Episcopii răpiţi din Siria: Ioan al X-lea - "Ne rugăm mereu pentru ei cu speranţă"

De M. Chiara Biagioni

Speranţa în Siria nu moare. În pofida violenţei sângeroase care s-a abătut asupra ţării. În pofida tăcerii indiferente şi a inerţiei vinovate a comunităţii internaţionale. Şi a spera aici înseamnă a rămâne înrădăcinaţi ca nişte creştini pe acest pământ, fideli faţă de o istorie care-şi înfige rădăcinile în timpurile apostolilor. Toate acestea se citesc în ochii Preafericirii Sale Ioan al X-lea, patriarh grec ortodox de Antiohia şi al întregului Orient. Îl întâlnim cu ocazia întâlnirii internaţionale "Străzi de pace" care, de la 10 la 12 septembrie, reuneşte la Münster, în Germania, lideri religioşi, politicieni şi reprezentanţi ai lumii culturii. "Sunt aici în inima Europei - spune publicului care-l ascultă la standul dedicat lui «Creştini şi pace» - pentru a împărtăşi suspinele poporului meu cu aceia care mă ascultă şi pentru a adresa o cerere sinceră de pace urechilor politicienilor şi marilor puteri din această lume". Sunt patru ani de când patriarhul Ioan al X-lea nu mai are veşti despre fratele său, episcopul Paul Yazigi. A fost răpit la 22 aprilie 2013 împreună cu mitropolitul de Alep al Bisericii siro-ortodoxe Mor Gregorious Yohanna Ibrahim, în timp ce se aflau la bordul unei maşini care provenea din graniţa turcă. Se îndreptau spre Alep, dar au fost opriţi de bărbaţi înarmaţi care le-au spus lor şi şoferului să coboare din maşină. După ce l-au ucis pe şofer acolo, au dispărut luându-i cu ei pe cei doi episcopi într-un loc necunoscut. De atunci s-au succedat numai ştiri contradictorii, intercalate de tăceri foarte lungi. Şi nimic mai mult.

Preafericite, cum se trăieşte cu o durere aşa de puternică, fără a mai avea veşti despre fratele dumneavoastră?

Această răpire este un lucru foarte dureros pentru noi şi reprezintă şi un fapt foarte periculos pentru că ei sunt mesageri ai păcii. Din păcate, se pare că toată lumea priveşte la ceea ce se întâmplă în Siria cu o tăcere internaţională indiferentă.

După părerea dumneavoastră, cei doi episcopi au murit sau încă nutriţi speranţa că sunt vii?

Noi suntem mereu într-o rugăciune continuă pentru ei. Avem mereu speranţa. În afară de aceşti doi episcopi, au fost răpiţi atâţia preoţi şi laici. Am plătit un preţ foarte mare pentru ceea ce se întâmplă în lume, dar rămânem statorniciţi în speranţă.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră şi pentru popor a nu pierde speranţa?

Înseamnă a rămâne fideli faţă de Biserica noastră şi înrădăcinaţi în pământul nostru. Fiind creştini din Antiohia, am plăsmuit creştinismul nostru pe cuvintele apostolilor. Am supt credinţa cu laptele mamelor noastre şi am fost iniţiaţi la viaţa creştină împreună cu o iubire pasionată faţă de patria noastră. Suntem înrădăcinaţi aici, în întregul Orient, de două mii de ani! Ne-am născut aici, am trăit aici şi aici vom muri.

Cum trăiesc creştinii în Siria?

Trăiesc credinţa lor şi exprimă cultul lor religios. Ţara noastră este bogată în mănăstiri, ţinute vii de călugări şi călugăriţe. Bisericile sunt vii. Primim această oportunitate pentru a cere lumii darul păcii. Nu este suficient a vorbi despre prezenţa creştină în Orientul Mijlociu. Lumea trebuie să facă tot posibilul pentru a construi pacea în aceste ţinuturi. Am auzit în trecut şi auzim în fiecare zi atâtea declaraţii care vin din toată lumea, împotriva terorismului, împotriva radicalismului, războiului şi vărsării de sânge care îi loveşte pe cei nevinovaţi. Dar suntem sătui de declaraţii, vrem să vedem ceva concret. Am venit aici în inima Europei tocmai pentru asta.

Ce cereţi comunităţii internaţionale?

Înainte de toate am venit pentru a împărtăşi durerea poporului meu. Apelul nostru este: opriţi acest terorism şi redaţi-ne posibilitatea de a continua să trăim în pământul nostru şi în ţara noastră şi să putem face asta în pace.

După părerea dumneavoastră, papa Francisc poate face ceva concret pentru Siria?

Papa Francisc desfăşoară un mare rol. Am făcut atâtea lucruri împreună pentru a ajuta pacea. Da, el poate să facă mult.

(După agenţia SIR, 12 septembrie 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.