Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC ÎN COLUMBIA

(6-11 septembrie 2017)

Întâlnirea cu autoritățile
Plaza de Armas de la Casa de Nariño, Bogotá
Joi, 7 septembrie

Domnule președinte,
Membri ai guvernului Republicii și ai corpului diplomatic,
Stimate autorități,
Reprezentanți ai societății civile,
Doamnelor și domnilor!

Îl salut cordial pe domnul președinte al Columbiei, dr. Juan Manuel Santos, și îi mulțumesc pentru invitația sa respectuoasă să vizitez această națiuni într-un moment deosebit de important al istoriei sale; îi salut pe membri guvernului Republicii și ai corpului diplomatic. Și, în voi, reprezentanți ai societății civile, doresc să salut afectuos întregul popor columbian, în aceste prime momente ale călătoriei mele apostolice.

Vin în Columbia pe urmele predecesorilor mei, fericitul Paul al VI-lea și sfântul Ioan Paul al II-lea, și ca ei mă mișcă dorința de a împărtăși cu frații mei columbieni darul credinței, care s-a înrădăcinat atât de puternic s-a înrădăcinat în aceste ținuturi și speranța care palpită în inima tuturor. Numai așa, cu credință și speranță, se pot depăși numeroasele dificultăți ale drumului și să se construiască o țară care să fie patrie și casă pentru toți columbinenii.

Columbia este o națiune binecuvântată în foarte multe moduri; natura mănoasă nu numai că ne lasă admirați datorită frumuseții sale, ci ne invită să avem și grijă cu respect față de biodiversitatea sa. Columbia este a doua țară din lume prin biodiversitate și, străbătând-o, se poate gusta și vedea cât de bun a fost Domnul (cf. Ps 33,9) pentru a vă dărui o varietate așa de imensă de floră și faună în pădurile sale ploioase, în luncile sale, în Chocó, în stâncile marine din Cali și în munți cum sunt cei din Macarena și în atâtea alte locuri. La fel de exuberantă este cultura sa; și, ceea ce este mai important, Columbia este bogată prin calitatea umană a oamenilor săi, bărbați și femei cu spirit primitor și bun; persoane tenace și curajoase pentru a depăși obstacolele.

Această întâlnire îmi oferă oportunitatea de a exprima aprecierea mea față de eforturile făcute, în ultimele decenii, pentru a pune capăt violenței armate și pentru a găsi căi de reconciliere. Cu siguranță, în ultimul an s-a înaintat în mod deosebit; pașii înainte fac să crească speranța, având convingerea că este o lucrare deschisă căutarea păcii, o misiune care nu dă zăgaz și care cere angajarea tuturor. Lucrare care cere să nu se înceteze în efortul de a construi unitatea națiunii și, în pofida obstacolelor, diferențele și diferitele abordări cu privire la modul de a ajunge la conviețuirea pașnică, de a persista în lupta pentru a favoriza cultura întâlnirii, care cere să se pună persoana umană în centrul oricărei acțiuni politice, sociale și economice, demnitatea sa preaînaltă și respectarea binelui comun. Fie ca acest efort să ne facă să scăpăm de orice ispită de răzbunare și căutare de interese numai particulare și pe termen scurt. Puțin mai înainte am auzit cântându-se: "... a parcurge drumul are nevoie de timpul său"... Un termen lung. Cu cât este mai dificil drumul care conduce la pace și la înțelegere, cu atât mai multă angajare trebuie să punem în a-l recunoaște pe celălalt, a vindeca rănile și a construi punți, în crearea de legături și în a ne ajuta reciproc (cf. Exortația apostolică Evangelii gaudium, 67).

Motoul din această țară afirmă: "Libertate și ordine". În aceste două cuvinte este cuprinsă o întreagă învățătură. Cetățenii trebuie să fie stimați în libertatea lor și ocrotiți cu o ordine stabilă. Nu legea celui mai puternic, ci forța legii susține conviețuirea pașnică. Este nevoie de legi drepte care să poată garanta această armonie și să ajute la depășirea conflictelor care au distrus această națiune timp de decenii; legi care nu se nasc din exigența pragmatică de a orândui societatea ci din dorința de a rezolva cauzele structurale ale sărăciei care generează excludere și violență. Numai așa se vindecă de o boală care face fragilă și nedemnă societatea și o lasă mereu pe pragul unor noi crize. Să nu uităm că nedreptatea este rădăcina relelor sociale (cf. ibid., 202).

