A murit la vârsta de 85 de ani cardinalul Cormac Murphy-O'Connor

De Christopher Lamb

A murit la 1 septembrie 2017, la vârsta de 85 de ani, înconjurat de prieteni şi rude într-un spital din Londra, cardinalul Cormac Murphy-O'Connor, arhiepiscop emerit de Westminster şi mare prieten al papei Francisc. Personalitate călduroasă, distractivă şi interesată mereu de toţi cei pe care-i întâlnea, cardinalul avea capacitatea de a rămâne mereu "conectat" cu exigenţele timpurilor şi de a trece peste furtuni, calităţi care l-au făcut o figură influentă din catolicismul global. Se relatează că el a fost figura cheie pentru alegerea ca papă a lui Jorge Mario Bergoglio.

După ce a primit purpura în acelaşi consistoriu din 2001, Murphy-O'Connor şi arhiepiscopul de Buenos Aires de atunci au rămas în raporturi foarte bune şi adesea erau văzuţi aşezaţi unul lângă altul în timpul reuniunilor de la Roma. Înainte de conclavul din 2013, cardinalul s-a convins că Bergoglio, cu solida sa experienţă pastorală, cu apropierea sa de cei săraci şi cu abilitatea sa în conducere, era alegerea justă în a-i urma papei Benedict al XVI-lea. Deşi avea 80 de ani şi nu mai putea vota, a lucrat din culise încurajându-i pe cardinali să ia în considerare alegerea cardinalului argentinian.

Însuşi pontiful îl aminteşte astăzi într-o telegramă adresată actualului arhiepiscop de Westminster, cardinalul Vincen Nichols, în care exprimă "recunoştinţă imensă" pentru "slujirea preţioasă" a cardinalului adusă Bisericii din Anglia şi Ţara Galilor, şi pentru "dăruirea sa fermă pentru predicarea Evangheliei şi pentru îngrijirea săracilor şi pentru angajarea sa clarvăzătoare pentru progresul înţelegerii ecumenice şi interreligioasă".

Membru al grupului din San Gallo, grup de prelaţi europeni care se întâlneau informal în Elveţia pentru a discuta despre viitorul Bisericii, cardinalul Murphy-O'Connor era un atent susţinător al principiilor călăuzitoare ale Conciliului al II-lea din Vatican pe care le vedea traduse mai ales în conducerea colegială a Bisericii a papei împreună cu episcopii, în ecumenism şi în dialogul cu lumea. Optimismul era una dintre caracteristicile sale principale, evidenţiată şi în alegerea motoului episcopal: "Gaudium et spes", bucurie şi speranţă, ca titlul unuia dintre principalele documente ale Conciliului.

Născut în 1932 din părinţi irlandezi la Reading, în Berkshire, Murphy-O'Connor era cel mai mic dintre cei cinci copii; doi dintre fraţii săi au devenit preoţi. Educat la Prior Park College, a studiat ca seminarist în Venerabilul Colegiu Englez din Roma, a luat doctoratul în filozofie şi teologie la Universitatea Pontificală Gregoriana, a fost hirotonit în 1956 în deiceza de Portsmouth. Mai târziu, în 1971, s-a întors la Roma ca rector al Colegiului Englez conducând comunitatea în turbulenţele din post-Vatican II şi reprezentând Biserica engleză în cetatea eternă.

Roma a fost mereu casa lui, unde a dezvoltat o mare reţea de prieteni şi slujitori în oficii curiale importante precum Congregaţia pentru Episcopi. După şase ani de rectorat a fost numit episcop de Arundel şi Brighton, în sudul Angliei. În timpul acestei perioade a făcut legături strânse cu liderii anglicani aşa încât a devenit co-preşedinte al Comisiei Internaţionale Catolice Anglicane-Romane (ARCIC). Era un susţinător pasionat al ecumenismului pe care-l definea "un drum fără ieşire".

După moartea cardinalului Basil Hume, Ioan Paul al II-lea l-a numit în 2000 arhiepiscop de Westminster, o funcţie care l-a făcut de fapt faţa publică a catolicismului în Anglia şi Ţara Galilor. Tot Wojtyła îl creează cardinal în 2001, cu titlul de "Santa Maria sopra Minerva". Şi din noiembrie 2000 până în mai 2009 este preşedinte al Conferinţei Episcopale din Anglia şi Ţara Galilor.

Însă, puţin după luarea în primire la Westminster, cardinalul a ajuns sub critici foarte dure din partea mass-media datorită gestionării cazurilor de abuzuri la Arundel şi Brighton. Îndeosebi polemicile s-au concentrat asupra cazului Michael Hill, preot acuzat de pedofilie pe care Murphy-O'Connor l-a trimis la terapie, aşa cum era obicei în acea epocă, înlăturându-l şi din orice funcţie. Însă, în 1985, Hill s-a întors implorându-l pe arhiepiscop care a luat decizia fatală de a-l numi capelan la Gatwick airport unde Hill a săvârşit din nou delictele sale.

Sub o puternică presiune publică, Murphy-O'Connor a instituit o comisie sub conducerea lui Lord Nolan pentru a examina răspunsul Bisericii la abuzuri. Comisia prezintă un raport episcopilor în vara anului 2001. Toate cele 83 de recomandări ale lui Nolan sunt acceptate de Conferinţa Episcopală, ca garanţie a unei verificări robuste, independente al procedurilor de salvgardare a minorilor în toate parohiile. După mulţi ani, în memoriile sale cardinalul va mărturisi că a simţit "ruşine şi angoasă" pentru gestionarea cazului Hill.

În 2009, cardinalul s-a retras din funcţia de arhiepiscop de Westminster şi a început să călătorească în mod obişnuit la Roma şi să lucreze la o parohie din Chiswick, West London. Bun pianist şi talentat jucător de rugby, cardinalul se simţea în largul său cu persoane din orice clasă şi provenienţă. În ultimele ore repeta adesea: "Sunt în pace şi nu-mi este frică de ceea ce va veni".

(După Vatican Insider, 2 septembrie 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.