Discursul Sfântului Părinte Francisc adresat delegaţiei Bisericii din Scoţia (26 octombrie 2017)

Dragă frate moderator,

Iubiţi fraţi şi surori în Cristos,

Vă primesc cu bucurie şi îi mulţumesc moderatorului pentru intervenţia sa semnificativă precum şi pentru întâlnirea noastră [cea privată, petrecută mai înainte]. Prezenţa voastră îmi oferă ocazia de a transmite saluturile mele călduroase tuturor membrilor Bisericii din Scoţia.

Această întâlnire a noastră are loc în proximitatea celui de-al cincilea centenar al Reformei, la a cărei comemorare m-am unit în urmă cu un an la Lund. Îi mulţumim Domnului pentru marele dar de a fi ajuns să trăim acest an ca adevăraţi fraţi, nu ca rivali, după prea multe secole de înstrăinare şi conflict. Acest lucru a fost făcută posibil, prin harul lui Dumnezeu, de drumul ecumenic, care a permis intensificarea înţelegerii, a încrederii şi a colaborării concrete între noi. Purificarea reciprocă a memoriei este unul dintre roadele cele mai semnificative ale acestui drum care ne uneşte. Dacă este adevărat că trecutul în sine este inalterabil, este adevărat şi că astăzi ne înţelegem în sfârşit pornind de la privirea lui Dumnezeu îndreptată spre noi: suntem înainte de toate copiii săi, renăscuţi în Cristos în acelaşi Botez, şi de aceea fraţi. Prea mult timp ne-am privit la distanţă cu o privire "prea umană", nutrind suspiciuni, cu perspectiva îndreptată spre diferenţe şi spre greşeli şi cu inima îndreptată să recrimineze ofensele îndurate.

În spiritul Evangheliei, continuăm acum pe calea carităţii umile care duce la depăşirea diviziunilor şi la vindecarea rănilor. Am intrat într-un dialog de comuniune, un dialog care foloseşte limbajul propriu al celui care-i aparţine lui Dumnezeu şi care este condiţia absolut necesară pentru evanghelizare: cum putem să-l vestim pe Dumnezeu iubire (cf. 1In 4,8) dacă nu ne iubim între noi? Chiar în Scoţia, la Edinburgh, în urmă cu peste o sută de ani, misionari creştini au avut curajul să repropună cu elan reînnoit voinţa din inimă a lui Isus ca să fim "una pentru ca lumea să creadă" (In 17,21). Au înţeles că vestirea şi misiunea nu sunt pe deplin credibile dacă nu sunt însoţite de unitate. Acest lucru este adevărat mereu, acum ca şi atunci.

Am aflat că în emblema Bisericii din Scoţia este reprezentat tufişul arzând, în faţa căruia Moise a trăit experienţa Dumnezeului celui viu. Mă uimeşte faptul că în acest text biblic fundamental Domnul se defineşte, cu un nume care va dura de-a lungul secolelor, "Dumnezeul părinţilor voştri" (Ex 3,15). În acest mod, El ne cheamă şi pe noi să intrăm, ca fii şi fraţi, într-o istorie de relaţii care ne precede, să primim viaţa de credinţă nu în mod izolat şi abstract, ci în cadrul unei comunităţi concrete, al unui "noi", pentru că nimeni nu devine creştin de la sine şi nimeni nu poate trăi ca un creştin fără alţii. Aparţinem familiei credincioşilor, a atâtor fraţi şi surori care au început să meargă într-o viaţă nouă prin Botez (cf. Rom 6,4) şi ne însoţesc pe acelaşi drum.

Mă gândesc, îndeosebi, la creştinii care astăzi întâlnesc încercări grele, pentru că suferă şi sunt persecutaţi pentru numele lui Isus. Mărturisesc credinţa, ajung la martiriu, sunt mulţi care poartă o cruce grea. Mărturia lor ne impune să mergem înainte, cu iubire şi curaj, până la sfârşit. Dialogul nostru care este îndreptat spre unitatea deplină, mărturia noastră şi slujirea noastră comună, angajarea noastră de a ne ruga unii pentru alţii şi de a depăşi rănile din trecut sunt răspunsuri datorate şi lor, în cadrul acestui mare "noi" al credinţei.

Mă rog şi sper ca drumul spre unitatea vizibilă să continue în fiecare zi şi să aducă roade bogate în viitor, aşa cum a fost în trecutul recent. Biserica catolică, îndeosebi prin Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, duce înainte de multe decenii o colaborare fecundă cu Biserica din Scoţia şi cu Comuniunea Mondială a Bisericilor Reformate; ea doreşte să continue să înaintăm împreună. Cu recunoştinţă pentru prezenţa voastră aici şi în drumul ecumenic, cer Duhului Sfânt să întărească comuniunea noastră în Cristos Isus, spre gloria lui Dumnezeu Tatăl. Şi Lui putem să ne adresăm împreună în rugăciune unii pentru alţii: "Tatăl nostru...".

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
 

lecturi: 20.