Vizita pastorală a Sfântului Părinte Francisc la Cesena în al treilea centenar al naşterii papei Pius al VI-lea şi la Bologna pentru încheierea Congresului Euharistic Diecezan

(1 octombrie 2017)

Întâlnire cu studenţii şi lumea academică

Piazza San Domenico (Bologna)

Duminică, 1 octombrie 2017

Dragi prieteni,

Sunt bucuros să împărtăşesc acest moment cu voi şi îi mulţumesc cordial rectorului şi studentului pentru intervenţiile lor. Nu puteam să vin la Bologna fără a întâlni lumea universitară. Universitatea din Bologna este de aproape o mie de ani laborator de umanism: aici dialogul cu ştiinţele a inaugurat o epocă şi a plăsmuit oraşul. Pentru aceasta, Bologna este numită "docta": doctă dar nu înfumurată, tocmai graţie Universităţii, care a deschis-o mereu, educând cetăţeni ai lumii şi amintind că identitatea de care se aparţine este aceea a casei comune, a universitas.

Cuvântul universitas conţine ideea totului şi cea a comunităţii. Ne ajută să ne amintim începuturile - este atât de preţios a cultiva amintirea! -, acele grupuri de studenţi care au început să se adune în jurul învăţătorilor. Două idealuri i-au determinat, unul "vertical": nu se poate trăi cu adevărat fără a înălţa sufletul spre cunoaştere, fără dorinţa de a tinde în sus; şi celălalt "orizontal": cercetarea trebuie făcută împreună, stimulând şi împărtăşind interese comune bune. Iată caracterul universal, căruia nu-i este frică niciodată să includă. Mărturisesc asta şase mii de steme multicolore, reprezentând fiecare familia unui tânăr venit aici să studieze, nu numai din atâtea oraşe italiene, ci din multe ţări europene şi chiar din America de Sud! Alma Mater a voastră, şi fiecare universitate, este chemată să caute ceea ce uneşte. Primirea pe care o rezervaţi studenţilor care provin din contexte îndepărtate şi dificile este un semn frumos: fie ca Bologna, răscruce seculară de întâlniri, de confruntare şi relaţie, iar în timpuri recente leagăn al proiectului Erasmus, să poată cultiva mereu această vocaţie!

Aici totul a început în jurul studiului dreptului, ca mărturie că universitatea în Europa îşi are rădăcinile cele mai profunde în umanism, la care instituţiile civile şi Biserica, în rolurile lor foarte distincte, au contribuit. Însuşi sfântul Dominic a fost impresionat de vitalitatea de la Bologna şi de marele număr de studenţi care veneau aici pentru a studia dreptul civil şi canonic. Bologna cu Studium-ul său a ştiut să răspundă la necesităţile noii societăţi, atrăgând studenţi doritori să ştie. Sfântul Dominic i-a întâlnit adesea. Conform unei naraţiuni, chiar un student, uimit de cunoaşterea Sfintei Scripturi pe care o avea sfântul Dominic, l-a întrebat din ce cărţi a studiat. Este cunoscut răspunsul lui Dominic: "Am studiat mai mult în cartea carităţii decât în altele; de fapt, această carte învaţă orice lucru".

De fapt, căutarea binelui este cheia pentru a reuşi cu adevărat în studii; iubirea este ingredientul care dă gust comorilor cunoaşterii şi, îndeosebi, drepturilor omului şi ale popoarelor. Cu acest spirit aş vrea să vă propun trei drepturi, care mi se par actuale.

1. Dreptul la cultură. Nu mă refer numai la dreptul sacrosanct pentru toţi de a avea acces la studiu - în prea multe zone ale lumii atâţia tineri sunt lipsiţi de el -, ci şi la faptul că, astăzi în special, dreptul la cultură înseamnă a tutela înţelepciunea, adică o ştiinţă umană şi umanizatoare. Prea des suntem condiţionaţi de modele de viaţă banale şi efemere, care determină la urmărirea succesului ieftin, discreditând sacrificiul, inducând ideea că studiul nu foloseşte dacă nu dă imediat ceva concret. Nu, studiul foloseşte pentru a ne pune întrebări, pentru a nu ne lăsa anesteziaţi de banalitate, pentru a căuta sensul în viaţă. Este de reclamat dreptul de a nu face să prevaleze multele sirene care astăzi abat de la această cercetare. Ulise, pentru a nu ceda în faţa cântului sirenelor, care îi seduceau pe marinari şi îi făceau să se izbească de stânci, s-a legat de catargul navei şi a pus dopuri în urechile însoţitorilor de călătorie. În schimb Orfeu, pentru a contrasta cântul sirenelor, a făcut altceva: a intonat o melodie mai frumoasă, care le-a fermecat pe sirene. Iată misiunea voastră mare: să răspundeţi la refrenele paralizante ale consumismului cultural cu alegeri dinamice şi puternice, cu cercetarea, cunoaşterea şi împărtăşirea.

Armonizând în viaţă această frumuseţe veţi păstra cultura, cea adevărată. Pentru că ştiinţa care se pune în slujba celui mai bun ofertant, care ajunge să alimenteze diviziuni şi să justifice samavolnicii, nu este cultură. Cultură - o spune cuvântul - este ceea ce cultivă, care face să crească umanul. Şi în faţa atâtor plângeri şi zgomote care ne înconjoară, astăzi nu avem nevoie de cel care se descarcă zbierând, ci de cel care promovează cultură bună. Avem nevoie de cuvinte care să ajungă la minţi şi să dispună inimile, nu urlete îndreptate spre stomac. Să nu ne mulţumim să însoţim audience; să nu urmăm micile teatre ale indignării care adesea ascund mari egoisme; să ne dedicăm cu pasiune educaţiei, adică "să scoatem afară" ceea ce este mai bun din fiecare pentru binele tuturor. Împotriva unei pseudoculturi care-l reduce pe om la rebut, cercetarea la interes şi ştiinţa la tehnică, să afirmăm împreună o cultură după măsura omului, o cercetare care recunoaşte meritele şi premiază sacrificiile, o tehnică ce nu se apleacă în faţa scopurilor mercantile, o dezvoltare în care nu tot ceea ce este comod este permis.

2. Dreptul la speranţă. Astăzi atâţia experimentează singurătate şi nelinişte, simt aerul apăsător al abandonării. Aşadar trebuie dat spaţiu acestui drept la speranţă: este dreptul de a nu fi invadaţi zilnic de retorica fricii şi a urii. Este dreptul de a nu fi scufundaţi de frazele făcute de populisme şi de răspândirea neliniştitoare şi profitabilă de ştiri false. Este dreptul de a vedea pusă o limită raţională cronicii negre, pentru ca şi "cronica albă", adesea nespusă, să aibă glas. Este dreptul pentru voi tinerilor de a creşte liberi de frica de viitor, de a şti că în viaţă există realităţi frumoase şi durabile, pentru care merită să vă puneţi în joc. Este dreptul de a crede că iubirea adevărată nu este aceea "foloseşte şi aruncă" şi că munca nu este miraj de dobândit, ci o promisiune pentru fiecare, care trebuie menţinută.

Cât de frumos ar fi ca aulele universităţilor să fie şantiere de speranţă, ateliere unde se lucrează la un viitor mai bun, unde se învaţă a fi responsabili de sine şi de lume! A simţi responsabilitatea pentru viitorul casei noastre, care este casă comună. Uneori prevalează teama. Dar astăzi trăim o criză care este şi o mare oportunitate, o provocare la adresat inteligenţei şi a libertăţii fiecăruia, o provocare de primit pentru a fi artizani de speranţă. Fiecare dintre voi poate deveni asta, pentru ceilalţi.

3. Dreptul la pace. Şi acesta este un drept, şi o obligaţie, înscris în inima umanităţii. Pentru că "unitatea prevalează asupra conflictului" (Evangelii gaudium, 226). Aici, la rădăcinile universităţii europene, îmi place să amintesc că anul acesta s-a celebrat a şaizecea aniversare a Tratatelor de la Roma, a începuturilor Europei unite. După două războaie mondiale şi violenţe atroce de popoare împotriva popoarelor, Uniunea s-a născut pentru a tutela dreptul la pace. Dar astăzi multe interese şi nu puţine conflicte par să ducă la dispariţia marilor viziuni de pace. Experimentăm o fragilitate nesigură şi truda de a visa lucruri mari. Dar, vă rog, nu vă fie frică de unitate! Logicile particulare şi naţionale nu zădărnicesc visele curajoase ale fondatorilor Europei unite. Şi mă refer nu numai la acei mari oameni de cultură şi de credinţă care şi-au dat viaţa pentru proiectul european, ci şi la milioanele de persoane care şi-au pierdut viaţa pentru că nu existau unitatea şi pacea. Să nu pierdem amintirea acestora!

În urmă cu o sută de ani s-a ridicat strigătul lui Benedict al XV-lea, care a fost episcop de Bologna, care a definit războiul "măcel inutil" (Scrisoare către conducătorii popoarelor beligerante, 1 august 1917). A se disocia întru totul de aşa-numitele "motive ale războiului" a părut multora aproape un afront. Însă istoria învaţă că războiul este mereu şi numai un măcel inutil. Să ne ajutăm, aşa cum afirmă Constituţia Italiană, "să respingem războiul" (cf. art. 11), să întreprindem căi de nonviolenţă şi parcursuri de dreptate, care favorizează pacea. Pentru că în faţa păcii nu putem să fim indiferenţi sau neutri. Cardinalul Lercaro a spus aici: "Biserica nu poate fi neutră în faţa răului, din orice parte ar veni el: viaţa sa nu este neutralitate, ci profeţie" (Omilie, 1 ianuarie 1968). Nu neutri, ci adunaţi împreună pentru pace!

De aceea invocăm ius pacis, ca drept al tuturor de a rezolva conflictele fără violenţă. Pentru aceasta repetăm: să nu mai fie niciodată războiul, să nu mai fie niciodată unii împotriva altora, să nu mai fie niciodată unii fără alţii! Să vină la lumină interesele şi uneltirile, adesea întunecate, ale celor care fabrică violenţă, alimentând cursa înarmărilor şi călcând în picioare pacea cu afacerile. Universitatea a apărut aici pentru studiul dreptului, pentru căutarea a ceea ce apără persoanele, regulă de viaţă comună şi tutelare de logicile celui mai puternic, ale violenţei şi ale arbitrarului. Este o provocare actuală: a afirma drepturile persoanelor şi ale popoarelor, ale celor mai slabi, ale celui care este rebutat şi ale creaţiei, casa noastră comună.

Să nu credeţi în cel care vă spune că a lupta pentru asta este inutil şi că nimic nu se va schimba! Nu vă mulţumiţi cu semne mici, ci visaţi lucruri mari. Voi, tinerilor, visaţi lucruri mari! Visez şi eu, dar nu numai în timp ce dorm, pentru că visele adevărate le avem cu ochii deschişi şi le ducem înainte la lumina soarelui. Reînnoiesc cu voi visul "unui nou umanism european, căruia îi sunt de folos amintirea, curajul, utopia sănătoasă şi umană"; al unei Europe mame, care "respectă viaţa şi oferă speranţe de viaţă"; al unei Europe "în care tinerii respiră aerul curat al onestităţii, iubesc frumuseţea culturii şi a unei vieţi simple, nepoluată de necesităţile infinite ale consumismului; unde căsătoria şi faptul de a avea copii sunt o responsabilitate şi o bucurie mare, nu o problemă dată de lipsa unui loc de muncă suficient de stabil" (Discurs pentru conferirea Premiului Carol cel Mare, 6 mai 2016). Visez o Europă "universitară şi mamă" care, amintindu-şi de cultura sa, să inspire speranţă fiilor şi să fie instrument de pace pentru lume. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.