Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Creștinii tot mai persecutați. Denunțarea din Raportul Kirche in Not, "asupriți datorită credinței lor"

De Daniele Rocchi

"Creștinii sunt niște porci. Nu meritați să trăiți". Aceste cuvinte ale unui militant extremist adresate creștinului Ilie Gargous, răpit de milițiile islamiste ale Frontului al Nusra, în împrejurimile orașului Rableh (Siria de vest) sintetizează în mod crud ceea ce este conținut în Raportul Kirche in Not despre persecuția anticreștină "Persecutați și uitați. Raport despre creștinii asupriți datorită credinței lor între 2015 și 2017", prezentat astăzi la Milano.

Treisprezece țări. Studiul, care ia în examinare treisprezece țări (China, India, Irak, Pakistan, Siria, Sudan, Turcia, Egipt, Eritreea, Iran, Nigeria, Arabia Saudită și Coreea de Nord), se bazează pe cercetări pe teren efectuate de Kirche in Not și demonstrează cum "între 2015 și 2017, creștinii au fost victime ale fundamentalismului, naționalismului, regimurilor totalitare și violențelor finanțate direct sau indirect de Occident, precum și ale incapacității guvernelor occidentale de a pune o frână genocidului care se desfășoară în Orientul Mijlociu și nu numai". Cercetarea denunță "încălcări ale drepturilor umane fundamentale cum sunt violențe, violuri, dețineri ilegale, procese nedrepte, interzicerea reuniunilor cu caracter religios și a exprimării pașnice a crezului religios". În termeni de număr de persoane implicate, gravitatea delictelor comise și respectivul impact, este clar, afirmă Raportul, că persecuția creștinilor este mai gravă astăzi decât în orice altă perioadă istorică. De fapt, nu numai creștinii sunt mai persecutați decât orice alt grup religios, ci un număr crescând dintre ei experimentează cele mai rele forme de persecuție. Consecințe directe ale aceste grave condiții sunt "exodul, destabilizarea și pierderea de speranță". În Siria creștinii au trecut de la 1,2 milioane la 500 de mii în cinci ani, numai în orașul Alep numărul a coborât cu peste 75%, de la 150 de mii la 35 de mii. În Irak, se citește în Raport, creștinii se plâng de o diminuare de la 275 de mii (la jumătatea anului 2015) la mai puțin de 200 de mii după doi ani. "Nu trebuie exclusă posibilă dispariție a creștinilor irakieni până în 2020" dacă această reducere ar continua cu același ritm. Considerate în ansamblul lor, faptele petrecute în Siria și în Irak arată cum creștinii locali au fost victime din partea ISIS ale unui genocid, așa cum este definit de Convenția pentru prevenirea și reprimarea delictului de genocid adoptată de Națiunile Unite. Același lucru s-a întâmplat în Nord Nigeria unde Boko Haram, afiliat la Statul Islamic a pus în acțiune o campanie de violențe pentru a asigura ca credincioșii să nu fie în măsură să rămână. Incapacitatea guvernelor, denunță Raportul, de a întreprinde acțiunile necesare pentru a opri genocidul și de a-i da pe mâna justiției pe cei care l-au făcut - așa cum este indicat de Convenția despre genocid - a reprezentat un semnificativ pas înapoi pentru creștinii suferinzi.

Rezultatele principale. Raportul arată că în Arabia Saundită "creștinismul este ilegal. Statul susține că tolerează cultul privat al non-musulmanilor, însă convertirile de la islam sunt pedepsite cu pedeapsa cu moartea"; în China "noi norme au dus la un număr mai mare de biserici distruse și cruci înlăturate. Bisericile locale sunt sub presiune crescândă pentru ca să se conformeze ideologiei comuniste sau să se desființeze"; în Coreea de Nord "creștinii arestați, considerați spioni ai SUA, sunt trimiși automat în lagăre de concentrare unde sunt uciși sau îndură muncă silnică, torturi, persecuție, privare de hrană, violuri, avorturi forțate și violențe sexuale"; în Egipt "peste 100 de creștini au murit în trei atentate la Tanta, Alexandria și Minya. În afară de asta sunt cazuri continue de copți uciși de extremiști"; în Eritreea "măsuri și mai represive împotriva creștinilor, închisoare pentru cei care se opun controlului guvernamental crescând al grupurilor religioase"; în India "creșterea drastică a atacurilor anticreștine ca urmare a alegerilor din martie 2017. În primele luni din acest an au fost prezentate 316 acte comise în dauna creștinilor"; în Iran "Biserica a îndurat confiscări de terenuri, refuzări de vize și forme de supraveghere și intimidare"; în Irak "Statul Islamic a încercat să elimine creștinismul în zonele aflate sub controlul său, recurgând și la distrugerea bisericilor și la convertirile forțate"; în Nigeria "în afară de acțiunea lui Boko Haram, un număr crescând de atacuri din partea păstorilor fulani a devastat sate creștine și a ucis mulți credincioși. Rapoartele Bisericii locale indică dovezi ale complicității guvernului local și a armatei în furnizarea de arme și bani extremiștilor"; în Pakistan "discriminarea obișnuită în dauna creștinilor este în creștere, în școli (cărțile de text incită la ură față de minorități), la locul de muncă (mulți creștini desfășoară muncile cele mai umile) și în domeniul judiciar; în Siria "au reieșit relatări îngrozitoare de atrocități genocide comise de ISIS între 2015-2017. Un număr disproporționat de credincioși au părăsit țara, până la jumătate din populația creștină"; în Sudan "persecuția în dauna creștinilor a crescut, legile de planificare edilitară sunt folosite ca pretext pentru a distruge bisericile și edificiile aflate în proprietatea creștinilor, în tentativa de a strivi creștinismul" și, în sfârșit, în Turcia unde "printre edificiile confiscate de stat sunt și 50 aflate în proprietatea Bisericii siro-ortodoxe. Indicații prezente ale unei intoleranțe continue care se concretizează și în islamizarea unor situri creștine istorice, ca de exemplu Hagia Sophia".

(După agenția SIR, 13 octombrie 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat