Anul pastoral
2024‑2025

Jubileul Speranţei
2024-2026

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iaşi
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitaţiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditaţie


 VIAŢA DIECEZEI 

Martin Benedict, gazda ieslei din Bethleem

Ajunsă la cea de-a cincea ediţie, şi în acest an, la Galbeni, începând din ziua de 8 decembrie 2017 până în ziua de 8 ianuarie 2018, va avea loc iniţiativa de Crăciun intitulată: "Martin Benedict, gazda ieslei din Bethleem".

Anul acesta s-a ales ca temă, pentru reflecţie, un fragment din scrierile medicului preot Martin Benedict: "În mâinile lui Isus, şi praful murdar călcat de picioarele oamenilor a căpătat putere medicinală, vindecând ochii orbului din naştere".

Mai mult de o sută cinzeci de plante medicinale cu proprietăţi terapeutice vor fi artistic şi migălos aranjate în "Sala Sfântul Francisc" din complexul Casei memoriale "Martin Benedict" şi vor forma cadrul în care anul acesta se va naşte Pruncul Isus la Galbeni. Întreaga creaţie, inclusiv plantele, sunt străbătute de evenimentul Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Toate îl primesc, iar aceasta se petrece pentru că mai întâi de toate, întreaga creaţie a fost făcută prin el şi pentru el. Plantele medicinale sunt o resursă extraordinară pentru sănătatea corpului deoarece Dumnezeu le-a înzestrat cu frumuseţe, cu graţie, dar şi cu proprietăţi vindecătoare şi nutritive. Au fost create pentru a ne mângâia sufletul şi a ne vindeca şi hrăni trupul.

Medicul Martin Benedict le cunoştea şi le recomanda pacienţilor săi; le considera monumente şi minuni ale naturii fiindcă beneficiile lor sunt valoroase.

Ideea acestei iesle s-a născut din dorinţa de a indica vizitatorilor bogăţia de resurse pentru sănătate pe care ne-o oferă plantele. Acest eveniment doreşte să fie o adevărată resursă educaţională care să contribuie la o mai bună cunoaştere a rolului naturii în viaţa noastră. Toate plantele din cadrul ieslei au fost etichetate, astfel încât vizitatorii să identifice mai uşor specia şi aria terapeutică pentru care fiecare plantă este benefică.

Evenimentul este promovat şi organizat de Provincia Fraţilor Franciscani Minori Conventuali din România. Fraţii franciscani din întreaga lume dintotdeauna au fost promotorii ieslei de Crăciun deoarece, conform tradiţiei, sfântul Francisc din Assisi a fost cel care a realizat prima iesle, adică reprezentarea naşterii lui Isus în grajdul din Bethleem, la sihăstria de la Greccio, în anul 1223.

Vă aşteptăm cu drag şi vă rugăm să faceţi cunoscută această iniţiativă de Crăciun familiei, rudelor, prietenilor şi tuturor cunoscuţilor voştri. Duceţi bucuria naşterii lui Isus acolo unde nu a putut pătrunde! Păstraţi-o în casele celor săraci! Frângeţi-o pe masa celor lipsiţi! Repetaţi-o la căpătâiul celor bolnavi aşa cum a făcut-o şi medicul Martin Benedict! Intraţi acolo unde nu putem ajunge noi! Bateţi la uşile celor trişti, singuri şi părăsiţi! Vă mulţumim!

Pr. Silvestru Bejan, OFMConv.


 

lecturi: 13.



Urmăreşte ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iaşi
Vaticannews.va


Ştiri din viaţa Bisericii
Catholica.ro


ştiri interne şi externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastoraţie
Profamilia.ro


pastoraţia familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistenţă Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iaşi * Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26, 700064-Iaşi (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design şi conţinut copyright 2001-2025 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat