Papa la Nettuno şi la Fosse Ardeatine: "Războiul ne distruge"

De Salvatore Cernuzio

Papa Francisc merge în tăcere şi cu capul plecat în mijlocul văii de cruci albe care se extinde de-a lungul hectarelor de pajişte verde de la Cimitirul america de la Nettuno. După cimitirele romane de la Verano şi de la Prima Porta, pontiful argentinian a ales să petreacă ziua în care Biserica îi comemorează pe toţi răposaţii printre lespezile soldaţilor americani - şi, printre ei, şi pe cele ale femeilor de la Crucea Roşie - care şi-au pierdut viaţa în bătălia cruntă începută în ianuarie 1944 şi care a durat circa patru luni după debarcarea de la Anzio (aşa-numita "operaţiune Shingle"), sătuc din coasta de jos din Lazio, devenit teatru de sânge şi de moarte pentru sute de mii de persoane.

Bergoglio se roagă pentru ei şi, în mod ideal, pentru cei care au fost ucişi în acel "măcel inutil", folosind cunoscuta expresie a lui Benedict al XV-lea, pe care-l reprezintă orice război. În timp ce toţi cei circa cinci mii de credincioşi adunaţi acolo în jur recită Bucură-te, Marie, papa se opreşte ca să se roage sau să citească numele celor 7.861 de militari pe lespezile de marmură pe care sunt aşezaţi trandafiri albi sau steaguri mici nord-americane. Printre victime există şi un necunoscut, un italo-american şi un evreu.

Tot în tăcere, papa merge după aceea în sacristie, primit de episcopul de Albano, Marcello Semeraro, de directoarea cimitirului, Melanie Resto, şi de primarii de Anzio şi Nettuno, pentru a celebra liturghia la altarul pregătit în faţa Memorialului care se află la intrarea în capelă. Patru ziduri de marmură impun pe care sunt imprimate numele celor 3.094 de dispăruţi şi în 490 de morminte sunt adunate rămăşiţele pământeşti ale celor care au fost identificaţi. Acolo, episcopul de Roma, dând un umăr monumentului "Fraţi în arme", sculptură care reprezintă un soldat şi un marinar nord-americani fiecare cu braţul în jurul umărului celuilalt, lansează strigătul său: "Te rog, Doamne, opreşte-te! Să nu mai fie războiul, să nu mai fie. Să nu mai fie acest măcel inutil...". Strigăt, şoptit cu un fir de voce, care reverberează ceea ce a afirmat deja ieri în timpul lui Angelus: "Războaiele nu produc altceva decât cimitire şi moarte".

Astăzi, spune Francisc în omilia sa rostită în întregime fără text scris, "astăzi când lumea încă o dată este în război şi se pregăteşte pentru a merge mai puternic în război. "Să nu mai fie, Doamne! Să nu mai fie". Cu războiul se pierde tot...". Acestui scenariu dramatic papa îi contrapune totuşi speranţa: "Astăzi este o zi de speranţă", afirmă el. O speranţă "care nu înşală", cum spunea sfântul Paul în lectura a doua din timpul celebrării. Speranţa de atâtea ori se naşte şi îşi înfige rădăcinile în atâtea răni umane, în atâtea dureri umane şi acel moment de durere, de rană, de suferinţă ne face să privim cerul şi să spunem: «Eu cred că Răscumpărătorul meu este viu. Dar opreşte-te, Doamne»".

"Mai bine să sperăm fără această distrugere: tineri..., mii, mii, mii, mii... speranţe distruse. «Să nu mai fie, Doamne!»". Trebuie spus, ba chiar trebuie urlat în această zi în care ne rugăm pentru toţi răposaţii şi în acest "loc special", care comemorează moartea atâtor tineri cu puţin peste douăzeci de ani. Francisc o aminteşte pe "femeia bătrână care privind ruinele de la Hiroshima", devastată de bomba nucleară, "cu resemnare sapienţială dar multă durere, cu acea resemnare tânguitoare pe care ştiu s-o trăiască femeile, pentru că este carisma lor, spunea: «Oamenii fac orice pentru a declara şi a face un război şi la sfârşit se distrug pe ei înşişi»".

"Acesta este războiul, ne distrugem pe noi înşine", comentează papa, "cu siguranţă acea femei a pierdut copii şi nepoţi, avea o rană în inimă". Şi avea lacrimile: "Dacă astăzi este o zi de speranţă, astăzi este şi o zi a lacrimilor". Lacrimi ca acelea pe care le vărsau soţiile şi mamele care în timpul conflictelor mondiale ajungeau să primească o scrisoare însoţită de fraza tragică: "Dumneavoastră, doamnă, aveţi onoarea că soţul a fost un erou al patriei; că fiii sunt eroi ai patriei". Lacrimi "pe care astăzi omenirea nu trebuie să le uite", remarcă papa Francisc, "de orgoliu al acestei omeniri care n-a învăţat lecţia şi pare că nu vrea s-o înveţe. Când de atâtea ori în istorie se gândesc să facă un război, sunt convinşi că aduc o lume nouă, sunt convinşi că fac o "primăvară". Şi se ajunge într-o iarnă, urâtă, crudă, cu împărăţia terorii şi a morţii".

