Reflecţie la memoria "Sfântul Nume al Mariei" - 2017

"Şi numele Fecioarei era Maria" (Lc 1,27).

Sărbătoarea Sfântului Nume al Mariei comemorează dragostea inefabilă a Maicii Domnului faţă de Fiul ei, Isus, şi ne este oferită ca model de iubire nu numai faţă de Isus, dar şi faţă de toţi oamenii. Apoi Maria ne este oferită ca model de rugăciune şi ca ajutor puternic şi sigur în nevoi. Maria este cea mai perfectă urmaşă a lui Cristos, prima discipolă şi prima colaboratoare la opera lui de mântuire. Ea a mers înaintea noastră. Drumul ei de fidelitate trebuie să fie şi drumul nostru. Fiecare credincios este chemat să o imite în sfinţenie, în credinţă şi în lucrare.

Lui Solomon care în faţa unei viziunii cereşti a Fecioarei Maria se întreba: "Cine este aceasta care se iveşte luminoasă ca zorile, frumoasă ca luna, curată ca soarele, şi cumplită ca nişte oşti sub steagurile lor?" (Ct 6,10). Peste veacuri sfântul apostol Ioan îi răspunde: "Este cea care a născut un Fiu, un copil de parte bărbătească, ce are să cârmuiască toate neamurile" (Ap 12,5). Iar sfântul Luca îi spune şi el: "Şi numele Fecioarei era Maria" (Lc 1,27).

De aceea, Biserica îi cântă astăzi Fecioarei Maria: "O Marie, al tău nume după cel al lui Isus este cel mai dulce nume ce-l iubesc în chip nespus... "Nume prea dulce, nume adorat, de-ntreaga lume slăvit şi lăudat"...

Pentru prima dată sărbătoarea sfântului nume al Mariei s-a celebrat în Spania, în 1513, în eparhia Cuenca; apoi alte eparhii spaniole au primit această permisiune. După victoria creştinilor asupra turcilor de la Viena, la 12 septembrie 1683, papa Inocenţiu al XI (1611-1689), a extins sărbătoarea la întreaga Biserică, adeverind faptul că "Maria petrece cerul făcând bine pe pământ".

Dar iată cum s-a ajuns la instituirea sărbătorii sfântului nume al Mariei în Biserica Latină. O armată de turci, între 150.000 şi 200.000 de oameni, duşmani ai lui Isus şi ai numelui de creştini, au înaintat până sub zidurile Vienei, Austria şi ameninţau întreaga Europă. Văzând ameninţarea turcească la adresa întregului continent Europa, regele Poloniei de atunci, Ioan al III-lea Sobieski (1629-1696), supranumit şi "Leul din nord", se hotărăşte să vină în ajutorul Vienei. Ajungând cu armatele sale la Viena şi văzând imensa armată turcească, "câtă frunză, câtă iarbă", vreo 200.000 de războinici, a spus: "Numai Dumnezeu şi Preacurata Fecioară Maria îi mai pot ajuta pe creştini". Apoi a cerut ca să se celebreze sfânta Liturghie, unde el însuşi a slujit ca ministrant. Era în octava Naşterii Sfintei Fecioare Maria. După ce el şi mulţi soldaţi din armata sa au primit sfânta Împărtăşanie, regele credincios a strigat: "Să pornim la luptă sub protecţia lui Dumnezeu şi cu asistenţa Preasfintei Fecioare Maria!" Nădejdea armatelor creştine nu a fost înşelată, căci aproape fără luptă, ca în luptele lui Dumnezeu din Vechiul Testament, turcii s-au umplut de panică şi au rupt-o la fugă în dezordine.

Prima persoană din Biblie care a purtat numele de Maria a fost Miryam, sora lui Moise şi Aaron. Atunci când Miryam, sora lui Moise şi Aaron s-a născut, faraonul tocmai dăduse ordinul ca numărul evreilor din Egipt să fie împuţinat prin uciderea băieţilor (cf. Ex 1,8-16). De aceea, părinţii Amram şi Iochebed, i-au dat copilei numele Miryam, cuvânt care pe lângă smirnă şi balsam, mai înseamnă durerea şi amărăciune. Tot astfel, Maria, mama noului Moise, Isus, adevăratul eliberator al omenirii, văzând dorinţa diavolului de a pierde omenirea creată de Dumnezeu şi răscumpărată de Isus, în Duhul Sfânt, este plină de durere şi amărăciune până la victoria finală de la a doua venire a lui Isus şi de aceea până atunci spune şi ea cu profetul: "O! voi, care treceţi pe lângă mine, priviţi şi vedeţi dacă este vreo durere ca durerea mea, ca durerea care m-a lovit" (Lam 1,12).

Apoi, aşa cum Miryam, sora lui Moise, a fost investită "responsabilă" în organizarea cântărilor de biruinţă ale Domnului (cf. Ex 15,20-21), tot astfel Maria a fost investită ca "responsabilă" cu cântările de biruinţă date de Dumnezeu prin Isus. Cântarea "Magnificat", poate fi un exemplu concret în acest sens (cf. Lc 1,46-55).

Se povesteşte că un călugăr numit Epifaniu, trebuind să picteze chipul cel mai frumos al lui Isus, a parcurs toată Italia în căutarea unui model potrivit. A umblat mult, dar, parcă, degeaba, căci n-a găsit nici un om care să se poate asemăna cu Isus. Totuşi, în lunga lui călătorie, a observat un lucru: nici un chip de om nu se asemăna pe deplin cu cel al lui Isus, dar în toate chipurile era câte o trăsătură frumoasă a lui Isus. Atunci a hotărât ca de pe toate chipurile cercetate să ia câte o trăsătură care i se potriveşte lui Isus şi astfel să-i picteze chipul.

Exact asta vreau să fac şi eu acum, să redau înţelesul numelui Sfintei Fecioare Maria, aşa cum apare el în mai multe limbi orientale şi europene, pentru că nici o limbă de una singură nu poate reda înţelesul numelui Mariei în mod complet.

Aşa cum spuneam mai sus, numele binecuvântat al Mariei l-a purtat mai înainte, Miryam, sora lui Moise. Iată semnificaţia acestui nume pornind de la înţelesul său din diferite limbi. Ca nume oriental, numele de Maria îşi are rădăcina în particula "mir". Păstrând această particulă "mir", vom vedea că în limba ebraică numele de Miryam înseamnă "smirnă", "balsam vindecător", dar şi "mare durere", căci apăruse decretul lui faraon cu uciderea pruncilor; dar mai înseamnă şi "frumuseţe desăvârşită". În limba egipteană numele de Miryam înseamnă "persoană iubită", "persoană favorizată de Dumnezeu" şi "persoană plină de har". În limba aramaică, numele de Maria înseamnă "doamnă aleasă" şi "prinţesă suavă". În limba siriană numele de Maria înseamnă "luminată", "lumină pe mare", "steaua mării". Iar în limba latină pornind de la rădăcina "mar", numele Mariei înseamnă "întindere de ape" şi "picătură de apă", "stilla maris". Toate aceste semnificaţii ale numelui Mariei luate din mai multe limbi ne pot ajuta să ne formăm o imagine sumară despre chipul ei, căci despre Maria niciodată nu se poate spune îndeajuns.

Aşa cum răsăritul soarelui este precedat de răsăritul aurorei, tot astfel apariţia lui Isus în lume, Isus pe care Biblia îl numeşte: "Soarele dreptăţii" (cf. Mal 4,2) şi Răsăritul cel de sus" (cf. Lc 1,78), a fost precedată de răsăritul aurorei, de naşterea Mariei, care şi-a primit lumina de la Isus. Şi aşa cum călătorii în noapte se bucură de răsăritul aurorei că le arată calea spre liman şi prevesteşte apropiata răsărire a soarelui, tot astfel credincioşii s-au bucurat de naşterea Mariei, numită "aurora speranţei", pentru că i-a scos din întuneric şi le-a vestit apropiata sosire la lui Isus Mântuitorul. Iată de ce Maria este numită "Steaua nopţii", "Steaua dimineţii", "Steaua mării" şi "Călăuza omenirii".

