Reflecţie la solemnitatea sfintei fecioare Maria, Născătoare de Dumnezeu - Anul B - 2018

Dumnezeu l-a trimis în lume pe Fiul său, născut din femeie (cf. Gal 4,4).

Începem astăzi un nou an calendaristic, anul 2018 şi am intrat cu bucurie în casa lui Dumnezeu pentru că voim să începem acest nou an cu bine, sub privirea Pruncului Isus, sub privirea Preacuratei Fecioare Maria care îl ţine în braţe şi sub privirea curată a sfântului Iosif.

Aşa cum spune Rugăciunea asupra darurilor, astăzi 1 ianuarie, în solemnitatea sfintei Născătoare de Dumnezeu, "sărbătorim începutul revărsării harului", căci, "Dumnezeu a dăruit neamului omenesc bunurile mântuirii veşnice" (cf. Rugăciunea zilei). Deci, voim să începem astăzi un an nou 2018, binecuvântaţi de Isus şi ocrotiţi de preasfânta Fecioară Maria, mama lui Isus şi mama noastră, şi de sfântul Iosif.

Maria, Născătoare de Dumnezeu, acesta este titlul solemnităţii de astăzi, titlu pe care creştinii i l-au dat Mariei, pentru că l-a zămislit şi l-a născut pe Fiul lui Dumnezeu prin credinţă şi iubire. Pentru că Maria este "prima creştină", şi "prima fiică a Bisericii", ea poate lumina drumul fiecărui creştin pe calea credinţei în acest nou an, ca Dumnezeu să poată face şi pentru fiecare dintre noi lucruri mari (cf. Lc 1,49) aşa cum a făcut cu Maria şi sfântul Iosif.

Celebrăm solemnitatea Sfintei Fecioare Maria Născătoare de Dumnezeu şi am început lecturile biblice cu evocarea binecuvântării de Anul Nou, pe care Dumnezeu o conferea poporului prin preoţii săi, pentru tot anul, aşa cum vedem în prima lectură (cf. Num 6,22-27). Această binecuvântare a început cu oamenii din Vechiul Testament, dar ea ne este conferită şi nouă celor de astăzi, dar îmbunătăţită şi desăvârşită, aşa cum ne spun astăzi Evanghelia (cf. Lc 2,16-21) şi lectura a doua (cf. Gal 4,4-7).

Când Dumnezeu a chemat naţiunea Israel la colaborare cu el, Dumnezeu a rânduit ca această naţiune să aibă un caracter misionar, urmând să fie martoră pentru sine şi pentru popoarele din jur, a doua adevăruri importante: 1. Adevărul despre monoteism, că există numai un singur Dumnezeu (Ex 20,2, 3; Dt 6,4; Is 43,10-12). 2. Adevărul despre binecuvântare, adică, orice popor care trăieşte în ascultare sub guvernarea lui Dumnezeu, va fi fericit şi prosper (cf. Lev 26,3-12; Dt 33,26-29; 1Cr 17,20; Ier 33,9).

Din nefericire, Israel a eşuat în acest aspect al misiunii sale. Dar planurile lui Dumnezeu nu sunt înfrânte. Dimpotrivă, ele rămân în picioare şi se împlinesc. Biblia spune că în timpul "marii strâmtorări", o rămăşiţă de evrei credincioşi va vesti evanghelia împărăţiei întregii lumi (cf. Mt 24,14). Iar în timpul împărăţiei care va urma, Israel va fi canalul prin care binecuvântarea se va revărsa peste Neamuri (cf. Is 61,6; Zah 8,23).

Binecuvântarea Vechiului Testament, din prima lectură de astăzi (cf. Num 6,22-27), pronunţată de preoţi, deşi atât de frumoasă, nu spune totul, ea urmând să fie mult îmbogăţită în viitor. Dar ceea ce se spune în vechea binecuvântare este valabil şi pentru astăzi: "Să te binecuvânteze Domnul şi să te păzească. Domnul să-şi lumineze faţa asupra ta şi să se îndure de tine. Domnul să-şi îndrepte faţa spre tine şi să-ţi dăruiască pacea" (Num 6,24-26).

Ca să înţelegem mai bine ceea ce vrea să ne spună Biserica prin lecturile de astăzi, trebuie să ştim bine faptul că, Dumnezeu nu a rânduit ca Israelul să fie punctul terminal al binecuvântărilor sale, ci doar ca el să fie "începutul" şi "canalul plin" prin care binecuvântările sale să ajungă şi la celelalte popoare.