Acesta este războiul şi acesta este unicul său rod: "moartea". Despre viitor, despre tineri, despre "copii nevinovaţi". Papa invocă de la Dumnezeu "harul de a plânge" şi invită să ne rugăm pentru multele, prea multele, victime care "mor în bătăliile de fiecare zi în acest «război pe bucăţele»" care sfâşie lumea noastră.

După etapa de la Nettuno, papa Francisc a mers cu maşina la Mausoleul de la Fosse Ardeatine, loc simbol al rezistenţei şi al ororilor naziste-fasciste. Aici, la 24 martie 1944, au fost măcelărite 335 de persoane, civili, militari şi prizonieri politici italieni, de către trupele de ocupaţie germane ca represalii pentru atentatul partizan la adresa soldaţilor germani din SS din via Rasella.

Şi aici Francisc - al patrulea pontif care vizitează Mausoleul (ultimul a fost Benedict al XVI-lea la 27 martie 2011 concomitent cu aniversarea Rezistenţei) - opune cuvintelor tăcerea şi se reculege în rugăciune timp de câteva minuta în Grota în care a avut loc uciderea a "zece italieni pentru fiecare german mort", aşa cum afirma sentinţa. Victima cea mai tânără (toţi bărbaţi) avea 14 ani, cel mai bătrân era unul de 74 de ani.

Papa Francisc intră singur, parcurgând coridorul lung întunecat din piatră. Tăcerea intrării sale este întreruptă de aplauzele spontane ale credincioşilor adunaţi în piaţa Marzabotto, între care se evidenţiază membrii Asociaţiei naţionale a familiilor italiene a martirilor căzuţi pentru libertatea patriei (ANFIM) şi diferite femei bătrâne, foarte emoţionate, cărora papa le strânge mâinile. La sosirea sa, pe papa îl primesc comisarul de la "Onorcaduti" şi directorul Mausoleului, rabinul şef de Roma, Riccardo Di Segni, şi preşedintele comunităţii ebraice din Roma, Ruth Dufeghello.

Ajuns la Grotă, pontiful ascultă povestea acelui eveniment dramatic: bărbaţi, târâţi cu mâinile şi picioarele legate, ucişi câte cinci cu un cartuş în ceafă şi stivuiţi unul deasupra altuia. Apoi îşi înclină capul în faţa porţii de fier care delimita locul execuţiilor şi se roagă circa 4 minute; apoi schimbă câteva cuvinte cu rabinul Di Segni care îi explică faptul că din cei 335 de morţi 75 erau evrei: "Totul împărtăşit... Suntem împreună ca să amintim lucruri teribile care nu trebuie să se mai întâmple", spune Di Segni. Împreună, papa şi rabinul merg în mausoleu unde sunt aşezate mormintele victimelor; peste unele dintre ele Bergoglio pune un trandafir alb şi, ca în cimitirul din Nettuno, merge cu pas lent pentru a citi numele inscripţionate printre lespezi.

Pe rând, Di Segni şi papa Francisc rostesc rugăciunile lor. Rugăciunea papei, scrisă pe o foaie păstrată în buzunar, se adresează "Dumnezeului celor 335 de bărbaţi măcelăriţi aici, ale căror rămăşiţe pământeşti se odihnesc în aceste morminte": "Tu, Doamne, cunoşti feţele lor şi numele lor, pe toţi, chiar şi pe cei 12 necunoscuţi de noi. Pentru tine nimeni n-a rămas necunoscut. Dumnezeul lui Isus, Tatăl nostru care eşti în ceruri, graţie Lui, răstignitul înviat, noi ştim că nu eşti Dumnezeul celor morţi ci al celor vii şi alianţa ta este mai puternică decât moartea şi garanţie de înviere. Fă ca în acest loc consacrat amintirii celor căzuţi pentru libertate şi dreptate să ne scoatem încălţările egoismului şi indiferenţei şi prin intermediul tufişului arzând din acest mausoleu să ascultăm în tăcere numele tău".

Urmează semnătura în Cartea de Onoare: "Acestea sunt roadele războiului: ură, moarte, răzbunare... Iartă-ne, Doamne", scrie papa Francisc. Care, după ce a plecat de la Fosse Ardeatine, încheie ziua sa de 2 noiembrie cu un alt moment de rugăciune. De data aceasta în Vatican, în Grotele din Bazilică, unde se odihnesc pontifii din trecut pe care-i comemorează în privat şi tot în tăcere absolută.

(După Vatican Insider, 2 noiembrie 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
 

lecturi: 27.