Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Buruienești: Profesiune solemnă

Duminică, 3 septembrie 2017, la Buruienești, în cadrul sfintei Liturghii solemne de la ora 17:00, prezidată de către ministrul provincial, fr. Teofil Petrișor, și în prezența a numeroși credincioși, patru frați au promis să trăiască pentru toată viața lor în ascultare, fără nimic propriu și în castitate, intrând astfel definitiv în marea familie franciscană. Alături de cei care au făcut profesiunea, la celebrare au fost prezenți părinții, rudele, precum și un mare număr de preoți, prieteni și credincioși.

După proclamarea Cuvântului Domnului, a urmat primul moment al ritualului profesiunii solemne, în care candidații, fiind chemați pe nume, au răspuns: "Iată-mă!" Aceștia sunt:

  1. fr. Alexandru Dâncă, Pildești (NT)

  2. fr. Felix Marian Blaj, Sagna (NT)

  3. fr. Gabriel Mihai Jitaru, Bacău

  4. fr. Ionuț Totu, Luizi-Călugăra (BC)

A urmat apoi omilia, în care ministrul provincial, fr. Teofil Petrișor, a evidențiat importanța înțelegerii poruncilor lui Dumnezeu, ca un îndemn făcut din grijă și iubire față de noi, pentru a fi fericiți. Cea mai mare poruncă a lui Cristos este "dragostea", față de Dumnezeu și față de aproapele, iar această dragoste se manifestă mai ales prin slujirea celui de lângă noi. Părintele i-a îndemnat pe cei patru frați să fie prieteni ai lui Isus, pentru a fi oameni evanghelici și pentru a putea sluji și iubi. Profesiunea înseamnă a dărui gratuit ceea ce au primit și a fi disponibili pentru a-l sluji pe aproapele, așa cum Cristos ne-a iubit și s-a dăruit pe sine pentru noi.

După omilie și rugăciunile de consacrare, a urmat momentul în care fiecare frate, în mâinile ministrului provincial, fr. Teofil Petrișor, a făcut vot lui Dumnezeu să trăiască pentru toată viața lor în ascultare, fără nimic propriu și în castitate, după modelul seraficului părinte Francisc.

La sfârșitul sfintei liturghii, frații care au făcut profesiunea au mulțumit familiilor lor, părinților formatori care au contribuit la formarea lor, precum și comunității din Buruienești, fraților studenți și tuturor celor prezenți la acest eveniment.

Fr. Narcis Laslău

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 3 septembrie: Buruienești: Profesiune solemnă


 

lecturi: 16.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat