Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Traian: Văduvia, nu o vină, nu un merit, ci o vocație

Sâmbătă, 28 octombrie 2017, la Centrul "Gaudium et Spes", de la Traian, un număr de circa 60 de văduve și văduvi, din Diecezei de Iași, au participat la o zi specială dedicată lor. Inițiativa este parte a programului anual pe care și l-a propus Oficiul pentru Pastorația Familiei și a fost coordonată de către pr. Felician Tiba. Au fost prezente persoane văduve din Gherăești, Săbăoani, Gura Humorului, Traian, Răchiteni, Izvoare, Roman, Bacău, Botoșani, Faraoani, Hălăucești, Bălțați, Lespezi, Tămășeni și Traian.

În mesajul de deschidere pe care l-a transmis telefonic, fiind în drum spre înmormântarea părintelui Iosif Sescu, PS Petru Gherghel și-a arătat satisfacția pentru această inițiativă, a încurajat persoanele prezente la întâlnire și le-a îndemnat să rămână constante în rugăciune.

A urmat deschiderea propriu-zisă prin prezentarea programului zilei, motivarea temei alese: "Adorându-l pe Cristos, îl iubim pe cel ce-a fost!" și prezentarea invitatului special, în persoana pr. Toma Encuță, paroh de Adjudeni.

Părintele, un adevărat apostol al adorației euharistice, a vorbit despre întâlnirea noastră cu Isus, cel care a rămas cu noi în sfânta Euharistie.

"În Isus, prezent pe altar - spunea părintele Toma - se creează acea comuniune între noi și Dumnezeu, între văduvii sau văduvele care au rămas și soții sau soțiile care au trecut în viața veșnică. În cei 18 ani de adorație, de când am început acest «maraton», în Parohia Săbăoani și acum, la Adjudeni, persoanele care sunt prezente cel mai frecvent sunt văduvii și văduvele și aceasta pentru că, fiind libere, ele pot să-și dedice mai ușor din timp rugăciunii și întâlnirii lor cu Isus prin adorație. Persoanele văduve trăiesc foarte profund sacramentele și încrederea lor în Providență este totală. De asemenea - a mai completat invitatul nostru special - despărțirea de persoana dragă este doar fizică, nu și spirituală, de aceea legătura dintre cei doi continuă și după moartea unuia dintre ei".

În derularea prezentării sale, parohul de Adjudeni i-a îndemnat pe cei prezenți să mulțumească lui Dumnezeu pentru inițiativele Oficiului pentru Pastorația Familiei, pentru că, prin ele, Biserica noastră locală arată că se preocupă de familii, de tineri prin pregătirea la căsătorie, de familia rănită și acum și de acest sector special, care sunt văduvii și văduvele.

A urmat un moment de adorație coordonat de către părintele Toma, iar prin cuvintele sale profunde despre Euharistie nu a făcut altceva decât ca adorația euharistică să fie un moment de laudă și preamărire adusă lui Isus cu inimile pline de recunoștință.

După adorație s-a celebrat sfânta Liturghie avându-i ca protagoniști pe pr. Cristian Nistor, vicar la Gura Humorului, care a fost și celebrant principal, pe pr. Adrian Faraoanu, coordonator al Centrului de la Traian și pe pr. Felician Tiba. Acesta din urmă a ținut și predica în cadrul căreia a vorbit despre văduvie, nu ca o vină și nici ca un merit, ci ca o vocație.

"Nu dumneavoastră ați ales să trăiți această stare, spunea părintele, ci după cum Dumnezeu este autorul vieții, el o ia și tot el o dă, el a ales ca dumneavoastră să puteți să vă dedicați mai mult rugăciunii, actelor de caritate, discuțiilor sfinte sau în cazul de față, adorației, întâlnirii cu Isus".

După sfânta Liturghie a urmat prânzul, după care programul a continuat cu un moment de destindere asigurat de tânăra interpretă de folclor, Andreea Romila, din Răducăneni și studentă la Facultatea de Drept din Iași.

Întâlnirea s-a încheiat printr-un ultim îndemn făcut de pr. Felician Tiba, ca starea văduviei să nu fie un moment care să ne închidă în sine, ci din contra să ne deschidă spre alții și spre Dumnezeu.

Dacă la final cele mai multe din văduvele participante și-au exprimat bucuria și satisfacția participării la o astfel de întâlnire și dacă s-au înscris deja pentru următoarea întâlnire, care va fi în primăvara anului viitor, aceasta înseamnă că inițiativa și-a atins scopul.

O mulțumire specială tuturor participanților, episcopului Petru și episcopului Aurel, care ne însoțesc de fiecare dată cu rugăciunea și binecuvântarea excelențelor lor, părintelui Toma care efectiv a strălucit în cadrul prezentării tematicii zilei, părintelui Felician, care nu s-a descurajat chiar și atunci când erau înscrise abia șapte văduve, ca și tuturor celor care iubesc familia.

Eugenia Dămătăr

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 28 octombrie: Traian: Văduvia, nu o vină, nu un merit, ci o vocație


 

lecturi: 20.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat