Papa Francisc: Audienţă acordată Asociaţiei Italiene a Învăţătorilor Catolici (5 ianuarie 2018)

Iubiţi fraţi şi surori,

Vă spun bun-venit vouă, reprezentanţi ai Asociaţiei Italiene a Învăţătorilor Catolici, cu ocazia congresului vostru naţional şi îi mulţumesc preşedintelui pentru cuvintele sale.

Aş vrea să vă propun trei puncte de reflecţie şi de angajare: cultura întâlnirii, alianţa dintre şcoală şi familie şi educaţia ecologică. Precum şi o încurajarea când faceţi asociaţie.

Mai întâi, vă mulţumesc pentru contribuţia pe care o daţi angajării Bisericii pentru a promova cultura întâlnirii. Şi vă încurajez să faceţi asta, dacă este posibil, în manieră şi mai capilară şi incisivă. De fapt, în această provocare culturală sunt decisive bazele care sunt puse în anii educaţiei primare a copiilor. Învăţătorii creştini, fie că lucrează în şcoli catolice fie în şcoli statale, sunt chemaţi să stimuleze în elevi deschiderea spre celălalt ca faţă, ca persoană, ca frate şi soră de cunoscut şi respectate, cu istoria sa, calităţile şi defectele sale, bogăţiile şi limitele sale. Pariul este acela de a coopera la formarea de tineri deschişi şi interesaţi de realitatea care-i înconjoară, capabili de îngrijire şi de duioşie - mă gândesc la fanfaroni -, care să fie liberi de prejudecata răspândită conform căreia pentru a valora trebuie să fie competitivi, agresivi, duri faţă de alţii, în special faţă de cel care este diferit, străin sau cel care în orice mod este văzut ca obstacol în calea propriei afirmări. Acesta este din păcate un "aer" pe care adesea copiii noştri îl respiră şi remediul este de a face în aşa fel încât să poată respira un aer diferit, mai sănătos, mai uman. Şi pentru acest scop este foarte importantă alianţa cu părinţii.

Şi aici venim la al doilea punct adică la alianţa educativă dintre şcoală şi familie. Eu sunt convins că pactul educativ este rupt; este rupt pactul educativ dintre şcoală, familie şi stat; este rupt, trebuie să-l refacem. Toţi ştim că această alianţă este în criză de mult timp şi în anumite cazuri este complet ruptă. Odinioară exista multă întărire reciprocă între stimulentele date de învăţători şi cele date de părinţi. Astăzi situaţia s-a schimbat, dar nu putem să fim nostalgici ai trecutului. Trebuie să luăm act de schimbările care s-au referit fie la familie fie la şcoală şi să reînnoim angajarea pentru o colaborare constructivă - adică, să reconstruim alianţa şi pactul educativ - pentru binele copiilor şi tinerilor. Şi din moment ce această sinergie nu mai are loc în mod "natural", trebuie favorizată în mod de proiectare, şi cu aportul experţilor în domeniul pedagogic. Dar şi mai înainte trebuie favorizată o nouă "complicitate" - sunt conştient de folosirea acestui cuvânt -, o nouă complicitate între învăţători şi părinţi. Înainte de toate renunţând să se creadă ca izvoare opuse, învinovăţindu-se reciproc, ci dimpotrivă punându-se unii în pielea altora, înţelegând dificultăţile obiective pe care şi unii şi alţii le întâlnesc astăzi în educaţie şi creând astfel o solidaritate mai mare: complicitate solidară.

Al treilea aspect pe care vreau să-l subliniez este educaţia ecologică (cf. Enciclica Laudato si', 209-215). Desigur nu este vorba numai de a da câteva noţiuni, care trebuie să fie învăţate. Este vorba de a educa la un stil de viaţă bazat pe atitudinea grijii faţă de casa noastră comună care este creaţia. Un stil de viaţă care să nu fie schizofrenic, adică, de exemplu, să se îngrijească de animalele care sunt pe cale de dispariţie dar să ignore problemele bătrânilor; sau să apere pădurea amazoniană dar să neglijeze drepturile muncitorilor la un salariu just, şi aşa mai departe. Aceasta este schizofrenie. Ecologia la care trebuie educat trebuie să fie integrală. Şi mai ales educaţia trebuie să insiste asupra simţului de responsabilitate: nu de a transmite sloganuri pe care alţii ar trebui să le realizeze, ci să trezească gustul de a experimenta o etică ecologică pornind de la alegeri şi gesturi de viaţă zilnică. Un stil de comportament care în perspectiva creştină îşi găseşte sens şi motivaţie în raportul cu Dumnezeu creator şi răscumpărător, cu Isus Cristos centru al cosmosului şi al istoriei, cu Duhul Sfânt izvor de armonie în simfonia creaţiei.

În sfârşit, iubiţi fraţi şi surori, vreau să adaug un cuvânt despre valoarea de a fi şi a face asociaţie. Este o valoare care nu trebuie considerată sigură, ci trebuie cultivată mereu, şi momentele instituţionale cum ar fi congresul folosesc la asta. Vă îndemn să reînnoiţi voinţa de a fi şi a face asociaţie în amintirea principiilor inspiratoare, în citirea semnelor timpurilor şi cu privirea deschisă spre orizontul social şi cultural. Nu vă fie frică de diferenţele şi nici de conflictele care în mod normal există în asociaţiile laicale; este normal ca să existe, este normal. Nu le ascundeţi, ci înfruntaţi-le cu stil evanghelic, căutând adevăratul bine al asociaţiei, evaluat pe baza principiilor statutare. A fi asociaţie este o valoare şi este o responsabilitate, care în acest moment este încredinţată vouă. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi al păstorilor Bisericii, sunteţi chemaţi să faceţi să rodească acest talant pus în mâinile voastre.

Mulţumesc. Vă mulţumesc pentru această întâlnire şi vă binecuvântez din inimă pe voi, toată asociaţia şi munca voastră. Şi voi, vă rog, rugaţi-vă pentru mine.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.