Mesajul Sfântului Părinte Francisc adresat participanţilor la Conferinţa Italiană a Institutelor Seculare (28 octombrie 2017)

Iubiţi fraţi şi surori,

Cu ocazia celei de-a 70-a aniversări a constituţiei apostolice Provida Mater Ecclesiae, Conferinţa Italiană a Institutelor Seculare, cu patronajul Congregaţiei pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică, v-a convocat cu privire la tema "Dincolo şi în mijloc. Institutele seculare: istorii de pasiune şi profeţie pentru Dumnezeu şi pentru lume". Vă adresez vouă tuturor salutul meu cordial, cu urarea unei întâlniri rodnice.

Acel document al papei Pius al XII-lea, într-un anumit sens, a fost revoluţionar: de fapt a schiţat o nouă formă de consacrare: aceea a credincioşilor laici şi a preoţilor diecezani chemaţi să trăiască sfaturile evanghelice în secularitatea în care sunt cufundaţi în virtutea condiţiei existenţiale sau a slujirii pastorale. Noutatea şi rodnicia institutelor seculare se află aşadar în a conjuga consacrarea şi secularitatea, practicând un apostolat de mărturie, de evanghelizare - în special pentru preoţi - şi de angajare creştină în viaţa socială - în special pentru laici, la care se adaugă fraternitatea care, fără să fie determinată de o comunitate de viaţă, este totuşi adevărată comuniune.

Pe urma trasată de Provida Mater, sunteţi chemaţi astăzi să fiţi purtători umili şi pasionaţi, în Cristos şi în Duhul său, ai sensului lumii şi istoriei. Pasiunea voastră se naşte din uimirea mereu nouă faţă de Domnul Isus, faţă de modul său unic de a trăi şi de a iubi, de a-i întâlni pe oameni, de a vindeca viaţa, de a aduce întărire. De aceea faptul de "a fi înăuntrul" lumii nu este numai o condiţie sociologică, ci o realitate teologică, ce vă permite să fiţi atenţi, să vedeţi, să ascultaţi, să pătimiţi împreună, să vă bucuraţi împreună, să intuiţi necesităţile.

Asta înseamnă a fi prezenţe profetice în mod foarte concret. Înseamnă a duce în lume, în situaţiile în care vă aflaţi, cuvântul pe care-l ascultaţi de la Dumnezeu. Asta e ceea ce caracterizează în sens propriu laicitatea: a şti să spună acel cuvânt pe care Dumnezeu îl are de spus cu privire la lume. Unde "a spune" în înseamnă atât a vorbi, cât mai ales a acţiona. Noi spunem ceea ce Dumnezeu vrea să spună lumii, acţionând în lume. Acest lucru este foarte important. În special într-un timp cum este al nostru în care, în faţa dificultăţilor, poate să fie ispita de a se izola în propriile locuri comode şi sigure şi de a se retrage din lume. Şi voi aţi putea să cădeţi în această ispită. Însă locul vostru este "să staţi înăuntru", ca prezenţă care transformă în sens evanghelic. Desigur este dificil, este un drum care comportă crucea, însă Domnul vrea să-l parcurgă cu voi.

Vocaţia şi misiunea voastră este să fiţi atenţi, pe de o parte, la realitatea care vă înconjoară întrebându-vă mereu: ce se întâmplă?, nu oprindu-vă la ceea ce apare la suprafaţă ci mergând mai în profunzime; şi, în acelaşi timp, la misterul lui Dumnezeu, pentru a recunoaşte unde se manifestă El. Atenţi la lume cu inima cufundată în Dumnezeu.

În sfârşit, aş vrea să vă sugerez câteva atitudini spirituale care vă pot ajuta pe acest drum şi care se pot sintetiza în cinci verbe: a se ruga, a discerne, a împărtăşi, a da curaj şi a avea simpatie.

A se ruga pentru a fi uniţi cu Dumnezeu, aproape de inima sa. A asculta glasul său în faţa oricărui eveniment al vieţii, trăind o existenţă luminoasă care ia în mână Evanghelia şi o ia în serios.

A discerne înseamnă a şti să se deosebească lucrurile esenţiale de cele accesorii; înseamnă a ascuţi acea înţelepciune, de cultivat zi de zi, care permite să se vadă care sunt responsabilităţile care trebuie să fie asumate şi care sunt îndatoririle prioritare. Este vorba despre un parcurs personal dar şi comunitar, motiv pentru care nu e suficient efortul individual.

A împărtăşi soarta fiecărui bărbat şi a fiecărei femei: chiar dacă evenimentele din lume sunt tragice şi întunecate, nu abandonez destinele lumii, pentru că o iubesc, ca Isus şi cu Isus, până la sfârşit.

A da curaj: cu harul lui Cristos a nu pierde niciodată încrederea, care ştie să vadă binele în orice lucru. Este şi o invitaţie pe care o primim la fiecare celebrare euharistică: "Sus inimile".

A avea simpatie faţă de lume şi faţă de oameni. Chiar şi atunci când fac orice pentru a ne face să pierdem, a fi animaţi de simpatia care ne vine de la Duhul lui Cristos, care ne face liberi şi pasionaţi, ne face "să stăm înăuntru", ca sarea şi plămada.

Iubiţi fraţi şi surori, fie ca să puteţi fi în lume ca sufletul în trup (cf. Scrisoarea către Diognet, VI, 1), martori ai învierii Domnului Isus. Aceasta este urarea mea pentru voi, pe care o însoţesc cu rugăciunea mea şi binecuvântarea mea.

Din Vatican, 23 octombrie 2017

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.