Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Celebrarea Sfintei Liturghii

Stadionul Dall'Ara (Bologna)

Duminică, 1 octombrie 2017

Celebrez cu voi prima Duminică a Cuvântului: Cuvântul lui Dumnezeu face ca inima să ardă (cf. Lc 24,32), pentru că ne face să ne simțim iubiți și mângâiați de Domnul. Și Sfânta Fecioară Maria a sfântului Luca, evanghelistul, ne poate ajuta să înțelegem duioșia maternă a Cuvântului "viu", care totuși este în același timp "ascuțit", ca în Evanghelia de astăzi: de fapt pătrunde în suflet (cf. Evr 4,12) și aduce la lumină secretele și contradicțiile inimii.

Astăzi ne provoacă prin parabola celor doi fii, care la cererea tatălui de a merge în via sa răspund: primul nu, dar apoi merge; al doilea da, dar apoi nu merge. Însă există o mare diferență între primul fiu, care este leneș, și al doilea, care este ipocrit. Să încercăm să ne imaginăm ce s-a întâmplat înlăuntrul lor. În inima celui dintâi, după acel nu, răsuna încă invitația tatălui; în schimb, în al doilea, în pofida da-ului, glasul tatălui era îngropat. Amintirea tatălui l-a trezit pe primul fiu din lene, în timp ce al doilea, care deși cunoștea binele, a dezmințit vorba cu fapta. De fapt a devenit impermeabil la glasul lui Dumnezeu și al conștiinței și astfel a îmbrățișat fără probleme duplicitatea vieții. Isus cu această parabolă pune în fața noastră două drumuri, nouă care - experimentăm asta - nu suntem mereu gata să spune da cu cuvintele și faptele, pentru că suntem păcătoși. Dar putem să alegem dacă să fim păcătoși pe drum, care rămân în ascultarea Domnului și când cad se căiesc și se ridică din nou, ca primul fiu; sau păcătoși așezați, gata să se justifice mereu și numai în cuvinte în funcție de ceea ce le convine.

Isus a adresat această parabolă câtorva conducători religioși din acel timp, care se asemănau cu fiul cu viață dublă, în timp ce oamenii obișnuiți se comportau adesea ca fiul celălalt. Acești conducători știau și explicau totul, în mod formal incontestabil, ca adevărați intelectuali ai religiei. Dar nu aveau umilința de a asculta, curajul de a se întreba, forța de a se căi. Și Isus este foarte sever: spune că până și vameșii îi vor preceda în Împărăția lui Dumnezeu. Este un reproș puternic, pentru că vameșii erau niște trădători corupți ai patriei. Care era pe atunci problema acestor conducători? Nu greșeau în ceva, ci în modul de a trăi și de a gândi în fața lui Dumnezeu: erau, în cuvinte și cu alții, păzitori inflexibili ai tradițiilor umane, incapabili să înțeleagă că viața după Dumnezeu este pe drum și cere umilința de a ne deschide, de a ne căi și de a reîncepe.

Ce ne spune nou aceasta? Că nu există o viață creștină făcută la masa verde, construită științific, unde e suficient a îndeplini câteva precepte pentru a ne liniști conștiința: viața creștină este un drum umil al unei conștiințe care nu este niciodată rigidă și este mereu în raport cu Dumnezeu, care știe să se căiască și să se încredințeze Lui în sărăciile sale, fără a presupune vreodată că își este suficientă sieși. Astfel se depășesc edițiile revizuite și actualizate ale acelui rău antic, denunțat de Isus parabolă: ipocrizia, duplicitatea vieții, clericalismul care însoțește legalismul, dezlipirea de oameni. Cuvântul cheie este a se căi: este căința care permite să nu devenim rigizi, să transformăm nu-urile spuse lui Dumnezeu în da-uri și da-urile spuse păcatului în nu-uri din iubire față de Domnul. Voința Tatălui, care în fiecare zi vorbește delicat conștiinței n oastre, se împlinește numai în forma căinței și a convertirii continue. În definitiv, în drumul fiecăruia există două străzi: a fi păcătoși căiți sau păcătoși ipocriți. Dar ceea ce contează nu sunt raționamentele care justifică și încearcă să salveze aparențele, ci o inimă care înaintează cu Domnul, luptă în fiecare zi, se căiește și se întoarce la El. Pentru că Domnul caută curați cu inima, nu curați "din afară".

Așadar, vedem, iubiți frați și surori, că Cuvântul lui Dumnezeu sapă în profunzime, "discerne sentimentele și gândurile inimii" (Evr 4,12). Dar este și actual: parabola ne amintește și de raporturile dintre părinți și copii, care nu sunt mereu ușoare. Astăzi, la viteza cu care se schimbă între o generație și alta, se simte mai puternic nevoia de autonomie de trecut, uneori până la răzvrătire. Însă, după închiderile și tăcerile lungi dintr-o parte și din alta, este bine de recuperat întâlnirea, chiar dacă este încă locuită de conflicte, care pot să devină stimulent al unui nou echilibru. Ca în familie, tot așa în Biserică și în societate: a nu renunța niciodată la întâlnire, la dialog, la căutare de căi noi pentru a merge împreună.

În drumul Bisericii vine adesea întrebarea: unde să mergem, cum să mergem înainte? Aș vrea să vă las, la încheierea acestei zile, trei puncte de referință, trei "P". Primul este Cuvântul (Parola), care este busola pentru a merge umili, pentru a nu pierde drumul lui Dumnezeu și a cădea în mondenitate. Al doilea este Pâinea, Pâinea euharistică, pentru că de la Euharistie începe totul. În Euharistie se întâlnește Biserica: nu în bârfe și în cronici, ci aici, în Trupul lui Cristos împărtășit de oameni păcătoși și nevoiași, care însă se simt iubiți și atunci doresc să iubească. De aici se pornește și se întâlnește de fiecare dată, acesta este începutul faptului de a fi Biserică, la care nu putem renunța. Proclamă asta "cu glas tare" Congresul Euharistic: Biserica se adună astfel, se naște și trăiește în jurul Euharistiei, cu Isus prezent și viu care trebuie adorat, primit și dăruit în fiecare zi. În sfârșit, al treilea P: săracii (i poveri). Din păcate și astăzi atâtor persoane le lipsește necesarul. Dar există și atâția săraci de afect, persoane singure și săraci ai lui Dumnezeu. În ei toți îl găsim pe Isus, pentru că Isus în lume a urmat calea sărăciei, a înjosirii, cum spune sfântul Paul în lectura a doua: "Isus s-a golit pe sine însuși asumând o condiție de slujitor" (Fil 2,7). De la Euharistie la săraci să mergem să-l întâlnim pe Isus. Ați reprodus scrierea care îi plăcea cardinalului Lercaro să fie imprimată pe altar: "Dacă împărtășim pâinea din cer, cum nu o vom împărtăși pe cea pământească?". Ne va face bine să ne amintim de asta întotdeauna. Cuvântul, Pâinea, săracii (La Parola, il Pane, i poveri): să cerem harul de a nu uita niciodată aceste alimente de bază, care susțin drumul nostru.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 14.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat