CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC ÎN COLUMBIA

(6-11 septembrie 2017)

Sfânta Liturghie
Terenul Catama (Villavicencio)
Vineri, 8 septembrie 2017

"Reconcilierea cu Dumnezeu, cu columbienii şi cu creaţia"

Naşterea ta, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, a vestit bucurie în toată lumea, căci din tine a răsărit soarele dreptăţii, Cristos, Dumnezeul nostru! (cf. Antifonul la Benedictus). Sărbătoarea naşterii Mariei proiectează lumina sa asupra noastră, aşa cum se iradiază lumina dulce a zorilor peste vasta câmpie columbiană, peisaj foarte frumos pentru ca Villavicencio este poarta, precum şi peste bogata diversitate a popoarelor sale indigene.

Maria este prima strălucire care anunţă sfârşitul nopţii şi, mai ales, ziua care este de acum aproape. Naşterea sa ne face să intuim iniţiativa iubitoare, duioasă, compătimitoare a iubirii cu care Dumnezeu se apleacă până la noi şi ne cheamă la o minunată alianţă cu El, pe care nimic şi nimeni n-o va putea rupe.

Maria a ştiut să fie transparenţă a luminii lui Dumnezeu şi a reflectat razele acestei lumini în casa sa, pe care a împărtăşită cu Iosif şi Isus, precum şi în poporul său, în naţiunea sa, şi în acea casă comună a întregii omeniri care este creaţia.

În Evanghelie am ascultat genealogia lui Isus (cf. Mt 1,1-17), care nu este o simplă listă de nume, ci istorie vie, istorie a unui popor cu care Dumnezeu a mers şi, făcându-se unul dintre noi, a voit să ne anunţe că în sângele său curge istoria unor drepţi şi păcătoşi, că mântuirea noastră nu este o mântuire aseptică, de laborator, ci concretă, o mântuire de viaţă care merge. Această listă lungă ne spune că suntem mică parte dintr-o mare istorie şi ne ajută să nu pretindem protagonisme excesive, ne ajută să scăpăm de ispita spiritualismelor evazive, să nu ne retragem din coordonatele istorice concrete pe care trebuie să le trăim. Şi în afară de asta include, în istoria noastră de mântuire, acele pagini mai întunecate sau triste, momentele de dezolare şi abandonare comparabile cu exilul.

Menţionarea femeilor - niciuna dintre cele evocate în genealogie nu aparţine ierarhiei marilor femei din Vechiul Testament - ne permite o apropiere specială: în genealogie ele sunt cele care vestesc că în venele lui Isus curge sânge păgân şi care amintesc istorii de marginalizare şi supunere. În comunitate unde încă târâm atitudini patriarhale şi masculine, este bine de vestit că Evanghelia începe evidenţiind femei care au trasat o tendinţă şi au făcut istorie.

Şi în mijloc la toate acestea, Isus, Maria şi Iosif. Maria cu generosul său "da" a permis ca Dumnezeu să ia asupra sa această istorie. Iosif, bărbat drept, n-a lăsat ca orgoliul, patimile şi zelul să-l arunce în afara acelei lumini. Prin modalitatea naraţiunii, noi ştim înaintea lui Iosif ceea ce i s-a întâmplat Mariei, şi el ia decizii demonstrând calitatea sa umană mai înainte de a fi ajutat de înger şi de a ajunge să înţeleagă tot ceea ce se întâmplă în jurul lui. Nobleţea inimii sale îl face să subordoneze carităţii ceea ce a învăţat prin lege; şi astăzi, în această lume în care violenţa psihologică, verbală şi fizică asupra femeii este evidentă, Iosif se prezintă ca figură de bărbat respectuos, delicat care, deşi nu are toate informaţiile, se decide pentru reputaţia, demnitatea şi viaţa Mariei. Şi în îndoiala sa despre modul de a acţiona în cel mai bun mod, Dumnezeu l-a ajutat să aleagă luminând judecata sa.

Acest popor al Columbiei este popor al lui Dumnezeu; şi aici putem face genealogii pline de istorii, multe pline de iubire şi de lumină; altele de ciocniri, de ofense, chiar de moarte... Câţi dintre voi pot relata experienţe de exil şi de dezolare! Câte femei, în tăcere, au mers înainte singure şi câţi bărbaţi cumsecade au încercat să pună deoparte ranchiuna şi supărarea voind să unească dreptatea şi bunătatea! Cum vor reuşi să lăsăm ca să intre lumina? Care sunt căile de reconciliere? Ca Maria, să spunem "da" istoriei complete, nu unei părţi; ca Iosif, să punem deoparte patimile şi orgoliul; ca Isus Cristos, să luăm asupra noastră, să asumăm, să îmbrăţişăm această istorie, pentru că aici sunteţi voi, toţi columbienii, aici este ceea ce suntem... şi ceea ce Dumnezeu poate face cu noi dacă spune "da" adevărului, bunătăţii, reconcilierii. Şi acest lucru este posibil numai dacă umplem cu lumina Evangheliei istoriile noastre de păcat, violenţă şi ciocnire.

