Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Reflecție la sărbătoarea Nașterea Preasfintei Fecioarei Maria - 2017

Să celebrăm nașterea Fecioarei Maria și să-l adorăm pe Fiul ei, Cristos, Domnul nostru!

Nașterea lui Isus Cristos a fost așa: "Mama lui, Maria, fiind logodită cu Iosif, mai înainte ca ei să fi fost împreună, s-a aflat că a zămislit de la Duhul Sfânt" (Mt 1,18). Astăzi s-a născut fericita Fecioară Maria din neamul lui David și a vestit bucuria mântuirii în toată lumea, căci din ea fecioara preacurată, a răsărit soarele dreptății, Cristos, Dumnezeul nostru, care a dezlegat blestemul și ne-a dat binecuvântarea; care a biruit moartea, ne-a dăruit viața veșnică.

Sfântul Bernardin din Siena (1380-1444), preot, este de părere că în ziua în care s-a născut Maria cerul a rămas gol, pentru că îngerii au coborât pe pământ pentru a-și saluta regina. La fel și noi să ieșim din casele noastre pentru a o saluta pe Maria de a cărei naștere preasfântă s-a luminat lumea întreagă. Celebrarea de astăzi o cinstește pe Născătoarea de Dumnezeu. Însă adevărata semnificație și scopul acestei sărbători este întruparea Cuvântului. Aceasta este ziua în care Creatorul universului și-a construit templul său și printr-un plan minunat, creatura devine locuință aleasă a Creatorului.

Dacă Solomon a sărbătorit în mod foarte solemn, inaugurarea unui templu de piatră (cf. 1Rg 8,10-12), cum nu vom celebra noi nașterea Mariei, templu al cuvântului întrupat, templul Soarelui dreptății?

Sărbătoarea de astăzi este frumoasă și stă sub semnul uimirii și al bucuriei, mai ales când privim modul minunat în care Dumnezeu a adus la împlinire promisiunea mântuirii oamenilor căzuți în păcat, mântuire realizată prin "femeie" (cf. Gal 4,4), femeia fiind Fecioara Maria și prin "sămânța ei" (cf. Gen 3,15), sămânța fiind Isus Cristos, cel care i-a zdrobi capul șarpelui infernal (cf. Gen 3,15).

Da, ne bucurăm, ne uimim și spunem cu întreaga Biserică: "Fericită ești, Sfântă Fecioară Marie, și vrednică de toată lauda, căci din tine a răsărit Soarele dreptății, Cristos, Dumnezeul nostru!" Umbra nopții se retrage atunci când se apropie lumina zilei și când harul ne aduce libertatea în locul sclaviei.

Citind lecturile biblice de astăzi, nu avem cum să nu ne uimim și să ne bucurăm de modul minunat în care Dumnezeu a pregătit și a împlinit mântuirea noastră, folosind mulți îngeri și multe persoane umane, fără însă să ne uite pe fiecare dintre noi care credem și sperăm în el. Acest fapt că suntem cooptați în lucrarea mântuirii sporește bucuria noastră în această zi de sărbătoare.

Dar să vedem din Biblie modul minunat al lui Dumnezeu de a lucra, de a împlini și de a desăvârși mântuirea noastră. Când Dumnezeu i-a spus șarpelui perfid: "Vrăjmășie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei. Aceasta îți va zdrobi capul" (Gen 3,15), trebuie să fim siguri că Dumnezeu s-a gândit la Fiul său Isus, la Preacurata Fecioară Maria și la sfântul Iosif, tatăl purtător de grijă al lui Isus. Ei aveau să fie total opuși caracterului satanei, și aveau să dovedească întregului univers că: adevărul este mai tare ca minciuna; iubirea este mai tare ca ura; bunătatea este mai tare ca răutatea; umilința este mai tare ca mândria; că simplitatea crucii este mai înțeleaptă decât păcatul; că ascultarea și fidelitatea față de Dumnezeu până la moarte, este scara care ne înalță până la tronul celui Preaînalt și până la învierea lui.

Profetul Miheea ne spune astăzi că "cea care trebuie să nască va naște și restul fraților săi se vor întoarce la fiii lui Israel" (Mih 5,2). Întoarcerea la Domnul este principala activitate a omului de pe pământ. Iar Dumnezeu ne-a prefigurat-o pe Maria în sfintele Scripturi, ca să știm cum va fi mama lui Mesia, dar mai ales să știm cum să-i fim și noi lui Isus când va veni, "frate, soră și mamă" (Mt 12,50; Mc 3,35). Căci dacă Maria l-a născut pe Isus în lumea și în sufletele oamenilor din timpul ei, noi trebuie să-l naștem pe Isus, specific stării noastre, în lumea și în sufletele oamenilor din timpul nostru.

Iată câteva imagini sub chipul cărora ne-a fost prefigurată Fecioara Maria, imagini care sintetizează în ele caracterul și virtuțile Mariei:

- Arca lui Noe (cf. Gen 6,8-8,19) care n-a fost înghițită de potop, a fost o imagine a Mariei neatinse de păcat.

- Scara lui Iacob (cf. Gen 28,12), cu un capăt pe pământ și un altul în cer, a fost imagine a Mariei care, deși locuia pe pământ, ea trăia pentru cer.

- Rugul aprins care nu se consuma (cf. Ex 3,2-3) a fost o imagine a Mariei care deși a născut, a rămas tot fecioară.

- Chivotul Legământului, ce conținea mana, tablele Legii și toiagul lui Aaron (cf. Evr 9,4), a fost o imagine a Mariei care avea să fie locuită de cele trei persoane divine.

- Gradina închisă a lui Solomon în care nu a intrat murdăria (cf. Ct 4,12) a fost o imagine a Mariei, grădina lui Isus, în care nu a intrat niciodată păcatul.

- Templul lui Dumnezeu plin de slava lui Dumnezeu (cf. 1Rg 8,10-11) a fost o imagine a Mariei plină de har divin.

- Ierusalimul ceresc împodobit frumos (cf. Ps 87,1-3) a fost o imagine a Mariei din slava cerească.

- Femeia frumoasă ca zorile și nebiruită ca o armată (cf. Ct 6,10), imagine a noii Eve, Biserica.

Da, așa a fost prefigurată și a fost Maria, din care s-a născut Cristos Domnul; dar tot așa am fost prefigurați și trebuie să fim și noi cei care la botezul nostru am primit misiunea de a-l naște pe Isus în lumea în care trăim și în suflete. Sfântul Paul spune: "Fraților, știm că toate conlucrează spre bine celor care îl iubesc pe Dumnezeu, adică al celor care sunt chemați după planul lui. Căci pe cei pe care i-a cunoscut de mai înainte, de mai înainte i-a și rânduit să fie asemenea chipului Fiului său, așa încât el să fie primul născut între mulți frați; pe cei pe care de mai înainte i-a rânduit, i-a și chemat; pe cei pe care i-a chemat, i-a și justificat; pe cei pe care i-a justificat, pe aceștia i-a și glorificat" (Rom 8,28-30).

De fapt, Dumnezeu a chemat întreaga omenire și întregul univers să participe la pregătirea nașterii, activității și lucrării de mântuitor al lui Mesia, chiar și oameni cu renume de păcătoși. Lunga listă din genealogia lui Isus după Matei, ne dezvăluie mai multe lucruri: Isus s-a întrupat după un plan bine stabilit din veșnicie. Isus și-a asumat întreaga omenire și întreaga creație spre mântuire. Isus a dat fiecărui om și fiecărui element al naturii câte o misiune în opera răscumpărării. Să știm astăzi că fiecare om din această genealogie a împlinit lucrarea în opera de pregătire, de împlinire și desăvârșire a mântuirii. Ba chiar și fiecare element al naturii și-a adus aportul la mântuirea pe care o aștepta fiecare împreună cu omul căzut (cf. Rom 8,19-25). Astfel: pământul a dat Domnului Isus o peșteră; cerul i-a dat o stea; animalele i-au dat căldura lor; plantele i s-au oferit ca așternut etc.

Dacă cei din genealogie au pregătit nașterea Mântuitorului, Maria l-a adus și l-a născut în lume și în suflete. Apoi: Ioan Botezătorul, apostolii și ucenicii l-au făcut cunoscut și i-au devenit martori printre oameni. Primii creștini și martirii au luptat ca mântuirea să ajungă la cât mai multe suflete. Fecioarele au prefigurat împărăția cerurilor unde vom fi ca îngerii. Noi, cei de astăzi, ne luptăm cu întunericul ducând lumina lui Cristos în lume.

În icoana Maicii Domnului cu Pruncul în brațe este redată dorința milenară a omenirii de a-l cuprinde pe Dumnezeu, dar și dorința lui Dumnezeu de a-l cuprinde pe om. Acum cele două așteptări s-au împlinit: omul strânge în brațe pe Dumnezeu, iar Dumnezeu se odihnește după dorință în inima omului: "Plăcerea mea este să locuiesc în inimile oamenilor" (cf. Prov 8,31).

Maria l-a primit pe Dumnezeu în inima ei, mai întâi prin cuvântul divin, iar apoi când l-a născut pe Isus, prin Euharistie. Apoi l-a dat cu bucurie tuturor oamenilor. Începând cu păstorii, cu magii, cu Elisabeta, Zaharia și Ioan, cu locuitorii din Ain Karem, cu Simeon și Ana, cu oamenii de la templu, cu oamenii de la Cana, cu apostolii, cu primii creștini și cu creștinii cărora le-a apărut și i-a ajutat. Sărbătoarea Mariei de astăzi ne amintește că și noi avem misiunea de a-l primi pe Isus în cuvântul divin și în Euharistie și apoi să-l dăruim oamenilor spre mântuire. Maria este icoană și imagine a Bisericii (cf. LG 68).

Sărbătoare frumoasă tuturor, iar celor care își au numele legat de numele binecuvântat al Mariei, multă binecuvântare de la Dumnezeu prin mijlocirea ei!

Pr. Ioan Lungu


 

lecturi: 23.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat