Preotul la ora patru după-amiază

Cardinalul Stella le aminteşte seminariştilor francezi importanţa de a veghea pentru a nu fi învinşi de toropeală

Preoţii nu trebuie "să piardă din vedere niciodată centralitatea lui Isus: putem să fim buni administratori, să obţinem titluri importante, să avem calităţile managerului sau, chiar, să fim rafinaţi liturgişti şi experţi în riturile sacre, dar fără Isus nu există preoţie autentică". Este un adevărat "vademecum" spre preoţie cel trasat de cardinalul Beniamino Stella, care în după-amiaza de 4 ianuarie 2018 a celebrat Liturghia pentru comunitatea din Seminarul Pontifical Francez, deschizând lucrările întâlnirii despre "slujirea sacerdotală de la Lumen gentium la Amoris laetitia". Prefectul Congregaţiei pentru Cler s-a adresat îndeosebi seminariştilor cu câteva sugestii spirituale şi propunerea unei esenţiale cercetări a cugetului.

"Ca în timpurile naşterii Mântuitorului în noaptea din Betleem - a afirmat cardinalul în omilie - ni se poate întâmpla şi nouă să fim învinşi de somn sau preocupaţi numai de noi înşine, ajungând să nu ne dăm seama de Dumnezeu". În urmă cu două mii de ani, a afirmat el, "omenirea se afla parcă scufundată în toropeală, puternicii pământului continuau acţiunile lor obscure, hangiii erau preocupaţi de profitul lor şi, între timp, venea pe lume Fiul lui Dumnezeu". Şi "numai o tânără şi umilă fată din Nazaret, împreună cu soţul său Iosif şi cu păstorii, au avut ochi şi inimă deschise pentru a primi duioşia lui Dumnezeu care asumă faţa umană a unui prunc".

"În acelaşi mod încă de acum - a continuat cardinalul Stella adresându-se seminariştilor - în timp ce sunteţi pe drumul de formare sacerdotală, trebuie să vegheaţi pentru a nu fi nici surprinşi de noapte nici învinşi de somnul spiritului, având grijă să trăiţi cu intensitate relaţia cu Domnul pentru a fi adevăraţi discipoli ai săi". De fapt, aşa cum afirmă Ratio fundamentalis, viaţa spirituală nu este altceva decât "a sta în prezenţa lui Dumnezeu, într-o atitudine de rugăciune, şi se bazează pe relaţia personală cu Cristos, care consolidează identitatea discipolului".

Despre "identitatea discipolului", a amintit cardinalul, vorbeşte în mod expres textul evanghelic în care "Ioan Botezătorul stă cu doi dintre discipolii săi şi, în timp ce Isus trece, îl arată ca «miel al lui Dumnezeu»: atinşi în profunzime de acele cuvinte, plini de entuziasm, ei încep să-l urmeze pe Învăţător care le adresează întrebarea: "ce căutaţi?".

Dacă ne gândim bine, a relansat cardinalul, "este una dintre cele mai frumoase întrebări din Evanghelie, pe care fiecare dintre noi poate să o simtă adresată lui însuşi: eu, care sunt un seminarist şi mă pregătesc să fiu un preot, ce anume caut cu adevărat? Sunt în căutarea Domnului pentru a mă lăsa capturat de cuvântul său şi de frumuseţea iubirii sale şi astfel să-l pot vesti fraţilor, sau urmăresc interesul meu, râvnesc să devin o autoritate, aspir la carieră?". De asemenea: "Paşii mei sunt mişcaţi, ca aceia a celor doi discipoli, de dorinţa arzătoare de a-l întâlni pe Domnul şi de a descoperi unde locuieşte pentru a putea fi cu el, sau se mişcă în alte direcţii?".

"Aşa cum a fost pentru aceşti doi discipoli - a mai afirmat cardinalul - fiecărui seminarist chemat să fie preot, care-l caută pe Domnul şi doreşte să trăiască o relaţie profundă cu El, Isus îi spune: «vino şi vezi»". Este "o invitaţie specifică şi personală", a precizat cardinalul, subliniind: "Nu putem fi discipoli ai Domnului învăţând câteva noţiuni despre El sau pur şi simplu făcând ceva în numele său", ci "trebuie «să mergem ca să vedem» unde locuieşte şi să rămânem în casa lui, adică să cultivăm o prietenie autentică şi personală cu El, să rămânem în intimitate în prezenţa sa, să devenim familiari cu cuvântul său, să-l întâlnim în rugăciunea personală". Numai atunci, a adăugat el, "putem deveni şi păstori ai poporului lui Dumnezeu şi instrumente ale milostivirii infinite a Domnului faţă de fraţi: de fapt, după ce au rămas cu El, cei doi discipoli se îndreaptă spre alţii şi, întâlnindu-l pe Simon Petru, îi vestesc plini de bucurie «l-am găsit pe Mesia»".

Aşadar, "contemplarea feţei lui Dumnezeu, ascultarea cuvântului său, împărtăşirea unei prietenii personale şi zilnice cu El, devin forţă pentru misiunea evanghelizatoare, adică pentru a merge în întâmpinarea fraţilor şi a-i conduce şi pe ei să descopere bucuria mângâietoare a Evangheliei".

Şi "este aşa de importantă această întâlnire personală cu Cristos - a explicat cardinalul - încât evanghelistul Ioan nu neglijează să fixeze momentul exact în care se întâmplă: era pe la patru după-amiază. Este o oră care, pe de o parte, ne face să vină în minte momentul exact în care ne-a simţit chemaţi să-l urmăm pe calea preoţiei dar, pe de altă parte, ne aminteşte că în fiecare zi este nevoie de o oră, adică de un timp, pentru Domnul, pentru a ne lăsa întâlniţi de El şi pentru a creşte în prietenia sa".

"Nu este niciodată timp irosit acela pe care-l dedicăm Domnului în rugăciune, în meditaţie şi în întâlnirea personală cu El", a încheiat cardinalul Stella. "Dimpotrivă - a explicat el - cu cât suntem mai generoşi în oferirea acestor spaţii dedicate lui Dumnezeu, cu atât vom fi mai capabili să mergem spre fraţi cu inimă de păstor şi ca instrumente preţioase ale duioşiei Tatălui".

(După L'Osservatore Romano, 5 ianuarie 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.