Psalmul responsorial 67,1-2 anticipează deja acel timp în care evreii convertiţi se vor ruga ca Dumnezeu să-i binecuvânteze, pentru ca ei să poată fi mijloacele prin care naţiunile să fie evanghelizate de către ei. Când citim cuvintele, "ca să se cunoască pe pământ calea ta", trebuie să ne aducem aminte că Isus Cristos este calea (cf. In 14,6). Numai prin Isus naţiunile şi persoanele individuale pot să aibă parte de mântuirea lui Dumnezeu. Ba mai mult, Israel se roagă a şuvoaie de laudă să se înalte către Dumnezeu şi din partea Neamurilor, pentru ca şi ele să se bucure de domnia, de grija şi de păstorirea sa.

Evanghelia de astăzi (cf. Lc 2,16-21) ne vorbeşte despre a doua etapă a acestei binecuvântări care va fi îmbogăţită. Acum nu mai apare numai un nume: Domnul; acum apare o persoană: Isus Cristos, care sporeşte binecuvântarea iniţială a lui Dumnezeu. Este o diferenţă enormă: în loc de a avea un simplu nume, Domnul, ca în Vechiul Testament; acum avem o persoană care este în mijlocul nostru, care în mod real este pentru noi chipul lui Dumnezeu (cf. Col 1,15).

Urarea veche care se făcea: "Domnul să-şi lumineze faţa asupra ta" (cf. Num 6,25), rămânea puţin goală, pentru că chipul lui Dumnezeu nu fusese încă revelat. Isus este imaginea vizibilă a Dumnezeului celui invizibil (cf. Col 1,15) şi acum putem contempla în el chipul lui Dumnezeu: "Cine mă vede pe mine îl vede pe Tatăl" (cf. In 14,9). Chipul lui Dumnezeu ni s-a revelat acum în mod real, nu numai într-un nume care exprimă bunătatea şi fidelitatea (cf. Num 6,25), ci în chipul uman al unei persoane care a trăit între noi şi care trăieşte încă cu noi, pe care o cunoaştem din cuvintele şi faptele sale minunate, din pătimirile şi moartea sa pentru noi, din învierea şi înălţarea sa glorioasă la cer; persoană divino-umană, care se cheamă Isus şi care în acest timp liturgic, s-a născut la Betleem, a fost cântat de îngeri, a fost văzut şi vestit de păstori şi a fost adorat de Magi (cf. Lc 2,17-20; Mt 2,11).

Avem şansa de a-l putea contempla şi noi pe Isus, care datorită colaborării Mariei, a devenit "Emanuel" (cf. Mt 1,23). Şi asemenea păstorilor din evanghelie avem ocazia să-l lăudăm şi să-l preamărim pe Dumnezeu, în Pruncul din braţele Mariei. Aceasta este cea de-a doua etapă minunată a binecuvântării căreia îi datorăm recunoştinţă şi încredere, chiar de la începutul anului calendaristic.

"După ce în trecut a vorbit în multe rânduri şi în multe moduri părinţilor noştri prin profeţi, Dumnezeu, în aceste zile din urmă, ne-a vorbit nouă prin Fiul" (Evr 1,1-2).

Dar există şi o a treia etapă a binecuvântării începute în prima lectură (cf. Num 6,22-27), binecuvântare în care nu numai că îl avem pe Isus "cu noi", ci îl avem pe Isus "în noi". Mai exact, îl avem pe Dumnezeu în noi prin intermediul Duhului Fiului său care strigă în noi: "Abba, Tată" (cf. Gal 4,6). Aceasta este binecuvântarea deplină şi profundă de a-l avea pe Duhul Sfânt în noi. Maria ni-l aduce pe Isus de la Tatăl ceresc, iar Isus ni-l aduce de la acelaşi Tată ceresc, pe Duhul Sfânt.

Binecuvântarea începută în Vechiul Testament, s-a continuat cu etapa a doua, adică cu: naşterea, activitatea, pătimirea, moartea, învierea şi glorificarea lui Isus la dreapta Tatălui. Această a doua etapă cu întruparea şi misiunea lui Isus, era absolut necesară, căci fără ea nu puteam primi darul Duhului Sfânt; iar fără Duhul Sfânt nu ne puteam naşte din nou (cf. In 3,3), nu puteam mărturisi mântuirea lui Dumnezeu prin Isus (cf. In 15,27; 1Cor 12,3), nu ne puteam duce crucea până la moarte (cf. Lc 9,23), şi în final nu puteam învia şi înălţa la cer lângă Tatăl ceresc, lângă Isus şi lângă Maria (cf. Rom 8,11).

Duhul Sfânt este deplinătatea binecuvântării lui Dumnezeu începută în Vechiul Testament. El este promisiunea şi darul lui Dumnezeu (cf. In 15,26). Duhul Sfânt al Tatălui ceresc şi al Fiului său iubit, vine la noi şi locuieşte în noi ca într-un templu (cf. 1Cor 3,16), pentru a ne transforma viaţă şi pentru a ne pune în relaţie filială cu Dumnezeu. "Şi nu mai eşti sclav, ci fiu! Şi dacă eşti fiu, eşti şi moştenitor prin voinţa lui Dumnezeu" (Gal 4,6-7). Iată că, sfântul Paul trezeşte în noi, chiar de la începutul acestui an, simţământul acestei imense bogăţii interioare imense: să ştim că suntem fii ai lui Dumnezeu, că Dumnezeu a avut bunătatea să ne adopte ca fii ai săi.

Ultimele doua versete din psalmul responsorial 67 de astăzi ne prezintă împărăţia cerurilor ca şi când ar fi venit deja, prin imaginea recoltelor care au fost strânse şi a hambarele care au fost umplute. Recoltele bogate ale câmpului şi hambarele umplute cu ele sunt văzute ca o dovadă a binecuvântării desăvârşite revărsate de Dumnezeu peste Israel şi peste naţiunile venite la credinţă prin mărturia aleşilor (cf. Ps 67,6-7).

Acum noi, creştinii, suntem "Adevăratul Israel", căci noi am devenit la Botezul nostru, plini de Tatăl, plini de Fiul şi plini de Duhul Sfânt. Acum Dumnezeu a revărsat peste noi belşugul mântuirii pentru ca noi să-l revărsăm la rândul nostru asupra tuturor celor care nu-l cunosc pe Dumnezeu şi mântuirea lui.

Maria îi chema pe oameni pe drumul cel bun al lui Mesia. Păstorii din Evanghelia de astăzi îi chemau pe oameni pe drumul cel bun al lui Mesia, care este un drum de binecuvântări mântuitoare. Iată ceea ce trebuie să facem şi noi conform planului divin de mântuire în care ne-am angajat la sfântul Botez.

Astăzi avem înscris în calendar şi pe sfântul belgian, Valentin Paquay (1828-1905), preot şi călugăr din Ordinul Fraţilor Minori, în mănăstirea din Hasselt (Belgia). Prin zelul său apostolic, prin predicare şi prin asistenţa şi îndrumarea spirituală, el a făcut să strălucească în toată lumea lumina binecuvântatei mântuiri a Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt. "Apostol al milostivirii, a spus sfântul papă Ioan Paul al II-lea, în predica sa de la canonizarea din 9 noiembrie 2003, petrecea ore îndelungate în confesional, pentru a-i îndrepta pe cei păcătoşi pe drumul cel bun".

1 ianuarie este şi ziua internaţională a păcii, căci fiind noi binecuvântaţi de Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, cu întreaga şi desăvârşita lor lucrare de mântuire, normal ar fi să avem pace, să facem pace şi să promovăm pacea. Sfântul părinte papa Francisc, privind la emigranţii care în acest timp fug de război şi caută pacea, subtil ne recomandă şi nouă creştinilor, dar şi lumii întregi, să fugim şi noi de cei care fac război, să evităm de a face orice fel de război şi să căutăm şi să promovăm pacea lui Dumnezeu prin Cristos şi Duhul Sfânt. Isus cel care a devenit "Pacea noastră" la cruce, cel care a adus pacea celor de departe şi ne aproape, cel care ne-a deschis intrare la Tatăl (cf. Ef 2,13-8), ne spus în evanghelie: "Fericiţi sunt făcătorii de pace, căci ei se vor chema fii lui Dumnezeu" (Mt 5,9)!

Există un pasaj interesant la sfântul Maxim din Torino (350-420), care spune: "Ia aminte la ceea ce au spus îngerii! Nu au spus «pace oamenilor», adică pace pentru oricine, dar au spus «pace oamenilor de bunăvoinţă» (Lc 2,14), adică pacea lui Cristos nu este un drept natural, ci o realizare morală. Nu se dobândeşte prin naştere, ci prin voinţă. Nu se dobândeşte cu forţa umană, ci cu bunătatea creştină. Nu este dată tuturor, ci numai celor demni. Nu este distribuită gratis, dar trebuie căutată cu sârguinţă".

La mulţi ani pentru 2018 tuturor celor de bunăvoinţă, la mulţi ani cu binecuvântare deplină şi pace!

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 36.