Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Papa întâlnește surprinzător pe miruiții din Chiavari: "Înainte cu bucurie"

De Salvatore Cernuzio

Selfie-uri, care de acum sunt obligatorii. Și fotografia de grup, de nelipsit și ea. De altfel, nu se întâmplă în fiecare zi să-l ai pe papa așa de aproape. Apoi strângerile de mână, îmbrățișările, corurile "Francisc unul dintre noi", Ave Maria recitată toți împreună și dăruirea cadourilor, între care un borcan de condiment pe bază de busuioc și usturoi (pesto). A durat puține minute întâlnirea de astăzi a papei Francisc cu un grup de 165 de miruiți și candidați la Mir din dieceza de Chiavari în fața casei "Sfânta Marta", însă suficiente pentru a face memorabil ceea ce trebuia să fie un simplu pelerinaj la Roma.

Însoțiți de episcopul Alberto Tanasini și de alți preoți, tinerii și tinerele au mers în această dimineață în Vatican ca parte a turului lor în Cetatea Eternă; dar ajunși în afara reședinței papale, au primit surpriza de a-l vedea ieșind pe papa Bergoglio venit personal ca să-i salute.

"Mie îmi face plăcere să vorbesc cu tinerii, pentru că tinerii au atâta bucurie, atâta voință de a trăi. Rămâneți mereu cu zâmbetul. Când un tânăr este trist, ce se întâmplă în inimă? Mereu cu zâmbetul. Mereu cu speranța privind înainte, privind la această bucurie care este Isus. Fiți curajoși, mergeți înainte fără frică. Fără frică", a încurajat pontiful. "Mulțumesc pentru vizită - a adăugat el - mi-ar plăcea să vă salut dar nu știu cum să fac asta pentru a nu face prea mare gălăgie". "Să ne salutați pe fiecare pe rând", a urlat un tânăr. Și papa, zâmbind: "Bine, vă salut pe fiecare pe rând".

"Știam că o să-l întâlnim, dar nu așa de aproape, papa până la urmă a decis să ne întâlnească", a relatat la mass-media locale unul dintre preoții prezenți, părintele Alberto Gastaldi. Papa, a explicat el, "i-a salutat pe toți tinerii. A fost o întâlnire foarte frumoasă și emoționantă".

O tânără l-a invitat pe Francisc să viziteze Chiavari și papa a răspuns: "Însă mai înainte trebuie să învăț genoveza!". Alte două, tricou alb și rucsac pe umăr, i-au dat un coș cu câteva produse tipice, între care condimentul din busuioc și usturoi (pesto). "Luați-l cu dumneavoastră în Columbia", a glumit un preot.

N-au lipsit aplauze și câteva strigăte: "Ești excepțional!", pentru a recita după aceea rugăciunea Bucură-te, Marie la cererea papei Francisc care a spus: "O rugăm pe Sfânta Fecioară Maria cu toții împreună?". Și a dat binecuvântarea sa însoțită de obișnuita cerere: "Cu rugăminte vă rog să vă rugați pentru mine, nu uitați de asta". "Promitem", au răspuns tinerii. "Promiteți?", a repetat papa Francisc, lăsând o ultimă recomandare: "Bucuroși, eh! Înainte cu bucurie. Și mulțumesc pentru vizită".

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 6.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat