu torc, nici nu ţes; totuşi vă spun că nici Solomon, în toată slava lui, n-a fost îmbrăcat ca unul din ei. Dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba, care astăzi este pe câmp, iar mâine va fi aruncată în cuptor, cu cât mai mult vă va îmbrăca el pe voi, puţin credincioşilor?" (Lc 12,27-8). Primăvara când se umple grădina de verdeaţă şi pomii de flori, iar aerul de parfum, Dumnezeu ne anunţă că va crea pentru noi cele mai alese veşminte, cele mai gustoase fructe, cele mai alese parfumuri şi cele mai bogate lanuri de fraţi în cer.

"Aduceţi repede haina cea mai buna, şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel in deget, şi încălţăminte în picioare" (Lc 15,22). Pentru prima dată în Biblie, Tatăl ceresc, care nu aleargă niciodată, a alergat când să-l îmbrace cu haina cea mai bună (cf. Lc 15,20). Odată, un prinţ, pe nume Ionatan, i-a dat lui David haina sa transferând asupra lui poziţia sa princiară (cf. 1Sam 18,4). Dumnezeu a aşezat şi peste noi haina sa cea mai bună, Cristos (cf. Gal 3,27; Col 3,10), şi făcând astfel, el ne-a strămutat şi ne-a restaurat pe poziţia pe care am pierdut-o atunci când Adam a căzut (cf. Col 1,13), cea de împăraţi ai Dumnezeului cel Preaînalt. (cf. Ap 1,6). A rămâne în Cristos şi a da mărturie lumii despre el este cea mai profitabilă afacere a vieţii noastre!

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 22.