Reflecţie la solemnitatea Crăciunului, sfânta Liturghie de noapte - Anul B - 2017

"Nu vă temeţi, căci, iată, vă vestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David vi s-a născut Mântuitorul" (Lc 2,10-11).

Ne era frică, căci cu mult timp în urmă, prin amăgirea diavolului, am fost scoşi din Eden, adică din lumina lui Dumnezeu, din fericirea lui Dumnezeu, din siguranţa cu Dumnezeu, din odihna lui Dumnezeu, şi am fost aruncaţi în întunericul, în nesiguranţa, în truda pământului. Am voit să fim mari ca Dumnezeu şi am ajuns mici, goi, robi, truditori, suferinzi, nefericiţi şi supuşi morţii (cf. Gen 3,5-7).

Însă la căderea şi la plecarea noastră grăbită din Eden, care deveniseră după păcat un foc mistuitor (cf. Ex 24,17; Ps 50,3), Dumnezeu ne-a făcut o promisiune de mântuire "printr-un fiu al femeii", care îl va învinge pe diavol, vom fi eliberaţi din toate relele şi ni se va reda iarăşi fericirea (cf. Gen 3,15). Dar pentru că diavolul putea să se schimbe chiar în înger de lumină ca să ne facă rău (cf. 2Cor 11,14), când a apărut primul cor de îngeri pentru a ne anunţa împlinirea promisiunii din paradis, că s-a născut Mesia, că s-a născut Isus mântuitorul, ne-am speriat şi ne-am temut de o nouă înşelăciune.

Dar acum îngerii erau adevăraţi, Mesia era adevărat şi bucuria era adevărată. De aceea, îngerii ne spun: "Nu vă temeţi, căci, iată, vă vestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David vi s-a născut Mântuitorul, care este Cristos Domnul. Iată semnul după care îl veţi cunoaşte: veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi culcat în iesle" (Lc 2,10-12). Da, deşi este noapte, să nu ne temem, căci ni s-a născut promisul Mântuitor. Deşi este un "Prunc", el este Cuvântul lui Dumnezeu care pentru noi oamenii s-a întrupat din Fecioara Maria. Deşi este "Prunc", este acel "Cuvânt" atotputernic prin a cărei autoritate divină am fost creaţi noi şi universul întreg. Deşi este "Prunc", el nu se teme de diavol şi nici de acoliţii lui, căci este infinit mai puternic decât toate forţele iadului; de aceea profetul, cu mult înainte de naşterea sa, l-a văzut cu razele puterii divine izvorând din mâinile lui (cf. Hab 3,4).

Biblia ne spune că, atunci când noaptea durerilor a ajuns la apogeul ei, la culmea cea mai înaltă posibil, când părea că nu mai este nici o speranţă, tocmai atunci, Cuvântul lui Dumnezeu, expresia cea mai înaltă a puterii lui divine, s-a întrupat, s-a coborât din ceruri de pe tronul său regesc şi a venit să ne mântuiască" (cf. Înţ 18,14-15).

Eram ca nişte oameni căzuţi într-o cursă şi ajunşi într-o închisoare întunecoasă în care locuiau deja duşmanii noştri, duşmani care după cum spune profetul, ne-au pus juguri grele, ne loveau spinarea, ne asupreau (cf. Is 9,4), ne tratau ca pe o pradă şi ne stăpâneau cu brutalitate (cf. Is 49,24-25). Dar iată că în noaptea preasfântă a primului Crăciun, noapte preasfântă pe care noi o retrăim acum, s-a împlinit ceea ce ne-a promis Dumnezeu încă din Eden şi ne-a repetat prin toţi profeţii, că ne va trimite un mântuitor (cf. Gen 3,15). Iată că în noaptea sfântă de Crăciun s-a împlinit cuvântul lui Dumnezeu rostit prin gura profetul Isaia, din care am citit şi noi în această noapte preasfântă: "Poporul care umbla în întuneric a văzut lumină mare, peste cei care locuiau în ţinutul întunecat a strălucit o lumină. Tu ai mărit bucuria poporului tău şi ai sporit veselia lui. Ei se bucură înaintea ta cum se bucură oamenii în timpul secerişului, cum se veselesc la împărţirea prăzilor. Căci jugul care îi apăsa, toiagul care le lovea spinarea şi biciul celui care îi asuprea, tu le-ai sfărâmat ca în ziua victoriei asupra lui Madian. Căci un prunc ni s-a născut nouă, un fiu ni s-a dat nouă; semnul puterii este pe umerii lui. Numele lui este: «Sfetnic minunat, Dumnezeu puternic, Părinte veşnic, Principe al păcii»" (Is 9,2-6).

De atunci, Crăciunul a devenit din neam în neam o zi de comemorare şi de sărbătoare, o zi de mare bucurie şi de mulţumire pentru toţi oamenii credincioşi, dar şi pentru întreg universul care fusese şi el contaminat de otrava dezastroasă a păcatului.

Dar această sărbătoare şi bucurie nespusă este umbrită de o undă de durere, căci Pruncuşorul Isus s-a născut ca să plătească în locul nostru factura păcatului, truda, suferinţa şi moartea (cf. Rom 6,23). Dicţionarul etimologic al limbii române ne spune că numele sărbătorii de Crăciun vine de la latinescul "creatio-creationis", care înseamnă naştere, dar şi de la slavonescul "kracun", care înseamnă "jertfă tânără". Deci cuvântul "Crăciun" cuprinde în el însuşi misterul sărbătorii la care participăm acum: Isus s-a născut prunc, s-a făcut om pentru a plăti în locul nostru datoria lăsată de Adam şi crescută de noi, datorie concretizată până la achitarea ei integrală, în trudă, suferinţă şi moarte, aşa cum vedem şi aşa cum ne-au spus profeţii (cf. Is 53,1-10; Rom 6,23). Deci, după o veche zicere creştină, Crăciunul luminează Paştele.

Dar după cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, Fiul său care s-a născut pentru a fi jertfit: "Va vedea rodul muncii sufletului lui şi se va înviora. Robul meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu căci va lua asupra lui povara nelegiuirilor lor. De aceea, îi voi da partea lui la un loc cu cei mari, şi va împărţi prada cu cei puternici" (Is 53,11-12).

Într-adevăr într-o noapte ca aceasta, acum mai bine de două mii de ani în urmă, s-a născut Mesia din familia lui Iosif din neamul lui David şi din sânul neprihănit al Preacuratei Fecioare Maria (cf. Lc 2,4-5). S-a născut la Betleem, casa pâinii, pentru a ne fi pâinea vieţii (cf. In 6,35). S-a născut aproape de câmpul păstorilor, pentru a ne fi păstor care îşi dă viaţa pentru oile sale (cf. In 10,11). S-a născut într-o peşteră, pe proprietatea unor oameni, pe nişte paie, între nişte animale, şi arătat de o stea, pentru a ne spune că a venit să mântuiască omul şi universul contaminat de păcat (cf. Rom 8,19-23). S-a lăsat introdus de Iosif în casa lui David, pentru a ne arăta că a venit pentru a împlini profeţiile şi planul divin de iubire prin care să ne introducă în familia cerească (cf. 2Sam 7,16; In 1,12). S-a născut supunându-se legilor civile în vigoare, pentru a ne arăta că Dumnezeu guvernează lumea pentru a ne întoarce acasă (cf. Lc 2,1-7). Dar mai ales s-a născut din Fecioara Maria, pe care el însuşi împreună cu persoanele divine au făcut-o neprihănită chiar din clipa zămislirii ei, pentru a ne spune că s-a născut ca să ne facă şi pe noi neprihăniţi ca pe ea, credincioşi ca pe ea, fericiţi ca pe ea (cf. Ef 5,27).

De aceea îngerii ne-au chemat să cântăm împreună cu ei: "Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace oamenilor de bunăvoinţă" (Lc 2,13).

De aceea şi psalmistul, cheamă la cântare şi bucurie: oameni, animale, plante şi întreg universul, pentru mântuirea începută în sfânta noapte de Crăciun: "Cântaţi Domnului un cântec nou. Cântaţi Domnului toţi locuitorii pământului. Cântaţi Domnului, binecuvântaţi numele lui. Vestiţi din zi în zi mântuirea lui. Vestiţi printre neamuri slava lui, printre toate popoarele minunile lui. Să se bucure cerurile şi să se veselească pământul, să vuiască marea şi tot ce se află într-însa. Să se bucure câmpiile şi tot ce este pe ele, să tresalte de bucurie toţi copacii pădurilor" (Ps 95,1-3.11-13).

De aceea, după exemplul şi învăţătura sfântului Paul: "Să părăsim păcatul şi poftele lumeşti, pentru ca să trăim în lumea aceasta în cumpătare, în dreptate, şi în pietate, aşteptând fericirea de care sperăm să ne bucurăm, când se va arăta slava marelui nostru Dumnezeu şi mântuitor, Isus Cristos. El s-a dat pe sine pentru noi, ca să ne răscumpere de toate păcatele şi să ne curăţe sufletele, spre a fi poporul lui, popor plin de râvnă pentru fapte bune" (Tit 2,11-14).

Dar ce înseamnă cuvintele: "Să părăsim păcatul şi poftele lumeşti, pentru ca să trăim în lumea aceasta în cumpătare, în dreptate, şi în pietate, aşteptând fericirea de care sperăm să ne bucurăm, când se va arăta slava marelui nostru Dumnezeu şi mântuitor, Isus Cristos" (Tit 2,12-13)? Înseamnă a lucra la stricarea lucrărilor diavolului. Sfântul Ioan apostolul ne spune că Isus a venit ca să strice lucrările diavolului (cf. 1In 3,8). Iar păcatele şi poftele trupeşti sunt dintre primele lucrări ale diavolului. Să ne gândim la pofta şi păcatul prin care satana i-a atras şi i-a pierdut pe oamenii de la început (cf. Gen 3,6; Iac 1,15). Şi acum păcatele şi poftele rele despart de Cristos mântuitorul (cf. 1Tim 5,11).

Pe la anul 400, sfântul Ieronim (347-420) se afla lângă grota Naşterii Domnului din Betleem. El părăsise plăcerile lumii din Roma şi venise aici pentru a se ruga şi interioriza, pentru a traduce şi comenta Biblia. Când iată îi apare Isus şi-i cere ceva în dar. Atunci Ieronim îi oferă în dar, rând pe rând, viaţa sa, jertfa sa de a fi părăsit lumea, truda sa de traducere şi explicare a Bibliei. Dar Isus îi spune că încă nu i-a dat încă lucrul pentru care a venit pe pământ şi în care el, Ieronim, era foarte bogat. Văzând Isus că Ieronim nu pricepe, i-a spus direct: "Dă-mi păcatele tale ca să ţi le spăl în sângele meu (cf. In 1,29). Apoi voi primi viaţa, truda şi jertfa ta!"

De fapt acelaşi lucru, acelaşi "dar", ni-l cere Isus şi nouă de Crăciun şi mereu: Să-i dăm păcatele, lucrarea diavolului în viaţa noastră, căci pentru asta s-a născut de Crăciun să ridice păcatele lumii (cf. In 1,29) şi să strice astfel lucrările diavolului (cf. 1In 3,8). La primul Crăciun s-a născut într-un grajd din Betleem care a devenit luminat. Dar de la următorul Crăciun şi până acum şi până la sfârşitul lumii, Isus se naşte numai în sufletele noastre, de aceea le vrea curate, strălucitoare şi pline de cânt de îngeri. Iar la aceasta lucrează alături şi împreună cu noi, aşa cum multora le-a fost dat să vadă.

Da, cât timp nu suntem curăţiţi de păcat, suntem ca un vas întinat, în care orice bun se pune îşi pierde valoarea, căci păcatele şi poftele sunt lucrările diavolului (cf. Is 64,6; 1In 3,8). Iar mulţi dintre oameni, amăgiţi de diavol, ţin aşa de mult la păcatele lor, semnul sclaviei voluntare la diavol (cf. In 8,34), că nu vor să le dea de la ei, ba chiar se laudă cu ele, uitând că păcatul îi face şi îi ţine robi, iar robul satanei nu are loc în casa Tatălui (cf. In 8,35), uitând că nimic întinat nu poate intra în cer (cf. Ap 21,27), uitând că numai Isus îi poate elibera (cf. In 8,36).

De aceea, rugăciunea oficială a Bisericii de fiecare zi începe cu îndemnul psalmistului: "O, de aţi asculta astăzi glasul lui: Nu vă împietriţi inimile ca la Meriba, ca în ziua de la Massa, în pustiu; acolo m-au ispitit părinţii voştri, m-au pus la încercare, deşi au văzut lucrările mele" (Ps 95,7-9). Evreii văzuseră lucrările Domnului patruzeci de ani în pustiu: apărarea de duşmani (cf. Dt 1,30), picioarele nu li s-au umflat de mers (cf. Dt 8,4), hainele şi încălţămintea nu s-au uzat (cf. Dt 29,5), mana cu orice gust (cf. Ex 16,35; Înţ 16,20) şi apa din stâncă, semnul lui Cristos (cf. 1Cor 10,4), nu le-au lipsit (cf. Num 20,11). Dar ajunşi aproape de intrarea în Canaan nu mai credeau în Dumnezeu şi s-au răzvrătit împotriva lui, căci pentru un moment li terminaseră apa.

De aceea, nici noi să nu găsim motive de a rămâne în păcat şi de a-i refuza lui Isus locul pe care l-a cerut în inima noastră pentru a se naşte (cf. Prov 23,26), căci el ne iubeşte şi a venit să ne spele păcatele (cf. Ap 1,5).

Dar ce înseamnă cuvintele: "Popor plin de râvnă pentru fapte bune" (Tit 2,14)? Să nu uităm că începând cu cei mai din urmă dintre oameni îl slujim şi îl mângâiem pe însuşi Isus (cf. Mt 25,40), cel venit la Crăciun pentru mântuirea noastră.

Sfânta Tereza de Calcutta (1910-1997) obişnuia să spună: "Este Crăciun ori de câte ori îi zâmbeşti unui frate şi îi dai mâna; ori de câte ori rămâi în tăcere pentru a-l asculta pe altul; ori de câte ori speri cu cei închişi, cu cei oropsiţi de sărăcia fizică, morală şi spirituală. Este Crăciun ori de câte ori îi permiţi lui Dumnezeu să-i iubească pe alţii prin tine".

Crăciun fericit tuturor!

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 20.