Discursul Sfântului Părinte Francisc adresat participanţilor la plenara Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări (29 septembrie 2017)

Iubiţi fraţi şi surori,

Sunt foarte bucuros, la încheierea sesiunii plenare a Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări, să reflectez împreună cu voi asupra urgenţei pe care o simte Biserica, în acest moment istoric deosebit, de a reînnoi eforturile şi entuziasmul în misiunea sa perenă de evanghelizare. Vă salut pe toţi şi îi mulţumesc monseniorului Fisichella pentru cuvintele sale de salut şi pentru angajarea pe care dicasterul vrea să-l facă pentru a continua să facă să trăiască în comunitatea eclezială roadele Jubileului Milostivirii.

Acest An Sfânt a fost un moment de har pe care întreaga Biserică l-a trăit cu mare credinţă şi spiritualitate intensă. Nu putem să ne permitem, deci, ca atât entuziasm să fie diluat sau uitat. Poporul lui Dumnezeu a simţit puternic darul milostivirii şi a trăit Jubileul redescoperind îndeosebi sacramentul Reconcilierii, ca loc privilegiat pentru a trăi experienţa bunătăţii, a duioşiei lui Dumnezeu şi a iertării sale care nu cunoaşte limite. De aceea, Biserica are marea responsabilitate de a continua fără încetare să fie instrument de milostivire. În acest mod se poate permite mai uşor ca primirea Evangheliei să fie percepută şi trăită ca eveniment de mântuire şi să poată aduce un sens deplin şi definitiv vieţii personale şi sociale.

Vestirea milostivirii, care devine concretă şi vizibilă în stilul de viaţă al credincioşilor, trăită în lumina multiplelor fapte de milostenie, aparţine intrinsec angajării oricărui evanghelizator, care a descoperit personal chemarea la apostolat tocmai în virtutea milostivirii care i-a fost rezervată. Cuvintele apostolului Paul n-ar trebui să fie uitate niciodată de cei care au misiunea de a vesti Evanghelia: "Îi mulţumesc lui Cristos Isus Domnul nostru care m-a întărit pentru că m-a găsit vrednic de încredere rânduindu-mă în slujirea deşi mai întâi am fost un defăimător, un persecutor şi un insultător, dar am găsit îndurare, căci, în necredinţa mea, o făceam din neştiinţă. Însă harul Domnului nostru s-a revărsat din plin împreună cu credinţa şi iubirea care sunt în Cristos Isus. Vrednic de crezut şi de primit cu toată încrederea este cuvântul: «Cristos Isus a venit în lume ca să-i mântuiască pe cei păcătoşi», între care eu sunt primul, însă de aceea am găsit îndurare pentru ca Cristos Isus să-şi arate mai întâi în mine toată îndelunga lui răbdare făcând din mine un model pentru cei care vor crede în el spre viaţa veşnică" (1Tim 1,12-16).

Şi să venim acum mai propriu-zis la tema evanghelizării. Este necesar de descoperit tot mai mult că ea prin natura sa aparţine poporului lui Dumnezeu. În această privinţă, aş vrea să subliniez două aspecte.

Primul este aportul pe care fiecare popor şi respectivele culturi le oferă drumului poporului lui Dumnezeu. De la fiecare popor spre care mergem provine o bogăţie pe care Biserica este chemată s-o recunoască şi s-o valorizeze pentru a duce la împlinire unitatea "întregului neam omenesc" pentru care este "semn" şi "sacrament" (cf. Constituţia dogmatică Lumen gentium, 1). Această unitate nu este constituită "după trup, ci în Duh" (ibid.), care conduce paşii noştri. Bogăţia care provine pentru Biserică de la multiplicitatea de tradiţii bune pe care fiecare popor le posedă este preţioasă pentru a da viaţă acţiunii harului care deschide inima ca să primească vestirea Evangheliei. Sunt daruri autentice care exprimă varietatea infinită a acţiunii creatoare a Tatălui şi care se unesc în unitatea Bisericii pentru a mări comuniunea necesară cu scopul de a fi sămânţă de mântuire, preludiu al păcii universale şi loc concret de dialog.

Acest a fi popor evanghelizator (cf. Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 111) face să se conştientizeze - şi este al doilea aspect - o chemare care transcende fiecare disponibilitate personală, pentru a fi inserată într-o "complexă reţea de relaţii interpersonale" (ibid., 113), care permite să se experimenteze profunda unitate şi umanitate a comunităţii credincioşilor. Şi acest lucru este valabil în mod deosebit într-o perioadă ca a noastră în care se arată cu putere o cultură nouă, rod al tehnologiei, care, în timp ce fascinează prin cuceririle pe care le oferă, face la fel de evidente lipsa de adevărat raport interpersonal şi interes faţă de celălalt. Puţine realităţi ca Biserica pot să se laude că au o cunoaştere a poporului în măsură să valorizeze acel patrimoniu cultural, moral şi religios care constituie identitatea unor generaţii întregi. De aceea, este important ca să ştim să pătrundem în inima oamenilor noştri, pentru a descoperi acel simţ al lui Dumnezeu şi al iubirii sale care oferă încrederea şi speranţa de a privi înainte cu seninătate, în pofida dificultăţilor grave şi a sărăciei pe care sunt constrânşi să le trăiască datorită lăcomiei câtorva puţini. Dacă încă suntem capabili să privim în profunzime, am putea regăsi dorinţa genuină de Dumnezeu care face neliniştită inima atâtor persoane căzute, din păcate, în prăpastia indiferenţei, care nu mai permite să se guste viaţa şi să se construiască senin propriul viitor. Bucuria evanghelizării poate ajunge la ei şi să le redea forţa pentru convertire.

Iubiţi fraţi şi surori, noua etapă a evanghelizării pe care suntem chemaţi să o parcurgem este cu siguranţă lucrare a întregii Biserici, "popor în drum spre Dumnezeu" (ibid.). A redescoperi acest orizont de sens şi de practică pastorală concretă va putea favoriza impulsul pentru evanghelizarea însăşi, fără a uita valoarea socială care-i aparţine pentru o genuină promovare umană integrală (cf. ibid., 178).

Vă urez spor la muncă, îndeosebi pentru pregătirea primei Zile Mondiale a Săracilor, care va fi la 19 noiembrie. Vă asigur apropierea mea şi sprijinul meu. Domnul să vă binecuvânteze şi Sfânta Fecioară Maria să vă ocrotească.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.