Reconcilierea nu este un cuvânt pe care trebuie să-l considerăm abstract; dacă ar fi aşa, ar aduce numai sterilitate, ar aduce distanţă mai mare. A ne reconcilia înseamnă a deschide o uşă tuturor persoanelor şi fiecăreia care au trăit realitatea dramatică a conflictului. Când victimele înving ispita comprehensibilă a răzbunării, când înfrâng această ispită comprehensibilă a răzbunării, devin protagoniştii cei mai credibili ai proceselor de construire a păcii. Este nevoie ca unii să aibă curajul de a face primul pas în această direcţie, fără a aştepta ca să-l facă alţii. Este suficientă o persoană bună pentru ca să existe speranţă! Nu uitaţi asta: este suficientă o persoană bună pentru ca să existe speranţă! Şi fiecare dintre noi poate să fie această persoană! Asta nu înseamnă a nu recunoaşte sau a ascunde diferenţele şi conflictele. Nu înseamnă a legitima nedreptăţile personale sau structurale. Recurgerea la reconcilierea concretă nu nu poate folosi pentru a ne adapta la situaţii de nedreptate. Mai degrabă, aşa cum a învăţat sfântul Ioan Paul al II-lea, "este o întâlnire între fraţi dispuşi să depăşească ispita egoismului şi să renunţe la tentativele de pseudo-dreptate; este rod al sentimentelor puternice, nobile şi generoase, care conduc la instaurarea unei convieţuiri întemeiate pe respectarea fiecărui individ şi a valorilor proprii ale oricărei societăţi civile" (Scrisoare către episcopii din Salvador, 6 august 1982). De aceea, reconcilierea se concretizează şi se consolidează cu contribuţia tuturor, permite construirea viitorului şi face să crească speranţa. Fiecare efort de pace fără o angajare sinceră de reconciliere va fi mereu un faliment.

Textul evanghelic pe care l-am ascultat culmină numindu-l pe Isus Emanuel, care înseamnă Dumnezeu este cu noi. Aşa cum începe, la fel Matei încheie Evanghelia sa: "Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul timpurilor" (28,20). Isus este Emanuel care se naşte şi Emanuel care ne însoţeşte în fiecare zi, este Dumnezeul cu noi care se naşte şi Dumnezeul care merge cu noi până la sfârşitul lumii. Această promisiune se realizează şi în Columbia: mons. Jesús Emilio Jaramillo Monsalve, episcop de Arauca, şi preotul Pedro María Ramírez Ramos, martir din Armero, sunt semne ale acestui lucru, expresia unui popor care vrea să iasă din mlaştina violenţei şi a supărării.

În acest mediu minunat, ne revine nouă să spunem "da" reconcilierii concrete; ca "da"-ul să cuprindă şi natura noastră. Nu este întâmplător că şi asupra ei am dezlănţuit patimile noastre posesive, dorinţa noastră de dominare. Un compatriot al vostru cântă asta cu frumuseţe: "Copacii plâng, sunt martori ai atâtor ani de violenţă. Marea este maro, amestecă sânge cu pământul" (Juanes, Minas piedras). Violenţa care este în inima umană, rănită de păcat, se manifestă şi în simptomele de boală pe care le întâlnim în sol, în apă, în aer şi în fiinţele vii (cf. Scrisoarea enciclică Laudato si', 2). Ne revine nouă să spunem "da" ca Maria şi să cântăm cu ea "minunăţiile Domnului", pentru că, aşa cum a promis părinţilor noştri, El ajută toate popoarele şi ajută fiecare popor, şi ajută Columbia care astăzi vrea să se reconcilieze şi descendenţa sa în veci.

______________________

Cuvintele Sfântului Părinte la sfârşitul Sfintei Liturghii

Mulţumesc pentru cuvintele pe care mi le-a adresat mons. Oscar Urbina Ortega, arhiepiscop de Villavicencio, în numele vostru al tuturor.

În acest moment doresc să manifest apropierea mea spirituală de toţi cei care suferă consecinţele cutremurului care a lovit Mexicul noaptea trecută, provocând morţi şi daune materiale uriaşe. Asigur rugăciunea mea pentru cei care şi-au pierdut viaţa şi pentru familiile lor.

În afară de asta, urmăresc de aproape dezvoltarea uraganului Irma care loveşte zona Caraibelor lăsând în urma sa numeroase victime şi daune materiale imense, cauzând şi mii de evacuaţi. Îi port în inima mea şi mă rog pentru ei.

Vouă vă cer să vă uniţi la aceste intenţii; şi, vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.