Misionari până la sfârşit. La Barcelona beatificarea a 109 martiri claretieni

109 călugări de la Fiii Misionari ai Inimii Neprihănite a Mariei (claretieni), care au aparţinut comunităţilor din Barcelona, Lérida şi Valencia, ucişi din ură faţă de credinţă în anii 1936 şi 1937, în cursul războiului civil spaniol. Este grupul de martiri - condus de părintele Mateo Casals Mas, superior al comunităţii din Sabadell, de călugărul Teófilo Casajús Alduán şi de fratele Fernando Saperas Aluja - pe care cardinalul Angelo Amato, prefect al Congregaţiei Cauzelor Sfinţilor, reprezentându-l pe papa Francisc, i-a beatificat sâmbătă 21 octombrie 2017, în bazilica "Sagrada Família" la Barcelona.

Între ei se evidenţiază figura fratelui Fernando. S-a născut la Alió, în provincia şi dieceza de Tarragona, la 8 septembrie 1905. După două zile a fost botezat în parohia "Sfântul Bartolomeu apostol". A urmat primele cursuri şcolare în satul său, remarcându-se prin comportamentul său şi pentru talentele sale. În 1912 a rămas orfan de tată şi mama a trebuit să se ocupe de cei trei copii: Juan de zece ani, Fernando de şapte şi Román de patru. Mama a început să umble prin sate cu scopul de a vinde bunuri alimentare şi a reuşit să deschidă o mică pescărie la Valls, unde s-a mutat.

Fernando era foarte evlavios şi, când putea, participa la Liturghia zilnică în parohie. La treisprezece ani, mama i-a încredinţat îngrijirea ogoarelor lor. Pentru Fernando nu a fost uşor, pentru că îl costa multă oboseală. Atunci mama i-a făcut rost la Valls un serviciu de ospătar în două hoteluri. După doi ani s-a mutat la Barcellona, unde a găsit de lucru într-un magazin şi trei ani mai târziu s-a întors în familie. În 1925 a început serviciul militar şi a fost din nou la Barcelona. A fost destinat la detaşamentul de cavalerie în cazarma apropiată de sanctuarul "Inima Mariei", ţinut de misionarii claretieni. Însă mediul militar nu era făcut pentru el, care frecventa celebrările în sanctuar. Chiar acolo s-a născut în el vocaţia la viaţa consacrată. A intrat printre claretieni, la 14 august 1929 a îmbrăcat haina călugărească şi a început noviciatul. S-a dovedit că este un mare muncitor şi cu un caracter puternic. La sfârşitul anului de probă a depus voturile, la 15 august 1930. După o săptămână a fost trimis ca bucătar în postulandatul din Alagón (Zaragoza), unde erau peste o sută de tineri. La 13 octombrie a fost destinat ca ajutor de bucătar la Cervera, unde trăia o comunitate formată din 243 de claretieni, inclusiv postulanţii.

Proclamarea Republicii, la 14 aprilie 1931, a comportat câteva schimbări şi printre misionari. Fratele Fernando a fost numit responsabil de poarta de intrare, pentru că era robust şi cu puţine cuvinte, foarte discret. Poarta de intrare era departe de locuinţe şi astfel, când trebuia să cheme pe cineva, mergea de-a lungul coridoarelor interminabile recitând rozariul.

Când au început persecuţiile împotriva Bisericii cu uciderea de fraţi şi preoţi, fratele său Juan a mers ca să-l ia pentru a-l duce acasă, dar el a refuzat. La începutul lunii februarie 1934 a fost transferat la Mas Claret, ocupându-se de bucătărie precum şi de îngrijirea animalelor domestice. Venind momentul depunerii voturilor perpetue, în vara anului 1936, nu i s-a permis, aşa încât a fost pus în faţa unei alegeri: să abandoneze congregaţia sau să facă un alt an de probă. A acceptat să profeseze un an, pentru că simţea că trebuie să fie călugăr.

La 21 iulie 1936, comunitatea a trebuit să lase conventul din cauza miliţienilor care îi ameninţau. Fratele Fernando s-a refugiat într-o familie din Montpalau. Aici s-a pus în slujba proprietarilor care aveau o tutungerie şi un bar. Niciodată n-a neglijat rugăciunea şi dorinţa de a deveni călugăr, cu toate că mulţi îl sfătuiseră să se căsătorească şi să se gândească la mântuire. Când auzea blesteme şi înjurături intervenea cu hotărâre şi asta îi aducea duşmănii şi ostilitate. Asta l-a determinat pe proprietarul care-l găzduia să-l transfere într-un adăpost provizoriu la Cal Berenguer de Villagrasseta. De aici a mers în nordul lui Mas Claret. Capturat de patru miliţieni, a fost supus la violenţe şi samavolnicii. Voiau să-l facă să păcătuiască în orice mod, dar el a rămas ferm şi a preferat să moară afirmând că era un călugăr şi nu putea să cedeze păcatului. Văzând că erau inutile tentativele şi chinurile la care miliţienii îl supuneau pe fratele Fernando, au decis să-l împuşte. Era 13 august 1936. A fost înmormântat în cimitirul din Tárrega.

(După L'Osservatore Romano, 21 octombrie 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
 

lecturi: 14.