Papa şi primirea săracilor şi migranţilor. Nu este Francisc

De Andrea Tornielli

"«A venit la ai săi şi ai săi nu l-au primit» (In 1,11). Astfel, marea problemă morală despre cum merg lucrurile la noi în privinţa refugiaţilor, a evacuaţilor, a migranţilor capătă un sens şi mai fundamental: avem loc cu adevărat pentru Dumnezeu, atunci când El încearcă să intre la noi? Avem timp şi spaţiu pentru El? Oare nu este respins de noi chiar Dumnezeu?". Cuvântul papei care în noaptea de Crăciun porneşte de la precaritatea condiţiilor naşterii din Betleem - "nu era loc de găzduire pentru ei" - pentru a ne aminti că şi astăzi ne este greu să-l recunoaştem în cel care este migrant şi refugiat aşa cum era Isus prunc.

Francisc a dedicat acestei teme omilia din noaptea de Crăciun, comentând Evanghelia lui Luca şi descrierea naşterii Mântuitorului depus în iesle şi adorat de cei mai umili dintre umili, acei păstori respinşi de societatea epocii. Omilia lui Bergoglio a dezlănţuit chiar în noaptea de Crăciun comentarii feroce şi supărate pe social din partea unor comentatori scandalizaţi pentru că pontiful a vorbit despre săraci, migranţi şi refugiaţi, adică despre situaţia concretă trăită de familia din Nazaret.

Dar cuvintele pe care le-am citat la început nu sunt ale papei Francisc. Sunt ale lui Benedict al XVI-lea, rostite la 24 decembrie 2012 în ultima sa omilie din noaptea de Crăciun înainte de renunţare. "Nu există loc pentru El - spunea papa Ratzinger -. Chiar şi în simţirea şi voinţa noastră nu există spaţiu pentru El. Noi ne vrem pe noi înşine, vrem lucrurile care se pot atinge, fericirea experimentabilă, succesul proiectelor noastre personale şi ale intenţiilor noastre. Suntem complet «umpluţi» de noi înşine, aşa încât nu rămâne nici un spaţiu pentru Dumnezeu. Şi pentru aceasta nu există spaţiu nici pentru ceilalţi, pentru copii, pentru săraci, pentru străini".

"Să-l rugăm pe Domnul - spunea Benedict al XVI-lea - pentru ca să devenim vigilenţi faţă de prezenţa sa, pentru ca să auzim cum El bate în mod liniştit şi totuşi insistent la uşa fiinţei noastre şi a voinţei noastre. Să-l rugăm pentru ca în interiorul nostru să se creeze un spaţiu pentru El. Şi pentru ca în acest mod să-l putem recunoaşte şi în cei prin care ni se adresează nouă: în copii, în suferinzi şi în abandonaţi, în marginalizaţi şi în săracii din această lume... Dacă lumina lui Dumnezeu se stinge - adăuga el -, se stinge şi demnitatea divină a omului. Atunci el nu mai este imaginea lui Dumnezeu, pe care trebuie s-o cinstim în fiecare, în cel slab, în cel străin, în cel sărac". Nu este "pauperism", este pur şi simplu Evanghelia, aceea care răsună în cuvintele papei Ratzinger şi ale papei Bergoglio. Acesta din urmă în omilia din noaptea de Crăciun a spus: "În Pruncul din Betleem, Dumnezeu ne vine în întâmpinare pentru a ne face protagonişti ai vieţii care ne înconjoară. Se oferă pentru ca să-l luăm în braţe, pentru ca să-l ridicăm şi să-l îmbrăţişăm. Pentru că în El nu ne este frică să luăm în braţe, să ridicăm şi să îmbrăţişăm pe cel însetat, pe cel străin, pe cel gol, pe cel bolnav, pe cel închis".

Dumnezeu Atotputernicul care se face mic, fără apărare, prunc total dependent de îngrijirile unui tată şi ale unei mame, care se naşte în călătorie, departe de casă şi în condiţii precare. Care încă de mic este constrâns să se refugieze într-o ţară străină pentru a-şi salva viaţa. Relatarea evanghelică reprezintă o realitatea care - în pofida echilibrismelor dialectice şi a tumbelor identitare - cu greu poate fi folosită împotriva cuiva, pentru a justifica vise hegemonice sau pentru a se angaja cu convingere în cruciade improbabile. Este greu şi de a ne preface că nu vedem legătura cu dramele pe care le trăim în timpul nostru. Acea legătură pe care doi episcopi de Roma foarte diferiţi între ei au perceput-o şi au subliniat-o cu ocazia Crăciunului.

(După Vatican Insider, 26 decembrie 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.