Vizita pastorală a Sfântului Părinte Francisc la Cesena în al treilea centenar al naşterii papei Pius al VI-lea şi la Bologna pentru încheierea Congresului Euharistic Diecezan

(1 octombrie 2017)

Vizita la hub-ul regional din via Enrico Mattei: întâlnire cu migranţii oaspeţi şi cu personalul care desfăşoară serviciu de asistenţă

Bologna

Duminică, 1 octombrie 2017

Iubiţi fraţi şi surori,

Vă salut pe toţi cordial şi vreau să vă asigur apropierea mea. Am voit că tocmai aici să fie prima mea întâlnire cu Bologna. Acesta este "portul" de sosire al celor care vin de mai departe şi cu jertfe care uneori nu reuşiţi nici măcar să le povestiţi.

Mulţi nu vă cunosc şi le este frică. Asta îi face să simtă dreptul de a judeca şi de a putea face asta cu duritate şi răceală crezând chiar că văd bine. Dar nu este aşa. Se vede bine numai cu apropierea care dă milostivire. Fără aceasta, celălalt rămâne un străin, ba chiar un duşman, şi nu poate deveni aproapele meu. De departe putem spune şi gândi orice lucru, aşa cum se întâmplă cu uşurinţă când se scriu fraze teribile şi insulte via internet. Dacă îl privim pe aproapele fără milostivire, nu ne dăm seama de suferinţa sa, de problemele sale. Şi dacă-l privim pe aproapele fără milostivire, riscăm ca şi Dumnezeu să ne privească fără milostivire. Astăzi văd numai atâta voinţă de prietenie şi de ajutor. Aş vrea să le mulţumesc instituţiilor şi tuturor voluntarilor pentru atenţia şi angajarea în îngrijirea celor care sunteţi găzduiţi aici. În voi văd, ca în orice străin care bate la uşa noastră, pe Isus Cristos, care se identifică cu străinul, din orice epocă şi condiţie, primit sau refuzat (cf. Mt 25,35.43).

Fenomenul cere viziune şi mare determinare în gestionare, inteligenţă şi structuri, mecanisme clare care să nu permită deformări sau exploatări, şi mai inacceptabile pentru că sunt făcute asupra săracilor. Cred cu adevărat necesar ca un număr mai mare de ţări să adopte programe de sprijin privat şi comunitar primirii şi să deschidă coridoare umanitare pentru refugiaţii aflaţi în situaţii mai dificile, pentru a evita aşteptări insuportabile şi timpi pierduţi care pot să înşele. Integrarea începe cu cunoaşterea. Contactul cu celălalt duce la descoperirea "secretului" pe care fiecare îl poartă cu sine, precum şi darul pe care-l reprezintă, duce la deschiderea spre el pentru a-i primi aspectele valabile, învăţând astfel să fie iubit şi învingând frica, ajutându-l să se insereze în noua comunitate care-l primeşte. Fiecare dintre voi are propria istorie, îmi spunea doamna care mă însoţea. Şi această istorie este ceva sacru, trebuie s-o respectăm, s-o acceptăm, s-o primim şi s-o ajutăm să meargă înainte. Unii dintre voi sunt minori: aceşti băieţi şi fete au o deosebită nevoie de duioşie şi au dreptul la protecţie, care să prevadă programe de custodie temporară sau de încredinţare.

Vin în mijlocul vostru pentru că vreau să por în ochii mei ochii voştri - eu am privit ochii voştri - şi în inima mea inima voastră. Vreau să port cu mine feţele voastre care cer să fie amintite, ajutate, aş spune "adoptate", pentru că în fond căutaţi pe cineva care să se bazeze pe voi, care să vă dea încredere, care să vă ajute să găsiţi acel viitor a cărui speranţă v-a făcut să ajungeţi până aici.

Ştiţi ce sunteţi voi? Sunteţi nişte "luptători de speranţă"! Unii nu au ajuns pentru că au fost înghiţiţi de deşert sau de mare. Oamenii nu-şi amintesc de ei, însă Dumnezeu cunoaşte numele lor şi îi primeşte alături de El. Să facem cu toţii o clipă de tăcere, amintindu-i şi rugându-ne pentru ei. [tăcere]. Vouă, luptători de speranţă", vă urez ca speranţa să nu devină dezamăgire sau, mai rău, disperare, graţie atâtora care vă ajută ca să n-o pierdeţi. În inima mea vreau să port frica voastră, dificultăţile, riscurile, incertitudinea..., chiar şi atâtea scrie: "Ajută-ne să avem documente"; persoanele pe care le iubiţi, care vă sunt dragi şi pentru care v-aţi pornit să căutaţi un viitor. A vă purta în ochi şi în inimă ne va ajuta să lucrăm mai mult pentru un oraş primitor şi capabil să genereze oportunităţi pentru toţi. Pentru aceasta vă îndemn să fiţi deschişi la cultura acestui oraş, gata să mergeţi pe drumul indicat de legile acestei ţări.

Biserica este o mamă care nu face distincţie şi care iubeşte pe fiecare om ca fiu al lui Dumnezeu, imagine a sa. Bologna este un oraş cunoscut din totdeauna pentru primirea sa. Aceasta s-a reînnoit cu atâtea experienţe de solidaritate, de ospitalitate în parohii şi realităţi călugăreşti, dar şi în multe familii şi în diferitele grupuri sociale. Unii au găsit un nou frate de ajutat sau un fiu de crescut. Şi unii au găsit noi părinţi care doresc împreună cu ei un viitor mai bun. Cât aş vrea ca aceste experienţe, posibile pentru toţi, să se înmulţească! Oraşului să nu-i fie frică să dăruiască cele cinci pâini şi cei doi peşti: Providenţa va interveni şi toţi vor fi săturaţi.

Bologna a fost primul oraş din Europa, în urmă cu 760 de ani, care i-a eliberat pe servitori din sclavie. Era exact 5855. Foarte mulţi. Şi totuşi oraşului Bologna nu i-a fost frică. Au fost răscumpăraţi de primărie, adică de oraş. Probabil că au făcut asta şi din motive economice, pentru că libertatea îi ajută pe toţi şi le convine tuturor. Nu le-a fost teamă să le primească pe acelea care atunci erau considerate "non persoane" şi să le recunoască drept fiinţe umane. Au scris într-o carte numele fiecăruia dintre ei! Cât aş vrea ca şi numele voastre să fie scrise şi amintite pentru a găsi împreună, aşa cum s-a întâmplat atunci, un viitor comun.

Vă mulţumesc şi din inimă vă binecuvântez. Şi vă rog, rugaţi-vă pentru mine.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 22.