Sfânta Liturghie pentru Corpul Jandarmeriei Vaticane, în Grota de Lourdes la Grădinile Vaticane (24 septembrie 2017)

Duminică, 24 septembrie 2017, la ora 9.30, la Grota de Lourdes în Grădinile Vaticane, Sfântul Părinte Francisc a prezidat celebrarea euharistică pentru Corpul Jandarmeriei Vaticane, cu ocazia sărbătorii patronului, sfântul Mihail arhanghelul, care este la 29 septembrie. Prezentăm în continuare textul omiliei pe care papa a rostit-o fără text scris în cursul Sfintei Liturghii:

În prima lectură profetul Isaia ne îndeamnă să-l căutăm pe Domnul, să ne convertim: "Căutaţi-l pe Domnul cât timp se lasă găsit, chemaţi-l cât timp este aproape! Să-şi părăsească nelegiuitul calea sa şi păcătosul, gândurile sale!" (55,6-7). Este convertirea. Ne spune că drumul este acela: a-l căuta pe Domnul. A schimba viaţa, a ne converti... Şi acest lucru este adevărat. Însă Isus schimbă logica şi merge mai departe, cu o logică pe care nimeni n-o putea înţelege: este logica iubirii lui Dumnezeu. Este adevărat, tu trebuie să-l cauţi pe Domnul şi să faci orice pentru a-l găsi; dar important este că El e cel care te caută pe tine. El te caută pe tine. Mai important decât a-l căuta pe Domnul este să-mi dau seama că El mă caută.

Acest text din Evanghelie, această parabolă, ne face să înţelegem asta: Dumnezeu iese pentru a ne găsi. De cinci ori în acest text se vorbeşte despre ieşire: ieşirea lui Dumnezeu, stăpânul casei, care merge să ia muncitori cu ziua pentru via sa. Şi ziua este viaţa unei persoane, iar Dumnezeu iese dimineaţa, la jumătatea amiezii, la amiază, după amiază până seara, la cinci. Nu încetează să iasă. Dumnezeul nostru nu încetează să iasă pentru a ne căuta, pentru a ne arăta că ne iubeşte. "Dar, părinte, eu sunt un păcătos...". Şi de câte ori noi stăm în piaţă ca aceştia [din parabolă] care toată ziua se află acolo; şi a sta în piaţă înseamnă a sta în lume, a sta în păcate, a sta... "Vino!" - "Dar este târziu..." - "Vino!". Pentru Dumnezeu niciodată nu este târziu. Niciodată, niciodată! Aceasta este logica sa a convertirii. El iese din El însuşi pentru a ne căuta, şi atât de mult a ieşit din El însuşi încât l-a trimis pe Fiul său să ne caute. Dumnezeul nostru are mereu privirea asupra noastră. Să ne gândim la tatăl fiului risipitor: spune Evanghelia că l-a văzut venind de departe (cf. Lc 15,20). Dar de ce l-a văzut? Pentru că în fiecare zi, şi poate că de mai multe ori pe zi, urca pe terasă ca să vadă dacă venea fiul, dacă se întorcea fiul. Aceasta este inima Dumnezeului nostru: ne aşteaptă mereu. Şi când cineva spune: "L-am găsit pe Dumnezeu", greşeşte. El, până la urmă, te-a găsit şi te-a adus cu El. El este cel care face primul pas. El nu încetează să iasă, să iasă... El respectă libertatea fiecărui om dar stă acolo, aşteptând ca noi să-i deschidem un pic uşa.

Şi aceste este marele lucru al Dumnezeu: este umil. Dumnezeul nostru este umil. Se umileşte aşteptându-ne. Stă mereu acolo, aşteptând.

Noi toţi suntem păcătoşi şi toţi avem nevoie de întâlnirea cu Domnul; de o întâlnire care să ne dea forţa pentru a merge înainte, de a fi mai buni, pur şi simplu. Dar să fim atenţi. Pentru că El trece, El vine şi ar fi ceva trist ca El să treacă şi noi să nu ne dăm seama că El trece. Şi astăzi să-i cerem harul: "Doamne, eu să fiu sigur că Tu aştepţi. Da, mă aştepţi pe mine, cu păcatele mele, cu defectele mele, cu problemele mele". Toţi avem probleme, toţi. Dar El este acolo: este acolo, mereu. Cel mai rău dintre păcate cred că este a nu înţelege că El este mereu acolo aşteptându-mă, a nu avea încredere în această iubire: neîncrederea în iubirea lui Dumnezeu.

Domnul, în această zi bucuroasă pentru voi, să vă dea acest har. Şi mie, tuturor. Harul de a fi siguri că El este mereu la uşă, aşteptând ca eu să-i deschid un pic pentru a intra. Şi să nu ne fie frică: atunci când fiul risipitor l-a întâlnit pe tatăl, tatăl a coborât de pe terasă şi a mers în întâmpinarea fiului. Acel bătrân mergea în grabă şi spune Evanghelia că atunci când fiul a început să vorbească: "Tată, am păcătuit...", nu l-a lăsat să vorbească; l-a îmbrăţişat, l-a sărutat (cf. Lc 15,20-21). Asta e ceea ce ne aşteaptă dacă noi deschidem un pic uşa: îmbrăţişarea Tatălui.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.