Protomartiri ai noului continent

În colocviu cu cardinalul Angelo Amato despre canonizările din Piaţa "Sfântul Petru"

De Nicola Gori

Două recorduri se înregistrează în canonizările de duminică, 15 octombrie 2017. Papa Francisc înscrie în lista sfinţilor pe protomartirii din Mexic şi din Brazilia: trei adolescenţi şi un grup de treizeci de martiri, care reprezintă primele roade ale evanghelizării făcute de misionarii spanioli după descoperirea noului continent. La ei se adaugă doi preoţi călugări: un capucin şi un scolopian fondator al unui institut de surori. Vorbeşte despre asta într-un interviu la L'Osservatore Romano cardinalul Angelo Amato, prefect al Congregaţiei Cauzelor Sfinţilor.

Cine sunt noii sfinţi care sunt canonizaţi în Piaţa "Sfântul Petru"?

Este vorba despre trei martiri mexicani, despre treizeci de martiri brazilieni şi despre doi preoţi: capucinul italian Angelo de Acri, şi scolopianul spaniol Faustino Míguez. Sunt figuri care arată faţa sfântă a Bisericii nu numai în Mexic, Brazilia, Italia şi Spania, ci în lumea întreagă.

Puteţi schiţa profilele lor biografice şi spirituale?

După canonizarea de la Fátima (13 mai 2017) a celor doi mici vizionari Francisc şi Iacinta Marto, papa Francisc canonizează la 15 octombrie alţi trei copii, aşa-numiţii "protomartiri ai Mexicului", preadolescenţi de 11-12 ani, ucişi din ură faţă de credinţă între 1527 şi 1529.

Cum a avut loc martiriul lor?

Amintim înainte de toate pe cel al lui Cristóbal, fiu de doisprezece ani al unuia dintre cei patru stăpâni din Tlaxcala. Era primul născut şi predilectul tatălui. Cu fraţii săi a frecventat misiunea franciscanilor pentru formarea culturală şi spirituală. Misionarii încercau să-i educe pe tineri să extirpe planta rea a idolatriei. Micul Cristóbal s-a dedicat în mod deosebit convertirii tatălui, îndemnându-l să evite beţia, violenţa şi poligamia. Neprimind ascultare, a început să adune statuete ale idolilor pentru a le distruge. Reacţia tatălui a fost violentă: într-o zi l-a atras pe copil cu o înşelătorie şi l-a bătut cu sălbăticie cu o bâtă mare de stejar, rănindu-l mortal şi aruncându-l în foc. Dup doi ani, în 1529, a avut loc martiriul celorlalţi doi copii, Anton şi Ioan, care s-au oferit să însoţească nişte misionari dominicani. Copiii erau conştienţi că se expun pericolului real al unei morţi care putea fi asemănătoare cu răstignirea sfântului Petru, cu decapitarea sfântului Paul sau cu martiriul sfântului Bartolomeu. După câteva zile de apostolat într-un oraş apropiat de Tlascala, au fost ucişi, şi ei, cu lovituri de bastoane datorită operei lor de respingere a idolatriei.

Ce le spun oamenilor din timpul nostru protomartirii din Mexic?

Înainte de toate îi invită pe cei botezaţi să trăiască credinţa cu bucurie şi cu curaj. Chiar dacă sunt mici, ei s-au făcut misionari ai Evangheliei, devenind mari evanghelizatori ai poporului. Martiriul revelează şi tăria lor extraordinară, care, în decursul secolelor, a fost de exemplu pentru mulţi credincioşi mexicani, susţinându-i în perioadele întunecate ale persecuţiei religioase. De exemplu, mărturia martiriului, care, în anii douăzeci din secolul trecut, a dat Bisericii şi lumii pe sfântul în vârstă de paisprezece ani José Sánchez del Río, care, torturat cu cruzime de călăii săi, a mers cu bucurie la supliciu, strigând puternic iubirea sa faţă de Isus şi faţă de Fecioara de Guadalupe.

Este un mesaj oportun în vederea următorului sinod al tinerilor?

Desigur. Şi tinerii de astăzi pot să fie protagonişti ai sfinţeniei şi ai apostolatului.

Ce ne puteţi spune despre martirii brazilieni?

Este vorba despre treizeci de catolici de toate vârstele ucişi la Natal, în nord-estul ţării, în 1645, în timpuri diferite. Primul masacru a avut loc în timpul celebrării liturghiei, în capela "Sfânta Fecioară Maria a purificării". Au fost ucise peste şaizeci de persoane, dar se cunosc dintre ei numai numele celebrantului, părintele André De Soveral, paroh de Cunhaú, şi al laicului Domingo Carvalho. A doua exterminare a avut loc trei luni mai târziu, la 3 octombrie 1645, la Uruaçu, unde părintele Ambrósio Francisco Ferro şi credincioşii săi au fost torturaţi cu cruzime şi ucişi din ură faţă de credinţă. Printre martirii din Uruaçu, în afară de preot, se cunosc numele a douăzeci şi opt de bărbaţi, femei, tineri şi copii. Aceşti curajoşi martori ai Evangheliei sunt numiţi "martirii din Rio Grande do Norte" şi sunt consideraţi protomartirii din Brazilia.

Cine era capucinul Angelo de Acri, care a trăit între 1669-1739?

