Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 6 decembrie 2017

Călătoria în Myanmar şi Bangladesh

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Astăzi aş vrea să vorbesc despre călătoria apostolică pe care am făcut-o zilele trecute în Myanmar şi Bangladesh. A fost un mare dar al lui Dumnezeu şi de aceea îi mulţumesc Lui pentru toate, în special pentru întâlnirile pe care le-am putut avea. Reînnoiesc exprimarea recunoştinţei mele autorităţilor din cele două ţări şi respectivilor episcopi, pentru toată munca de pregătire şi pentru primirea rezervată mie şi colaboratorilor mei. Un "mulţumesc" din inimă vreau să adresez poporului birman şi celui bengalez, care mi-au demonstrat atâta credinţă şi atâta afect: mulţumesc!

Pentru prima dată un succesor al lui Petru vizita Myanmarul şi asta a avut loc puţin după ce s-au stabilit relaţii diplomatice între această ţară şi Sfântul Scaun.

Am voit, şi în acest caz, să exprim apropierea lui Cristos şi a Bisericii de un popor care a suferit din cauza conflictelor şi represiunilor şi care acum merge lent spre o nouă condiţie de libertate şi de pace. Un popor în care religia budistă este puternic înrădăcinată, cu principiile sale spirituale şi etice, şi unde creştinii sunt prezenţi ca mică turmă şi plămadă a Împărăţiei lui Dumnezeu. Această Biserică, vie şi ferventă, am avut bucuria s-o întăresc în credinţă şi în comuniune, în întâlnirea cu episcopii din ţară şi în cele două celebrări euharistice. Prima a fost în marea zonă sportivă în centrul oraşului Yangon, şi Evanghelia din acea zi a amintit că persecuţiile din cauza credinţei în Isus sunt normale pentru discipolii săi, ca ocazie de mărturie, dar că "nici măcar un fir de păr nu se va pierde" (cf. Lc 21,12-19). A doua Liturghie, ultimul act al vizitei în Myanmar, era dedicată tinerilor: un semn de speranţă şi un cadou special al Fecioarei Maria, în catedrala care poartă numele ei. Pe feţele acelor tineri, pline de bucurie, am văzut viitorul Asiei: un viitor care va fi nu al celui care construieşte arme, ci al celui care seamănă fraternitate. Şi tot în semn de speranţă am binecuvântat primele pietre pentru 16 biserici, pentru seminar şi pentru nunţiatură: optsprezece!

În afară de comunitatea catolică, am putut întâlni autorităţile din Myanmar, încurajând eforturile de pacificare a ţării şi dorind ca toate componentele diferite ale naţiunii, niciuna exclusă, să poată coopera la acest proces în respectul reciproc. În acest spirit, am voit să-i întâlnesc pe reprezentanţii diferitelor comunităţi religioase prezente în ţară. Îndeosebi, am manifestat Consiliului Suprem al Călugărilor Budişti stima Bisericii pentru tradiţia lor spirituală antică şi încrederea că creştinii şi budiştii pot să ajute împreună persoanele şi să-l iubească pe Dumnezeu şi pe aproapele, respingând orice violenţă şi opunându-se răului cu binele.

După ce am părăsit Myanmarul, am mers în Bangladesh, unde în primul rând am adus omagiu martirilor din lupta pentru independenţă şi "Părintelui naţiunii". Populaţia din Bangladesh este în cea mai mare parte de religie musulmană, deci vizita mea - pe urmele celor a fericitului Paul al VI-lea şi a sfântului Ioan Paul al II-lea - a marcat un pas ulterior în favoarea respectului şi dialogului între creştinism şi islam.

Am amintit autorităţilor ţării că Sfântul Scaun a susţinut încă de la început voinţa poporului bengalez de a se constitui ca naţiune independentă, precum şi exigenţa ca în ea să fie mereu tutelată libertatea religioasă. Îndeosebi am voit să exprim solidaritate Bangladeshului în angajarea sa de a-i ajuta pe refugiaţii Rohingya veniţi în masă în teritoriul său, unde densitatea de populaţie este deja printre cele mai ridicate din lume.

Liturghia celebrată într-u parc istoric din Dhaka a fost îmbogăţită de hirotonirea a şaisprezece preoţi şi acesta a fost unul dintre evenimentele cele mai semnificative şi bucuroase ale călătoriei. De fapt, atât în Bangladesh cât şi în Myanmar şi în celelalte ţări din sud-estul Asiei, mulţumire fie lui Dumnezeu vocaţiile nu lipsesc, semn de comunităţi vii, unde răsună glasul Domnului care cheamă la urmarea Lui. Am împărtăşit această bucurie cu episcopii din Bangladesh şi i-am încurajat în munca lor generoasă pentru familii, pentru săraci, pentru educaţie, pentru dialog şi pacea socială. Şi am împărtăşit această bucurie cu atâţia preoţi, consacrate şi consacraţi din ţară, precum şi cu seminariştii, novicele şi novicii, în care am văzut mlădiţele Bisericii din acea ţară.

La Dhaka am trăit un moment puternic de dialog interreligios şi ecumenic, care mi-a dat ocazia de a sublinia deschiderea inimii ca bază a culturii întâlnirii, armoniei şi păcii. În afară de asta, am vizitat "Casa Maica Tereza", unde sfânta locuia când se afla în acel oraş, şi care primeşte foarte mulţi orfani şi persoane cu dezabilităţi. Acolo, după carisma lor, surorile trăiesc în fiecare zi rugăciunea de adoraţie şi slujirea lui Cristos sărac şi suferind. Şi niciodată, niciodată nu lipseşte de pe buzele lor zâmbetul: surori care se roagă mult, care-i slujesc pe cei suferinzi şi încontinuu cu zâmbetul. Este o mărturie frumoasă. Mulţumesc mult acestor surori.

Ultimul eveniment a fost cu tinerii bengalezi, bogat în mărturii, cântece şi dansuri. Dar cât de bine dansează aceste bengaleze! Ştiu să danseze bine! O sărbătoare care a manifestat bucuria Evangheliei primită de acea cultură; o bucurie fecundată de jertfele atâtor misionari, ale atâtor cateheţi şi părinţi creştini. La întâlnire erau prezenţi şi tineri musulmani şi de alte religii: un semn de speranţă pentru Bangladesh, pentru Asia şi pentru întreaga lume. Mulţumesc.

_______________________

APEL

Gândul meu se îndreaptă acum spre Ierusalim. În această privinţă, nu pot să nu exprim preocuparea mea profundă faţă de situaţia care s-a creat în aceste ultime zile şi, în acelaşi timp, să adresez un apel din inimă pentru ca să fie angajare a tuturor respectarea status quo-ului acelui oraş, în conformitate cu rezoluţiile pertinente ale Naţiunilor Unite.

Ierusalimul este un oraş unic, sacru pentru evrei, creştini şi musulmani, care în el venerează locurile sfinte ale respectivelor religii şi are o vocaţie specială la pace.

Îl rog pe Domnul ca această identitate să fie ocrotită şi întărită în folosul Ţării Sfinte, al Orientului Mijlociu şi al întregii lumi şi să prevaleze înţelepciunea şi prudenţa, pentru a evita să se adauge noi elemente de tensiune într-o panoramă mondială deja zbuciumată şi marcată de atât de multe şi crude conflicte.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 22.