Referitor la numele Mariei în limba latină cu rădăcina în cuvântul "mar", "mare", unii sfinţi, ca de exemplu sfântul Grignion de Montfort (1673-1716), care preluând o ideea a sfântului Ambroziu din Milano (374-397), spunea: "Aşa cu Dumnezeu Tatăl a adunat toate apele şi le-a numit "mări", tot astfel Dumnezeu a adunat şi toate harurile şi le-a numit "maria"; (maria fiind pluralul latin de la "mar-maris". "La-nceputuri Creatorul apele le-a adunat şi turnând în ele harul, «Maria» el le-a chemat", am scris şi eu într-o poezie din anii studenţiei.

Apropo de "stilla maris", un copist dintr-o "eroare" a transcris-o: "Stella maris", adică "steaua mării".

Dar, "felix culpa", "fericită vină" cum spunea sfântul Augustin (354-430) referitor la "păcatul strămoşesc". Parafrazând cu măsura recerută şi cuvenită, spun şi eu referitor la "greşeala copistului", care a transcris greşit numele dat Mariei de "stilla maris" cu "stella maris", "felix culpa", căci într-adevăr, Maria este în lumea noastră de păcat, ca o stea luminoasă în noapte ce ne conduce la Isus.

Şi iarăşi, referitor la numele Mariei de "stilla maris", cineva comenta astfel: "Maria (şi chiar noi înşine), nu este numai o picătură într-un ocean, ci întreg oceanul este în acea picătură".

Ca şi numele lui Isus, numele Mariei este un nume glorios şi puternic. Pornind de la înţelesurile numelui de Maria redate mai sus, îngerii şi sfinţii s-au întrecut în laude, epitete şi metafore frumoase la adresa Fecioarei Maria. Astfel arhanghelul Gabriel o numeşte "cea care zămisleşte de la Duhul Sfânt şi îl naşte pe Fiul lui Dumnezeu" (cf. Lc 1,35). Sfânta Elisabeta o numeşte "binecuvântată între femei" şi "Maica Domnului" (cf. Lc 1,42-43). Sfântul Luca o laudă spunând: "Şi numele Fecioarei era Maria" (Lc 1,27). O femeie din popor care i-a înţeles menirea şi chiar ea însăşi se numeşte "fericită" (cf. Lc 1,48; 11,27).

Iar numele celor care cântă numele şi persoana Maria poate continua: cu sfântul Bernard de Clairvaux (1090-1153), care spunea: "Rostirea cu credinţă a numelui Mariei, pune pe fugă pe toţi demonii şi pe toţi duşmanii"; cu sfântul Ambrozie (374-397) care spunea: "Numele Mariei este un balsam delicios care revarsă parfumul harului ceresc"; cu sfântul Bonaventura (1218-1274) care spunea şi el: "Numele Mariei este izvor de mari minunăţii"; cu sfântul Efrem Sirul (306-373) care spunea: "Numele Mariei, alături de numele lui Isus, este cheia de la visteriile cereşti"; cu sfântul Henric Suzo (1300-1366) care zicea şi el: "Dacă numele Mariei este atât de plin de farmec şi de putere, atunci ce trebuie să fie Maria însăşi?"; cu sfântul Anton de Padova (1195-1231) care a zis: "Maria poate fi asemănată cu ghidul care conducea la cetăţile de scăpare din Vechiul Testament. Tot astfel ea conduce la Isus, scăparea păcătoşilor" (cf. Lc 15,2).

Aşa cum aştrii cereşti îşi primesc lumina de la soare, tot astfel Maria şi toţi ceilalţi sfinţi îşi primesc strălucirea şi puterea de la Isus Cristos. Aşa cum spunea un copil care privea nişte vitralii cu sfinţi, că sfinţii sunt cei care lasă ca lumina de la soare să treacă prin ei să ajungă până la noi în culori minunate, tot astfel putem spune astăzi că sfânta Maria al cărui nume prea dulce şi sfânt îl celebrăm şi toţi ceilalţi sfinţi, lasă ca darurile cereşti de care se bucură să ajungă şi la noi.

Îmi place o întâmplare referitoare la ajutorul ceresc trimis de Isus prin Maria, povestită de sfântul Padre Pio din Pietrelcina (1887-1968), un sfânt care a trăit foarte aproape de noi. Acesta mergând la un sanctuar al Maicii Domnului a văzut o mamă cu un copil diform în braţe care se ruga la un altar. Văzând că nu primeşte ajutorul cerut, femeia a aruncat copilul diform peste corzile care protejau altarul Maicii Domnului, spunând: "Arată-i-l lui Isus!" Cum a atins altarul, copilul care până atunci părea mort, a început să plângă. S-a vindecat total instantaneu. Da, lui Isus îi face mare plăcere să-i adresăm rugăciunile noastre prin mijlocirea sfinţilor, aşa cum i-a plăcut să primească mijlociri din partea apostolilor, ca în cazul centurionului care a construit o sinagogă (cf. Lc 7,5), ca în cazul femeii care striga în urma lor (cf. Mt 15,23) şi ca în cazul mijlocirii Mariei pentru mirii din Cana Galileei (cf. In 2,3). Acest adevăr Isus l-a enunţat foarte clar atunci când a zis: "Dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl meu care este în ceruri. Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în numele meu, sunt şi eu în mijlocul lor" (Mt 18,19-20).

Părintele Tarciziu de Cervinara, un confrate a lui Padre Pio, spunea că atunci când diavolii trebuia să iasă din suflete strigau: "Padre Pio, ne deranjează mai mult decât sfântul Mihael". Să ne gândim atunci la puterea şi la autoritatea Mariei primită de la Dumnezeu pentru a zdrobi capul satanei (cf. Gen 3,15).

De aceea să invocăm cât mai des cu putinţă numele lui Isus, al Mariei, şi al celorlalţi sfinţi, căci în mâinile lor, asemenea cu mâinile apostolilor, Isus înmulţeşte pâinile până la a doua sa venire, pentru a fi împărţite oamenilor (cf. In 6,11-12).

Se spune că la porţile paradisului sosesc zilnic mii şi mii de scrisori care vin din toate părţile lumii. Sunt scrisori redactate în toate limbile şi conţin o imensitate de cereri. Îngerii triază aceste scrisori şi le trimit spre destinatar. Spre Sfânta Fecioară Maria se îndreaptă cele mai multe scrisori. Într-o zi Sfânta Fecioară a citit o scrisoare care conţinea doar o simplă rugăciune: "Marie, îţi cer un singur lucru: dă-mi-l pe Fiul tău Isus. El să fie Regele inimii mele iar tu să fii Regina mea; vreau să fiu tot mai asemănător cu Isus". Maria a lăsat să-i cadă o lacrimă de consolare şi le-a spus îngerilor care o însoţeau: "Iată, rugăciunea care îmi place şi pe care o aştept!"

Închei cu recomandările făcute de sfântul Bernard într-o predică: "O, tu, care îţi dai seama că rătăceşti în mijlocul furtunilor şi al valurilor acestei lumi, ţine-ţi privirea aţintită către această stea, pentru a nu pieri în furtună. Dacă se dezlănţuie vântul ispitelor, dacă te loveşti de stâncile durerilor, priveşte steaua, cheamă pe Maria! Dacă eşti purtat de valurile mândriei, ale ambiţiei, ale vorbirii de rău, ale pizmei, priveşte steaua, cheamă pe Maria. Dacă mânia sau zgârcenia asaltează barca fragilă a sufletului tău, ridică ţi ochii spre Maria. Dacă simţi povoara grea a păcatelor tale dacă te ruşinezi de urâţenia sufletului tău, dacă te temi de judecata lui Dumnezeu şi începi să aluneci în abisul întristării şi al descurajării, gândeşte te la Maria. În pericole, în strâmtorări, în îndoială, gândeşte te la Maria, cheam-o pe Maria. Să nu fie niciodată numele Mariei departe de buzele tale, să nu fie niciodată departe de inima ta; şi, pentru ca ea să ţi împlinească rugăciunile tale, nu uita să-i urmezi exemplul vieţii ei. Urmând-o pe ea, nu rătăceşti; rugând-o, nu te pierzi; contemplând-o, nu greşeşti; sprijinindu-te pe ea, nu cazi; sub scutul ei, nu te temi; condus de ea, nu oboseşti. Dacă ea te ajută, vei ajunge în port. Şi astfel vei înţelege cât de frumos este să spui: «Şi numele Fecioarei era Maria!»" (Lc 1,27) (cf. Despre laudele Fecioarei mame ale sfântului Bernard, abate; Omil. 2,17, 1-33).

Dulce nume al Mariei, fii mângâierea noastră!

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 42.