Cele trei numiri ale papei Luciani

De Andrea Tornielli

Graţie documentelor inedite ale procesului de beatificare publicate în cartea lui Stefania Falasca "Papa Luciani. Cronica unei morţi" - în librării din 7 noiembrie 2017, chiar în ziua în care se reunesc cardinali şi episcopi din dicasterul sfinţilor pentru a decide asupra "trăirii eroice a virtuţilor" de către Ioan Paul I - sunt descrise pentru prima dată cu multe amănunte trei decizii pe care pontiful din Veneto le luase. Şi care aveau să devină operative dacă n-ar fi fost întrerupt de "moartea neprevăzută" prin infarct miocardic acut în ultimele ore din ziua de 28 septembrie 1978. Cele trei decizii se referă la tot atâtea numiri: aceea a noului patriarh de Veneţia, chemat să ia locul lui Luciani în sediul din Serenissima, şi acelea desigur "mai mici" dar importante pentru viaţa papei, a medicului pontifical şi a noului secretar particular. Mărturiile şi documentele neapărute vreodată până acum (între acestea notiţe şi acte ale procesului pentru numirea veneţiană păstrate la Congregaţia pentru Episcopi) ajută la definirea în amănunt a acestor trei desemnări. Dezminţind, cât priveşte Veneţia, numeroase voci şi ipoteze conform cărora pentru acel sediu ar fi fost în cursă foştii secretari ai celor doi pontifi precedenţi, Loris Capovilla şi Pasquale Macchi, precum şi prefectul Congregaţiei pentru Episcopi, cardinalul Sebastiano Baggio.

Ipoteza Sorge

În timpul celor 33 de zile de pontificat există zece numiri de episcopi care sunt publicate, dintre care nouă rezidenţiali şi un diplomat. Dar mai ales cu privire la Veneţia se concentra atenţia papei Luciani, care deja la 29 august 1978, în loc să menţină pentru sine titularitatea diecezei până la numirea succesorului lăsând rezolvarea problemelor unui vicar aşa cum făcuseră deja patriarhii-papi Pius al X-lea şi Ioan al XXIII-lea, decide să desemneze un administrator apostolic, pe monseniorul Giuseppe Bosa. Din cartea lui Falasca reiese că papa Luciani iniţial luase în considerare numele părintelui iezuit Bartolomeo Sorge, în acea vreme director al "La Civilt? Cattolica". Dar la sfârşit a decis altfel. Într-o notă foarte rezervată după audienţa cu noul papă, petrecută la 30 august, cardinalul Baggio scrie: "Candidatul său preferat ar fi părintele Bartolomeo Sorge, sj, sard de origine, dar născut în Veneto, unde are rudele. A se vedea dacă există precedente şi a se începe o investigaţie foarte discretă". Investigaţia "foarte discretă începe" imediat.

Părerile lui Arrupe, Poletti şi Dezza

Deja la 31 august, cardinalul Baggio primeşte primele informaţii. Generalul iezuiţilor, părintele Pedro Arrupe, scrie că "Sorge putea răspunde bine la responsabilitatea concretă a unei slujiri episcopale dacă Sfântul Scaun, luând în considerare toate, credea că este necesar să i-o încredinţeze". În aceeaşi zi, Baggio scrie într-o notiţă rezervată că l-a interogat pe cardinalul vicar de Roma, Ugo Poletti, cu privire la candidatul ales de papa. Poletti se declarat "complet favorabil", considerându-l pe Sorge "demn şi capabil" şi afirmând că "va fi un mare aport la CEI care din punct de vedere intelectual este foarte slabă, precum şi în Consiliul permanent şi va fi o întărire mai ales pentru atâţia laici, foarte fideli şi foarte alipiţi de Biserică, dar care nu simt primite pe deplin de către ierarhia sa atâtea cereri urgente din lumea contemporană". Numirea, conform lui Poletti, ar fi fost "cu siguranţă criticată în anumite sectoare, dar va face onoare papei creându-i multă simpatie". La 2 septembrie vine la Congregaţie şi răspunsul unui alt iezuit, părintele Paolo Dezza , duhovnic al lui Ioan Paul I, care dă şi el părere pozitivă, după consideraţia iniţială asupra faptului că ar fi mai bine mereu în aceste cazuri să se aleagă un candidat din clerul diecezan. "Singura dificultate - scrie Dezza - provine din anumite atitudini şi afirmaţii ale sale referitoare la anumite probleme religioase-sociale-politice, astăzi foarte discutate, care unora li se par prea curajoase şi i-au creat opoziţie în anumite medii ecleziastice şi laice. Mi se pare că este vorba despre opinii discutabile, care pot să fie contrazise de alţii, dar care nu conţin erori doctrinale; mai mult, trebuie recunoscută dispoziţia sa sinceră şi promptă de a se conforma eventualelor directive ale Sfântului Scaun". Aşadar, o ulterioară cale liberă pentru Sorge la Veneţia, la care în ziua de 4 septembrie se adaugă părerea pozitivă a arhiepiscopului Paul Augustin Mayer, secretar al Congregaţiei pentru Călugări.

Stopul cardinalilor Poma şi Colombo

Cel care a ridicat obiecţii cu privire la candidatura părintelui Sorge este înainte de toate cardinalul arhiepiscop de Bologna, Antonio Poma, preşedinte al Conferinţei Episcopale Italiene, care scrie cu privire la părintele Sorge: "... preotul de mai sus, după scrisoarea lui Berlinguer adresată monseniorului Bettazzi, a dorit public un dialog cultural cu comunismul italian. Şi această poziţie nu favorizează unitatea episcopatului italian. El duce înainte, pe un plan concret, o intenţie precisă de concentrare a unor grupuri sau forţe catolice, diferite de altele, şi în previziunea (o tentativă, chiar dacă n-a fost pe deplin reuşită, a fost deja făcută) a unei eventuale întâlniri naţionale". Poma afirmă că asta nu coincide "cu programul naţional al CEI" şi conclude: "Luând în considerare toate acestea - chiar dacă se recunosc marile calităţi ale preotului de mai sus - votul pentru sediul propus, fără îndoială important şi semnificativ pentru toată Italia, pare că trebuie să fie negativ". Atunci Ioan Paul I decide să trimită un bilet manuscris arhiepiscopului de Milano, cardinalul Giovanni Colombo: "Eminenţă, printre candidaţii la patriarhia de Veneţia este părintele B. Sorge. Infirmatorii sunt de acord cu toţii recunoscând evlavia personală, fidelitatea faţă de Sfântul Scaun, pregătirea culturală. Unii indică asta în mod entuziast. Alţii au rezerve datorită faptului că - măcar aparent - este legat de curente catolice un pic suspecte, datorită unor expresii afirmate în trecut. În pozitiv ar fi: cu greu se găseşte un succesor în Triveneto şi Sorge este în parte din Veneto (mama şi fraţii trăiesc acolo, sfătuitorul său spiritual în trecut a fost mons. Carraro), episcopii din Triveneto au apreciat mult cursul de exerciţii predicat de el; la Veneţia este plăcut clerului şi laicilor. Îmi puteţi da un sfat? Sub secret. Binecuvântând din inimă . J. Paulus PP. I". Este semnificativ de notat că papa Luciani, timp de zece ani episcop de Vittorio Veneto şi alţi nouă ani patriarh de Veneţia, nu considera că ar exista candidaţi potriviţi în Triveneto.

Apare ipoteza Viganò

Ne există urmă a răspunsului lui Colombo, dar cu siguranţă părerea despre Sorge la Veneţia nu a fost pozitivă. Din documentele din cartea lui Falasca reiese de fapt că Ioan Paul I s-a îndreptat spre un alt candidat: părintele Angelo Viganò (decedat în 2010), în acea vreme inspector din inspectoratul salezian lombardo-emilian la Milano, frate al părintelui Egidio, din 1977 rector major al salezienilor. La 27 septembrie 1978, cardinalul Baggio notează: "După lunga, sincera şi cordiala conversaţie din această seară, părintele Angelo Viganò m-a întrebat dacă pot să-l consult pe fostul rector major al salezienilor, părintele Ricceri (actualul rector major, fratele său Egidio, este în America de Sud). Îmi va da răspunsul său scris până mâine seară. Perplexităţile sale provin: - din nerecunoaşterea unei culturi teologice adecvate exigenţelor slujirii pastorale astăzi; - din necunoaşterea altor limbi străine în afară de un pic de franceză (dar apoi a admis că se descurcă să citească şi în engleză); - din faptul de a nu fi avut alte experienţe în afară de cele care se referă la domeniul organizării, al educaţiei, al vieţii călugăreşti; - din conştiinţa că a fost supraevaluat atât la Torino cât şi la Milano, aşa încât să se creadă că unii l-au confundat cu fratele, părintele Egidio, care are o personalitate cu mult mai superioară decât a sa". Aşadar părintele Viganò a fost desemnat patriarh de Veneţia, dar i-a scris cardinalului Baggio să reanalizeze alegerea şi mărturisindu-se nepotrivit. La ora 18.00 din acea după-amiază de 28 septembrie, ultima din viaţa sa, papa Luciani citeşte scrisoarea lui Viganò care îi este încredinţată de secretarul de stat, cardinalul Jean Villot, primit în apartamentul papal. Aşa cum va confirma cardinalul Colombo, tocmai aceasta este tema ultimului telefon pe care Ioan Paul I îl va da în viaţa sa, la ora 21.00 din 28 septembrie, cerând arhiepiscopului de Milano să mijlocească la Viganò pentru a-l convinge să accepte numirea. După două ore papa moarte în mod neprevăzut. Succesorul său Ioan Paul al II-lea va decide să-l trimită la Veneţia pe Marco C?, asistentul ecleziastic al Acţiunii Catolice, fost episcop auxiliar la Bologna al cardinalului Poma.

Un medic primar la Vittorio Veneto

În momentul alegerii lui Ioan Paul I, medicul primar pontifical, profesorul Mario Fontana, nu este în bune condiţii de sănătate şi îi ţine locul doctorul Renato Buzzonetti. Din documentele din noua carte despre Luciani reiese că papa din Veneto a decis să numească drept medic personal al său pe doctrorul Antonio Da Ros, care-l urmărea din timpurile în care era episcop de Vittorio Veneto şi care în timpul celor 33 de zile de pontificat a venit ca să-l viziteze de trei ori personal, menţinându-se după aceea în contact telefonic constant cu sora Vincenza Taffarel, călugăriţa care-l ajuta pe Luciani de douăzeci de ani. Iată explicat de ce la căpătâiul papei decedat în dimineaţa zilei de 29 septembrie a fost chemat Buzzonetti: nu pentru că locuia aproape de Vatican, ci din cauza faptului că Ioan Paul I, aflând despre disponibilitatea medicului, stabilise să-l numească drept "coadiutor roman al doctorului Da Ros, care menţinea funcţia sa de medic personal al papei, deşi locuia la Vittorio Veneto".

Schimbarea secretarului

Sora Margherita Marin, călugăriţa din Veneto care se ocupa de garderoba papei, martor care n-a mai fost interogat, confirmă că Ioan Paul I luase o decizie cu privire la secretarul său particular, preotul orionin Diego Lorenzi, pe care din octombrie 1976 Luciani îl luase cu el la patriarhia de Veneţia şi care-l urmase în Vatican. Sora Marin explică, în procesul verbal al mărturiei sale din actele cauzei de beatificare, că deşi Lorenzi era de doi ani secretarul lui Luciani, surorile de la apartamentul pontifical se încredeau mai mult în preotul irlandez John Magee, al doilea secretar al papei în ultimii ani ai lui Paul al VI-lea, abia rechemat în funcţie pentru a-l asista şi pe succesorul său. "Cu părintele Magee - vorbeam mai frecvent - povesteşte călugăriţa -. Părintele Magee era apropiat de Sfântul Părinte şi ne dădea dispoziţii. Părintele Diego mai puţin. Am auzit-o pe sora Vincenza spunând că nu era potrivit pentru acea funcţie. Cu o săptămână înainte ca papa să moară, sora Vincenza ne-a spus că Sfântul Părinte îl va schimba în curând. În locul său avea să vină un anumit părinte Mario, secretarul pe care l-a avut anterior la Veneţia". Este vorba despre părintele Maria Senigaglia, secretar al lui Luciani până în 1976, numit după aceea paroh. În primele zile de pontificat, afirmă Falasca, monseniorul Pasquale Macchi şi cardinalul Mario Casariego au sugerat "de fapt papei să-l recheme pe părintele Mario Senigaglia. Cardinalul s-a angajat să faciliteze eliberarea din funcţie la Veneţia a părintelui Senigaglia pentru ca să meargă imediat în Vatican". Ştire confirmată în actele procesului de beatificare şi de arhiepiscopul Loris Capovilla, în acea vreme la Loreto, care adaugă: "Şi monseniorul Giuseppe Carraro, episcop de Verona, trecând prin Loreto, imediat după ce l-a întâlnit în Vatican pe noul papă, mi-a spus că tânărul orionin [părintele Diego Lorenzi] nu era la locul său".

(După Vatican Insider, 6 noiembrie 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 20.