În afară de martiri, duminică papa canonizează doi "mărturisitori", numiţi astfel pentru că au mărturisit în mod eroic Evanghelia toată viaţa, "mărturisind" deschis iubirea lor faţă de Dumnezeu, faţă de Biserică şi faţă de omenirea nevoiaşă. Părintele Angelo, originar din Acri, în provincia Cosenza, timp de circa patruzeci de ani a străbătut neobosit Calabria şi bună parte din Italia de sud predicând predici de Postul Mare, exerciţii spirituale şi misiuni populare. Conştient că predicatorul care nu aşteaptă la confesional este asemenea cu semănătorul care nu seceră, dedica multe ore ascultării şi dezlegării penitenţilor. Era atent să meargă la orice oră din zi şi din noapte la bolnavii care cereau asistenţa sa spirituală. A avut darul minunilor, al extazelor, al profeţiei, al bilocaţiei, al vindecărilor şi al pătrunderii inimilor. A fost numit de contemporani "apostolul Calabriilor". Faima sa de sfinţenie este şi astăzi foarte vie în teritoriu.

Mai contemporană este figura lui Faustino Míguez, preot scolopian şi fondator al unui institut călugăresc feminin, care a trăit între 1831-1925.

Apostolatul său a fost mai ales pentru formarea tinerilor. Studios de botanică, a evidenţiat proprietăţile vindecătoare ale plantelor unde, spunea el, Providenţa a pus remediul pentru boli. Se dedica pentru sănătatea trupului şi a spiritului tinerilor. În faţa situaţiei de abandonare şi de ignoranţă a tinerelor, în 1885 a întemeiat institutul surorilor calasanziene Fiice ale Divinei Păstore, la Sanlúcar di Barrameda (Cadice), pentru promovarea umană şi creştină a fetelor. S-a stins la Getafe la vârsta de 94 de ani. Părintele Faustino a fost un preot care în confesional şi în laborator l-a arătat mereu pe Cristos care primeşte, iartă şi mângâie. Idealul său era să imprime imaginea lui Isus în mintea şi în inima tinerilor.

Privind la aceşti ultimi doi preoţi călugări putem spune că viaţa consacrată păstrează o anumită vitalitate în Biserică?

În mod esenţial consacrarea este o invitaţie la sequela Christi, al cărei parfum nu va dispare niciodată. Consacraţii sunt lumânări aprinse mereu pentru a glorifica Preasfânta Treime în rugăciune şi în generozitatea carităţii. Şi astăzi ei populează străzile din ţinuturile noastre cu prezenţa lor providenţială, educând tinerii, catehizând, asistând bolnavii, întărindu-i pe cei mâhniţi, ajutând pe cei săraci. Faptele evanghelice de milostenie trupească şi sufletească formează carisma a mii de consacraţi răspândiţi în lume. Ei sunt ca o ploaie binefăcătoare care udă pământul şi face să crească florile şi roadele unei vieţi sfinte. Consacraţii nu sunt concentraţi asupra persoanelor lor, ci numai asupra lui Dumnezeu şi asupra fraţilor nevoiaşi. Este o adevărată "proexistenţă", o viaţă dedicată pentru alţii, cu gratuitate şi generozitate. Viaţa călugărească este o realitate fără apus, aşa cum este fără apus iubirea lui Dumnezeu faţă de oamenii din orice timp.

Există diferenţă între sfinţenia credincioşilor laici şi cea a consacraţilor?

În sine nu. Sfinţenia, adică existenţa creştină virtuoasă în mod eroic, este aceeaşi pentru simplii credincioşi şi pentru consacraţi. Şi laicii ca de exemplu medicul Giuseppe Moscati sau mama eroică Gianna Beretta Molla sunt sfinţi la fel ca Pius de Pietrelcina şi Tereza de Calcutta. Totuşi, încă de la începutul vieţii consacrate, fiind o existenţă concentrată în întregime asupra lui Dumnezeu, constituie o cale privilegiată pentru sfinţenie. De altfel, scopul său este tocmai sfinţirea personală, care se obţine printr-o existenţă făcută îndeosebi ori din rugăciune, în viaţa contemplativă, ori din apostolat, în viaţa activă. În consacrare, sfinţenia pare mai la îndemână. Totuşi, pentru toţi sfinţenia este o cale strâmtă, care, ca pentru Isus, contemplă via crucis a pătimirii şi a morţii, înainte de a ajunge la gloria învierii.

Martiriul îi uneşte pe creştini. Unde este mai mare persecuţia în acest moment?

Persecuţia în istoria Bisericii a fost mereu prezentă. Pentru Isus, persecutat şi El, trădat şi răstignit, persecuţia este chiar o fericire: "Fericiţi cei prigoniţi din cauza dreptăţii, pentru că a lor este împărăţia cerurilor". Încă de la început, mesajul evanghelic al carităţii, al libertăţii şi al adevărului a avut mereu opoziţie şi refuz. Sunt exemple persecuţiile romane antice dar şi persecuţiile moderne. În secolul trecut au fost măceluri de creştini Orientul Mijlociu, în Asia, în Africa, în America Latină precum şi în Europa sub dictaturile fascistă, comunistă şi nazistă. Astăzi, continuă persecuţiile sângeroase ale creştinilor în toată lumea. Vorbesc adesea despre asta ziarele. Însă nu vorbesc despre acea persecuţie ascunsă şi insistentă, care încearcă să erodeze fundamentele acţiunii creştine. Aceasta este o persecuţie mai puţin vizibilă, dar deosebit de toxică. Este un virus malefic, care trebuie învins numai cu o fidelitate mai simţită faţă de Isus şi faţă de Evanghelia sa. Aşa au făcut şi aşa fac sfinţii, şi astăzi.

(După L'Osservatore Romano, 15 octombrie 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 13.