În această perspectivă, vă încurajez să vă îndreptați privirea spre toți cei care astăzi sunt excluși și marginalizați de societate, cei care nu contează pentru majoritate și sunt ținuți în urmă și într-un colț. Toți suntem necesari pentru a crea și a forma societatea. Aceasta nu se face numai cu unii cu "sânge pur", ci cu toți. Și aici se află măreția și frumusețea unei țări: în faptul că toți sunt primiți și toți sunt importanți; ca acești copii, care cu spontaneitatea lor au voit să facă acest protocol mult mai uman. Deci, toți suntem importanți. În diversitate se află bogăția. Mă gândesc la acea primă călătorie a sfântului Petru Claver de la Cartagena până la Bogotá navigând pe fluviul Magdalena: uimirea sa este a noastră. Ieri și astăzi, să ne îndreptăm privirea spre diferitele etnii și spre locuitorii din zonele mai îndepărtate, spre agricultori. Să ne îndreptăm privirea spre cei mai slabi, spre cei care sunt exploatați și maltratați, spre cei care nu au glas pentru că sunt privați de asta, sau nu l-au avut, sau nu le este recunoscută. Să ne îndreptăm privirea și spre femeie, spre aportul ei, spre talentul ei, spre faptul de a fi "mamă" în diferitele sale îndatoriri. Columbia are nevoie de toți pentru a se deschide la viitor cu speranță.

Biserica, fidelă față de misiunea sa, este angajată pentru pace, dreptate și binele comun. Este conștientă că principiile evanghelice constituie o dimensiune semnificativă a țesutului social columbian și pentru aceasta pot să contribuie mult la creșterea țării; în mod special respectarea sacră a vieții umane, mai ales aceea mai slabă și lipsită de apărare, este o piatră unghiulară în construcția unei societăți libere de violență. În afară de asta, nu putem să nu scoatem în evidență importanța socială a familiei, visată de Dumnezeu ca rodul iubirii soților, "loc unde se învață să se conviețuiască în diferență și să se aparțină altora" (ibid., 66). Și, vă rog, vă cer să-i ascultați pe cei săraci, pe cei care suferă. Priviți-i în ochi și lăsați-vă interogați în orice moment de fețele lor brăzdate de durere și de mâinile lor imploratoare. De la ei se învață autentice lecții de viață, de umanitate, de demnitate. Pentru că ei, care gem în lanțuri, înțeleg cuvintele celui care a murit pe cruce - cum recită imnul vostru național.

Doamnelor și domnilor, aveți în fața voastră o misiune frumoasă și nobilă, care este în același timp o îndatorire dificilă. Răsună în inima fiecărui columbian spiritul marelui compatriot Gabriel García Marquez: "Totuși, în fața asupririi, a jafului și a abandonării, răspunsul nostru este viața. Nici inundațiile, nici epidemiile, nici foamea, nici cataclismele și nici măcar războaiele infinite de-a lungul secolelor nu au putut reduce avantajul tenace al vieții asupra morții. Un avantaj care crește și accelerează". Așadar este posibilă - continuă scriitorul - "o nouă și năvalnică utopie a vieții, unde nimeni să nu poată decide pentru alții chiar și modul de a muri, unde cu adevărat să fie sigură iubirea și să fie posibilă fericirea și unde neamurile condamnate la sute de ani de singurătate să aibă în sfârșit și pentru totdeauna o a doua oportunitate pe pământ" (Discurs cu ocazia Premiului Nobel, 1982).

Este mult timpul petrecut în ură și în răzbunare... Singurătatea de a fi mereu unii împotriva altora se calculează de acum de decenii și chiar sute de ani; să nu vrem ca orice tip de violență să restrângă sau să anuleze iarăși o singură viață. Și am voit să vin până aici pentru a vă spune că nu sunteți singuri, că suntem atâția care vor să vă însoțească în acest pas; această călătorie vrea să fie o incitare pentru voi, o contribuție care să netezească un pic drumul spre reconciliere și pace.

Sunteți prezenți în rugăciunile mele. Mă rog pentru voi, pentru prezentul și pentru viitorul Columbiei. Mulțumesc.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 14.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat