Papa Francisc: Discurs adresat Misionarelor Preasfintei Inimi a lui Isus cu ocazia primului centenar al morţii sfintei Francesca Xaveriu Cabrini (9 decembrie 2017)

Dragi surori şi dragi fraţi,

Cu mare plăcere vă primesc pe voi toţi, reprezentanţi ai Familiei Cabriniene, care doriţi în acest mod să încheiaţi celebrările pentru centenarul naşterii pentru cer a sfintei Francesca Xaveriu Cabrini. La 17 decembrie 1917, această femeie sfântă, care a traversat de douăzeci şi patru de ori oceanul pentru a asista migranţii din Americi şi care, neobosită, a mers până în Anzi şi chiar în Argentina, se stingea pe neaşteptate la Chicago, şi pleca în ultima călătorie.

Îl salut pe E.S. Mons. Rino Fisichella, care vă urmează cu atâta afect; şi îi mulţumesc maicii, Barbara Louise Staley, pentru cuvintele sale de salut şi pentru angajarea practică, acolo unde sunt migranţi, ca să facă mereu prezentă primirea şi mărturia iubirii creştine.

Sfânta Cabrini a fost o adevărată misionară. A crescut ţinând în faţa sa exemplul sfântului Francisc Xaveriu, pionierul evanghelizării în Orient. În inima sa avea China şi în acea ţară îndepărtată spera să ducă vestea Evangheliei. Nu se gândea la miile şi miile de emigranţi care din cauza foamei, a lipsei locului de muncă şi a absenţei unui viitor se îmbarcau cu puţinele lor lucruri pentru a ajunge în America, determinaţi de visul unei vieţi mai bune. Aşa cum ştim, a fost clarviziunea papei Leon al XIII-lea care, cu o glumă, a făcut-o să schimbe direcţia: "Nu în Orient, Cabrini, ci în Occident!". Tânăra maică, care de puţin timp întemeiase Misionarele Preasfintei Inimi, trebuia să-şi deschidă ochii pentru a vedea unde o trimitea Dumnezeu în misiune. Nu unde voia ea să meargă, ci unde pregătise El pentru ea drumul, drumul slujirii şi al sfinţeniei. Iată exemplul unei adevărate vocaţii: a uita de noi înşine pentru a ne abandona pe deplin iubirii lui Dumnezeu.

După atâţia ani, realitatea migranţilor, căreia sfânta Francesca Xaveriu şi dedicat toată viaţa, s-a evoluat şi este actuală mai mult ca oricând. Noi feţe de bărbaţi, femei şi copii, marcaţi de atâtea forme de sărăcie şi de violenţă, stau din nou în faţa ochilor noştri şi aşteaptă să găsească pe drumul lor mâini întinse şi inimi primitoare ca acelea ale maicii Cabrini. Vouă, în mod deosebit, vă este oferită responsabilitatea de a fi fidele faţă de misiunea sfintei voastre fondatoare. Carisma sa este de o actualitate extraordinară, pentru că migranţii au nevoie desigur de legi bune, de programe de dezvoltare, de organizare, dar au nevoie mereu înainte de toate şi de iubire, de prietenie, de apropiere umană; au nevoie să fie ascultaţi, priviţi în ochi, însoţiţi; au nevoie de Dumnezeu, întâlnit în iubirea gratuită a unei femei care, cu inima consacrată, îţi este soră şi mamă.

Domnul să reînnoiască mereu în voi privirea atentă şi milostivă faţă de cei săraci care trăiesc în oraşele noastre şi în ţările noastre. Maica Francesca Xaveriu Cabrini avea curajul de a-i privi în ochi pe copiii orfani care îi erau încredinţaţi, pe tinerii fără loc de muncă ce era tentaţi să tâlhărească, pe bărbaţii şi femeile exploataţi pentru muncile cele mai umile; şi de aceea astăzi suntem aici ca să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru sfinţenia sa. În fiecare din acei fraţi şi surori ea recunoştea faţa lui Cristos şi, genială cum era, a fost capabilă să facă să rodească talanţii pe care Domnul i-a încredinţat ei (cf. Mt 25,14-23). Avea un simţ deosebit al acţiunii apostolice; şi dacă a avut o energie aşa de mare pentru a face în puţini ani o lucrare extraordinară, a fost numai datorită unirii sale cu Cristos, după modelul sfântului Paul, de la care şi-a luat motoul: "Toate le pot în cel care mă întăreşte" (Fil 4,13). O viaţă ameţitoare încărcată de muncă, de călătorii interminabile pe jos, în tren, în navă, în barcă, sau călare...; creând din nimic şaizeci şi şapte de opere printre azile, şcoli, colegii, spitale, orfelinate, laboratoare... totul pentru a propaga forţa Evangheliei, care i-a dilatat inima pentru ca să aparţină tuturor.

Sfânta Cabrini a trăit din spiritualitatea Preasfintei Inimi a lui Isus. Pas după pas, existenţa sa a fost una îndreptată în întregime să mângâie şi să facă cunoscută şi iubită Preasfânta Inimă. Şi acest lucru a făcut-o capabilă să privească la inima celor de care se apropia şi pe care-i asista pentru a corespunde în manieră coerentă. Această aniversare importantă ne aminteşte nouă tuturor, cu putere, necesitatea unei credinţe care ştie să perceapă momentul de har care se trăieşte. Oricât de dificil poate să pară, ne spune că trebuie să facem ca ea: să fim capabili să percepem semnele timpului nostru, să le citim în lumina Cuvântului lui Dumnezeu şi să le trăim în aşa fel încât să dăm un răspuns care să ajungă la inima fiecărei persoane.

Dragi surori, şi dragi fraţi care împărtăşiţi carisma cabriniană, vă mulţumesc pentru angajarea voastră. Vă însoţesc cu binecuvântarea apostolică şi cer fiecăruia dintre voi să nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 18.