Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Bacău "Sfânta Cruce": "Acțiunea Catolică, în slujba ta mereu!"

Duminică, 10 decembrie 2017, 26 de membri ai Acțiunii Catolice din comunitatea "Sfânta Cruce" din Bacău au depus adeziunea în Acțiunea Catolică pentru a arăta că vor să-l slujească pe Dumnezeu în continuare și că sunt mereu în slujba sa, ca semn al dorinței lor de angajare ca laici pe drumul sfințeniei.

Tema noului an asociativ, 2017-2018, este "Acțiunea Catolică - dar și misiune pentru tine(ri)", și motoul: "Vei merge la toți cei la care te voi trimite" (Ier 1,7).

Membrii, atât copii, cât și tineri, se întâlnesc săptămânal în curtea parohiei și se bucură de timpul petrecut împreună, prin diferite activități și jocuri interactive. Am întrebat ce înseamnă această organizație pentru ei, iar fraza ce s-a regăsit în răspunsul fiecăruia a fost: "AC e bucurie! Nu este doar o întâlnire săptămânală cu ceilalți tineri, este o oră veselă în care discutăm, ne rugăm și ne jucăm împreună. Aici mi-am făcut prieteni care acum îmi sunt ca niște frați. Ne ajutăm reciproc la nevoie și ne respectăm ca o adevărată familie. Acțiunea Catolică este familia mea".

Pentru a întâmpina noul an asociativ, membrii Acțiunii s-au întâlnit sâmbătă, 9 decembrie, la o zi de reculegere. Această zi a început prin recitarea sfântului Rozariu, pentru a-l chema pe Isus între ei și a-i mulțumi pentru tot ce a făcut spre binele lor. Au continuat cu o cateheză, ce s-a derulat sub forma unui joc. Coordonați de pr. Laurențiu Luca, asistentul spiritual din comunitatea noastră, au descoperit care este "drumul vieții".

Duminică, la Liturghia dedicată lor, membrii Acțiunii au pășit cu pași mici, dar încrezători, spre altar, ca să primească nou-sfințitele cravate, simbol al fidelității, disponibilității și încrederii de care au dat dovadă. Cuvintele care îi susțin în misiunea lor sunt: "rugăciunea", "acțiunea" și "sacrificiul".

Mulțumim lui Dumnezeu pentru binecuvântarea sa și că ne-a ajutat în toate acțiunile noastre, ferindu-ne de incidente neplăcute. Mulțumim, de asemenea, părintelui Laurențiu, pentru bunătatea și răbdarea sa, dar mai ales pentru că ne susține și ne sprijină în orice situație. Și nu în ultimul rând, mulțumiri adresate președintelui Acțiunii Catolice din parohia noastră, Denis Bordaș, pentru coordonarea într-o bună manieră a tuturor membrilor și pentru devotamentul său pe parcursul anilor asociativi.

Suntem o familie cu tine, o, Doamne,
Acțiunea Catolică este în slujba ta mereu!

Cristina Comorașu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 10 decembrie: Bacău "Sfânta Cruce": "Acțiunea Catolică, în slujba ta mereu!"


 

lecturi: 20.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat