A murit părintele Riboldi, preot al celor loviţi de cutremur şi episcop antimafia

De Domenico Agasso jr.

S-a făcut glas al celor loviţi de cutremur din Belice, în Sicilia, care trăiau în frig în barăci. A fost păstor în ţinutul mafiei, în anii în care morţii se numărau cu sutele. Preot-cutremur, episcop antimafia: a murit monseniorul Antonio Riboldi, pentru toţi părintele Antonio, episcop emerit de Acerra (Napoli).

Decesul astăzi, 10 decembrie 2017, în zori, la 94 de ani, la Stresa, în Piemont, în casa rosminianilor unde se afla din vara trecută. A anunţat asta curia din Acerra.

S-a lăsat condus mereu de "voinţa lui Dumnezeu". Antonio Riboldi, născut la 16 ianuarie 1923 în Tregasio, cătunul Triuggio, Brianza, preot rosminian din 1951, ar fi voit să predea.

În timp ce proiectează o carieră academică, îl trimit să fie paroh în inima Siciliei. El se împotriveşte: nu vreau să merg, l-am rugat pe Duhul Sfânt. Răspunsul superiorului general: "Nu ştiu pe care Duh Sfânt l-aţi rugat: al meu a spus că plecaţi în patruzeci şi opt de ore".

Locul este Santa Ninfa, valea Belice. Va rămâne acolo douăzeci de ani, din 1958 până în 1978. În realitatea trebuia să plece de acolo în 1968. Dar vine cutremurul. Rămâne, devenind şi mai mult ca înainte păstorul, călăuza, speranţa acelor oameni abandonaţi. Se amestecă şi mafia: el strigă puternic împotriva ajutoarelor care nu vin şi împotriva celor care fură pe pielea săracilor. Îi duce pe cei loviţi de cutremur la Roma la Paul al VI-lea şi în faţa palatelor politicii. Mută dărâmăturile, dă interviuri, conduce marşuri de protest. Va admite: "A existat un timp care era incomod să aminteşti numele Riboldi. Veneau asupra mea insulte, insinuări, suspiciuni. Cine este acest preot? Ce vrea? De ce nu încetează?".

Zece ani în linia întâi, fără oprire. În 1978, după ce a trecut urgenţa cea mai gravă, trebuia să se întoarcă în nord. Dar din nou este pentru el un alt plan, viitorul fericit papă Paul al VI-lea îl numeşte episcop de Acerra, în napolitană, dieceză aflată de mulţi ani fără conducător. Ţinut al mafiei şi al sărăciei extreme. O Biserică de reconstruit, pe fondul unui soi de cutremur permanent, format din degradare, frică, teroare. Cel din Brianzolo care visa învăţământul ajunge să conducă un popor rătăcit, care are nevoie de toate, dar profund de bun. Şi el, cu profetul Isaia, "nu va tace". Porneşte la muncă pentru a readuce speranţă, pentru a-i smulge pe tineri din mafie, pentru a învinge fricile.

Mai întâi mafia, acum bandele. Primeşte ameninţări, avertismente, atacuri. Statul îi dă escortă. Un episcop cu escortă în sudul Italiei. Nu este uşor a trăi aşa, poporul său este un popor sclav. Şi el explică: "Cei din nord înţeleg puţin aceste lucruri. Fac din toate buruienile un coroană, condamnă. Dar nu ştiu ce înseamnă a face curaj, aici. Pentru a înţelege aceste lucruri trebuie trăite. Eu ştiu, de exemplu, că dacă unul ştie nici nu-l lasă nici să respire. Îl închid gura înainte să vorbească".

Alţi douăzeci de ani în acest fel, până la demisia datorită limitei de vârstă, în 2000. Dar nu tace nici atunci, continuă să călătorească oriunde îl invită, să scrie şi să vorbească. Nu va tace niciodată, până la sfârşit, episcopul Antonio, păstor de mafie, cutremur şi bande. S-a lăsat condus, mereu. Convins că Dumnezeu nu-i abandonează pe credincioşii săi. Nici măcar în locurile cele mai dificile şi feroce. Preotul din Brianza - cum îi plăcea să se definească - a mărturisit Evanghelia cu curajul unui profet din vechime. Fără să se îngenuncheze vreodată, decât în faţa lui Dumnezeu. Pentru că - a scris Charles Peguy - "o lume de închinăciuni nu valorează cu îngenuncherea dreaptă a unui om liber".

(După Vatican Insider, 10 decembrie 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 30.