Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Papa: Roma astăzi "este plină" de prânzuri cu săracii

De Domenico Agasso jr.

Este și cel care, după ce l-a salutat papa, vrea o fotografie cu el și fără să-și facă probleme de "ceremonial" sau de "autoritate", îi dă monseniorului Fisichella telefonul celular pentru a se fotografia cu papa. După aceea, sunt unii care după ce îl îmbrățișează pe papa izbucnesc în plâns. Se întâmplă și asta la prânzul lui Jorge Mario Bergoglio cu nevoiașii în prima Zi Mondială a Săracilor. Pontiful găzduiește 1.500 de săraci, în timp ce alți 2.000 mănâncă la alte mese din Roma, care "astăzi este plină" de asta, exclamă cu bucurie pontiful.

"Aula Paul al VI-lea", marea sală proiectată de Pier Luigi Nervi utilizată pentru audiențele papale sau cel mult pentru concerte, a fost transformată într-o sală de mese, cu o sută cincizeci de mese, fiecare cu zece locuri. Mesele sunt întinse, pregătite în manieră elegantă dar sobră.

Papa Francisc - sosit cu monseniorul Rino Fisichella, președinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări - îi salută pe cei prezenți, apoi spune: "Bun venit tuturor. Să ne pregătim pentru acest moment împreună; fiecare dintre noi cu inima plină de bunăvoință, de prietenie"; toți cei prezenți sunt invitați "să împărtășească prânzul urându-și tot binele unii altora". După rugăciune, îi salută pe oaspeții răspândiți prin capitală: "O binecuvântare și tuturor celor (2000, îi amintește Fisichella, nr) care sunt la celelalte mese prin Roma. Roma este plină astăzi" de aceste prânzuri; un salut "și aplauze de aici".

Francesco ia prânzul așezându-se la una dintre mese, un pic mai mare decât celelalte, cu vreo douăzeci de persoane.

Toate persoanele nevoiașe prezente - 1.500 din cele circa 7.000 care au participat la Liturghia celebrată la "Sfântul Petru" astăzi tot pentru Ziua Mondială a Săracilor - sunt însoțite de personalul din asociațiile de voluntariat provenind nu numai din Roma și din Lazio, ci și din diferite dieceze din lume (de exemplu Paris, Lyon, Nantes, Angers, Beauvais, Varșovia, Cracovia, Solsona, Malines-Bruxelles și Luxemburg). Săracii sunt serviți de patruzeci de diaconi din dieceza de Roma și de circa 150 de voluntari provenind din alte dieceze. Meniul, pregătit de restaurantul "Al Pioppeto" a lui Sergio Dussin, prevede găluște mici sarde la tigaie cu roșii, măsline și brânză "Collina Veneta", tocană de vițel cu verdeață, mămăligă și broccoli de Bassano, tiramis? alla veneta, apă, suc de portocale și cafea. Animă prânzul Fanfara Jandarmeriei Vaticane și corul "Le Dolci Note", compus din copii și adolescenți de la 5 la 14 ani.

Ceilalți oaspeți romani ai papei se află la mese în seminarii și colegii catolice din Roma (Colegiul Pontifical American, Colegiul apostolic leonian, masa de la Circolo San Pietro, masa Caritas Roma, Comunitatea "Sfântul Egidiu", Seminarul Pontifical Mic Roman, Ateneul Pontifical Regina Apostolorum) pentru a participa și ei la un prânz festiv.

Astăzi Francisc publică și un tweet: "În această zi, invit întreaga Biserică să țină privirea îndreptată spre cei care întind mâinile lor cerând solidaritatea noastră".

Bergoglio a instituit Ziua Mondială a Săracilor la sfârșitul Jubileului extraordinar al milostivirii.

(După Vatican Insider, 19 noiembrie 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu

* * *

Înregistrare video publicată de Agenția ANSA:


 

lecturi: 12.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat